10 bănci nu vor mai opera în România în cazul unui Brexit fără acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României (BNR) a avertizat marţi că, în cazul unui Brexit fără acord, băncile din Marea Britanie care operează în România îşi vor înceta activitatea, începând cu data de 30 martie 2019.

„În acest context, supunem atenţiei utilizatorilor de servicii prestate de aceste entităţi în România oportunitatea contactării furnizorilor pentru a verifica dacă aceştia au în vedere o strategie care să asigure evitarea sincopelor în relaţia cu clienţii, continuitatea prestării respectivelor servicii sau încetarea relaţiilor contractuale, după caz”, a informat marţi BNR.

Altfel spus, banca centrală cere românilor care au conturi la instituţiile financiare din Marea Britanie, care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră, să se intereseze ce vor face în cazul unui Brexit dur.

Potrivit datelor BNR, la fata de 16 noiembrie 2018, dintre cele 298 de instituţii financiare care au notificat BNR privind furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României, 10 sunt din Marea Britanie: Bank Leumi UK Plc, Bank of China (UK), Barclays Bank UK Plc, Credit Suisse (UK) Limited, Gulf International Bank (UK) Limited, HSBC Bank UK Plc, HSBC Private Bank (UK) Limited, ICICI Bank UK Plc, Santander UK Plc şi Union Bank of India (UK) Limited.

Lista completă a instituţiilor financiare care au notificat BNR privind furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României poate fi descărcată de AICI (format .xlsx)

Citeşte şi:

 

BNR trage un semnal de alarmă. Ce efecte va avea un Brexit fără acord

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite