Analişti: Noua lege a pensiilor va aduce scumpiri uriaşe. PIB ar trebui să fie mai mult decât dublu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani si mana

Creşterile succesive ale nivelurilor pensiilor şi salariilor, prognozate şi promise de Guvernul PSD-ALDE pentru următorii ani vor avea consecinţe nefaste asupra economiei şi, implicit asupra fiecărui român.

Deficitul uriaş deja existent în bugetul de pensii se va accentua odată cu creşterea punctului de pensie până în 2021, de la 1.265 de lei la 1 septembrie 2019, la 1.775 de lei la 1 septembrie 2020 şi 1.875 de lei la 1 septembrie 2021.

”În următorii ani, legea pensiilor ar însemna un impact bugetar de 700 milioane de lei în 2019, 9 miliarde de lei în 2020, de 29 de miliarde de lei în 2021 şi de peste 40 de miliarde de lei în 2022”, susţinea ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în ziua în care Guvernul adopta noua lege a pensiilor.

În opinia specialiştilor, în lipsa unei creşteri reale ale economiei româneşti, acest deficit nu poate fi acoperit decât prin creşterea uriaşă a preţurilor de consum: o inflaţie cu 2 cifre.

Calculele efectuate de profesorul de economie Critsian Păun arată că, pentru menţinerea deficitului de 3% impus de Uniunea Europeană, PIB-ul României ar trebui să crească de aproape 2,5 ori până în 2021, pentru a putea acoperi deficitul creat de creşterea pensiilor.

„În 2017 am avut un PIB de circa 858.3 miliarde lei cu un deficit de 2.91%, de 25 miliarde lei. Dacă se adoptă această lege a pensiilor, deficitul ar sări în 2021 la 65 miliarde lei (cu cei 40 miliarde adăugaţi de pensiile mărite). Presupunând că suntem încă în UE, deficitul trebuie limitat la maxim 3% din PIB. Un deficit de 65 miliarde lei limitat la 3% în PIB duce către un PIB nominal de 2117 miliarde lei în 2021 (regula de 3 simplă). Asta înseamnă un PIB cu 1.46 ori mai mare decât cel din 2018. Adică înseamă o creştere nominală medie de 49%. Să vă pregătiţi de inflaţie cu 2 cifre fraţilor! Doar inflaţia poate duce PIB nominal la valorile acelea”, consideră economistul Cristian Păun.

Imagine indisponibilă

Anterior, senatorul liberal Florin Cîţu avertiza asupra deficitului uriaş pe care îl va crea noua lege a pensiilor, având în vedere că cheltuielile vor creşte de la 6% din PIB în acest an, la 18% din PIB în 2022.

„Deficitul bugetar (creat de majorarea pensiilor şi salariilor – n. red.) creşte în 2019 cu 30%, se dublează în 2020, triplează în 2021 şi de patru ori mai mare în 2022. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple Guvernul trebuie să încaseze în plus 8 miliarde lei în 2019, 24 miliarde lei în 2020, 58 miliarde lei în 2021 şi 80 de miliarde lei în 2022”, precizează Cîţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite