Alternative la „Prima Casă“. Topul celor mai ieftine credite imobiliare standard

Alternative la „Prima Casă“. Topul celor mai ieftine credite imobiliare standard

Unele bănci nu mai acceptă dosare noi pentru credite „Prima Casă“ încă de la sfârşitul săptămânii trecute FOTO Adevărul

Chiar dacă luni, 10 octombrie, plafonul suplimentat alocat programului „Prima Casă“ de către Ministerul Finanţelor Publice a fost pus la dispoziţia finanţatorilor, existau bănci care nu mai acceptau dosare încă de la sfârşitul săptămânii trecute. În aceste condiţii, creditul imobiliar standard devine o alternativă de luat în calcul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul mare de cereri pentru credite „Prima Casă“ a făcut ca multe bănci să nu mai accepte noi dosare întrucât se ajungea la depăşirea plafonului alocat. 
 
De când au început discuţiile privind Legea Dării în Plată (noiembrie 2015) şi imediat după intrarea în vigoare a acestei legi (mai 2016), clienţii s-au orientat din ce în ce mai mult către creditele „Prima Casă“, care oferă condiţii mai avantajoase comparativ cu un credit ipotecar, iar principala diferenţă constă în avans. 
 
În condiţiile în care programul „Prima Casă“ este aproape epuizat, iată care este topul creditelor imobiliare, potrivit specialiştilor Finzoom.ro.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările