ANAF a elaborat un ghid pentru românii care realizează venituri din profesii liberale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
anaf sediu

Ministerul Finanţelor a publicat un material informativ dedicat persoanelor fizice care au obligaţia să declare şi să plătească impozitele şi contribuţiile sociale datorate pentru veniturile realizate din profesii liberale, în anul 2020.

Sunt considerate venituri din profesii liberale veniturile obţinute de către medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate în condiţiile legii. Veniturile obţinute din profesii liberale desfăşurate în România se consideră ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.

Veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere,sunt venituri din activităţi independente, fiind impozitate în sistem real.

Contribuabilii interesaţi pot găsi şi alte detalii utile despre Declaraţia unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri, respectiv: ce formulare necesare şi de unde se pot procura, cum se poate depune Declaraţia unică şi ce modalităţi de plată sunt puse la dispoziţia contribuabililor.

Rolul acestui nou ghid fiscal este de a stimula şi asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate din profesii liberale şi să plătească impozitele şi contribuţiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite