Băncile vor înăspri condiţiile de creditare. Ce se întâmplă cu preţurile locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile, într-o pondere importantă, estimează înăsprirea standardelor de creditare pentru toate tipurile de credite, cele mai afectate fiind creditele de consum acordate populaţiei şi cele pe termen scurt acordate IMM-urilor, reiese dintr-un sondaj realizat de Banca Naţională a României.

"În contextul pandemiei COVID-19, ce a luat amploare în România începând cu luna martie a anului 2020, piaţa creditului a înregistrat modificări importante în T1 2020. Aşteptările pentru trimestrul următor (T2 2020) sunt de continuare a acestor tendinţe, dar într-o manieră mult mai pronunţată. În T1 2020, o pondere moderată a instituţiilor de credit au înăsprit standardele de creditare, în timp ce cererea de credite s-a redus. Pentru T2 2020, băncile, într-o pondere importantă, estimează înăsprirea standardelor de creditare pentru toate tipurile de credite, cele mai afectate fiind creditele de consum acordate populaţiei şi cele pe termen scurt acordate IMM. Cererea de credite este estimată să se reducă şi în T2 2020, băncile semnalând acest lucru într-o proporţie însemnată în cazul cererii populaţiei (pentru ambele tipuri de credite) şi al cererii IMM pentru credite pe termen lung", se spune în raportul BNR.

Pe sectorul companiilor nefinanciare, standardele de creditare au devenit mai restrictive în T1 2020, pe fondul înăspririi acestora atât pentru IMM, cât şi pentru corporaţii, pentru toate tipurile de scadenţe. Pentru T2 2020, instituţiile de credit (în procent net de peste 54%) estimează că standardele de creditare şi termenii contractelor de credit sau a liniilor de credit pentru companii nefinanciare vor deveni mai restrictivi într-o anumită măsură.

Conform BNR, termenii creditării au înregistrat evoluţii eterogene în primul trimestru din aceste an. O parte dintre termeni s-au menţinut neschimbaţi, în timp ce spread-ul ratei medii de dobândă a creditului faţă de IRCC/ROBOR s-a relaxat, iar plafonul maxim pentru valoarea creditului, prima solicitată pentru creditele mai riscante şi scadenţa maximă s-au înăsprit.

Cererea de credite din partea companiilor, în ansamblul lor, s-a diminuat în T1 2020. În structură, evoluţiile au fost similare celor la nivel agregat, cu excepţia creditelor pe termen scurt din partea corporaţiilor unde un procent mic de bănci (procent net de 1%) au declarat că cererea pentru acest tip de credite a crescut. Pentru T2 2020, băncile estimează o diminuare a cererii

de credite din partea companiilor, în special a IMM.

"În T1 2020, a crescut ponderea instituţiilor de credit care au apreciat că riscul de credit aferent companiilor s-a majorat, atât la nivel agregat, cât şi în structură. Analiza pe sectoare de activitate relevă majorarea riscului de credit pentru toate sectoarele. Băncile au raportat într-o proporţie moderată (procent net de 10%) o creştere a solicitărilor de credit respinse în T1 2020", se precizează în documentul BNR.

Pe sectorul populaţiei, în primul trimestru al anului 2020, o proporţie însemnată a instituţiilor de credit au semnalat o înăsprire a standardelor de creditare, atât pentru creditele destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri (procent net de 12,1%), cât şi în cazul împrumuturilor de consum (procent net de 21,4%). Băncile estimează pentru trimestrul următor (T2 2020) continuarea tendinţei de înăsprire a standardelor de creditare (procent net de 44,9% asociat creditelor imobiliare, procent net de 59,9% asociat creditelor de consum).

În ceea ce priveşte termenii creditării în cazul împrumuturilor imobiliare, instituţiile de credit au raportat o înăsprire asociată ponderii maxime a serviciului datoriei în venitul lunar (procent net de 4,1%), în timp ce pentru creditele de consum întărirea condiţiilor de creditare s-a datorat atât termenilor referitori la gradul de îndatorare (procent net de 17,7%), cât şi celor ce vizează plafonul maxim pentru valoarea creditului (procent net de 17,7%).

Instituţiile de credit au raportat pentru T1 2020 scăderea moderată a cererii în cazul ambelor categorii de credite destinate populaţiei (procent net de -30% pentru creditele imobiliare, procent net de -42% pentru cele de consum). Aşteptările băncilor pentru următorul trimestru sunt de declin al cererii de împrumuturi atât în cazul creditelor destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri (procent net de -88%), cât şi în cazul creditelor de consum (procent net de -86%).

Băncile au raportat o creştere a ponderii solicitărilor de credite respinse în T1 2020, în cazul ambelor categorii de credite acordate populaţiei (procent net de 20,7% pentru creditele imobiliare, procent net de 13,9% pentru cele de consum).

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie. Are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piaţă aferentă creditării companiilor şi populaţiei. Aceste instituţii deţin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare. 

Ce se va întâmpla cu preţurile din imobiliare

O proporţie mai mare a instituţiilor de credit au raportat creşterea într-o anumită măsură a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în T1 2020 (procent net de 16,7 la sută), în concordanţă cu estimările din trimestrul precedent, scrie economica.net

Pentru trimestrul următor (T2 2020), majoritatea covârşitoare a băncilor autohtone previzionează o scădere a preţurilor locuinţelor (procent net de -74 la sută). Totodată, instituţiile de credit au raportat o creştere a ponderii solicitărilor de credite respinse în T1 2020, în cazul ambelor categorii de credite acordate populaţiei (procent net de 20,7 la sută pentru creditele imobiliare, procent net de 13,9 la sută pentru cele de consum). Standardele de creditare au devenit mai restrictive în T1 2020, pe fondul înăspririi acestora atât pentru IMM, cât şi pentru corporaţii, pentru toate tipurile de scadenţe.

Pentru T2 2020, instituţiile de credit (în procent net de peste 54 la sută) estimează că standardele de creditare şi termenii contractelor de credit sau a liniilor de credit pentru companii nefinanciare vor deveni mai restrictivi într-o anumită măsură. Cererea de credite din partea companiilor, în ansamblul lor, s-a diminuat în T1 2020. În structură, evoluţiile au fost similare celor la nivel agregat, cu excepţia creditelor pe termen scurt din partea corporaţiilor unde un procent mic de bănci (procent net de 1 la sută) au declarat că cererea pentru acest tip de credite a crescut.

Pentru T2 2020, băncile estimează o diminuare a cererii de credite din partea companiilor, în special a IMM. În T1 2020, a crescut ponderea instituţiilor de credit care au apreciat că riscul de credit aferent companiilor s-a majorat, atât la nivel agregat, cât şi în structură.Analiza pe sectoare de activitate relevă majorarea riscului de credit pentru toate sectoarele. Băncile au raportat într-o proporţie moderată (procent net de 10 la sută) o creştere a solicitărilor de credit respinse în T1 2020.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite