Wizz Air reduce cu 30% preţul biletelor de avion către orice destinaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wizz Air a anunţat astăzi un discount de 30% pentru toate zborurile, indiferent de destinaţie, precizând că pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă.

Promoţia e valabilă pentru toţi clienţii (până la 23:59 ora Europei Centrale) pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicaţia de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opţiunea WIZZ Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară  de protecţie. Procedând astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi vor primi 100% din tariful iniţial rambursat imediat sub formă de credit şi pot schimba datele şi chiar rutele de oricâte ori doresc.   

Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuşi.

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală iar, conform programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

Şerveţele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce priveşte cumpărăturile de la bord, pasagerii sunt încurajaţi să efectueze plata prin mijloace fără contact.

Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite