„Războiul“ autorizaţiilor CEMT cu Turcia e pe cale să se încheie. Ce cadou vrea să le facă şoferilor de camion ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorizaţiile de transport sunt verificate la sânge de turci, în timp ce românii sunt indulgenţi cu şoferii străini
Autorizaţiile de transport sunt verificate la sânge de turci, în timp ce românii sunt indulgenţi cu şoferii străini

Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, s-a întâlnit astăzi, la sediul ministerului, cu  ministrul Justiţiei din Turcia, Sadullah Ergin, demnitar care are şi calitatea de şef al Comisiei mixte de cooperare economică. „Cei doi oficiali au luat în discuţie suplimentarea contingentului de autorizaţii «terţă ţară» (n.n.- autorizaţii CEMT) acordat părţii române", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

„În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte de interes comun pentru cele două state din domeniul transporturilor, precum suplimentarea contingentului de autorizaţii „terţă ţară” acordat părţii române astfel încât transportatorii români să poată utiliza optim şi eficient flota de autovehicule, eliminarea barierelor administrative existente în derularea transportului internaţional de marfă efectuat de către transportatorii români şi a celor referitoare la tranzitul turiştilor români pe teritoriul turc.

Partea turcă s-a arătat interesată de liberalizarea tranzitului rutier de mărfuri dintre cele două ţări“, se mai arată în comunicatul MT.

De ce le trebuie şoferilor autozrizaţii CEMT cu Turcia

Deoarece Turcia are un acord bilateral în domeniu cu România,  şoferii români şi cei turci pot lua marfă din una dintre aceste ţări şi o pot transporta în cealaltă. Dar una dintre ţări este membră UE, iar cealaltă nu, astfel că transportul între o altă ţară UE decât România şi Turcia şi invers, precum şi cel dintre Turcia şi o altă ţară non-UE, necesită autorizaţii de terţă ţară.

Anul trecut, turcii şi-au jucat în forţă cartea CEMT

Potrivit transportatorilor rutieri, la negocierile din iunie anul trecut Turcia a jucat de pe poziţii de forţă. „Partea turcă s-a dovedit extrem de rigidă în negociere, bazată pe enunţul «Turcia este liderul din zonă», «Turcia este o ţară puternică», etc.“, afirma, în vara lui 2012, Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

De exemplu, pentru a da un plus de 1.000 de autorizaţii (o autorizaţie CEMT este folosită la efectuarea unei singure curse), turcii au cerut acordarea a 4.000 de autorizaţii de tranzit scutite universal pentru utilizarea RO-RO (ferryboat) şi suplimentarea cu 3.000 de autorizaţii de tranzit minim Euro 3.

Oficialii UNTRR au amintit de un control la nivel înalt al oficialilor Transporturilor şi CNADNR, în care s-a văzut că din şapte camionae turceşti intrate în România nici unul nu avea autorizaţiile necesare.

„Puterea de negociere a părţii române este scăzută în special datorită controlului slab efectuat de partea română în punctele de trecere a frontierelor pe autorizaţiile transportatorilor turci. Aceştia  salvează autorizaţiile de tranzit plătind zece euro la intrare şi zece euro la ieşire controlului CNADNR, reuşind astfel să folosească chiar un an de zile o autorizaţie de tranzit alocată unui camion“, spunea Radu Dinescu.

Bulgarii au câştigat un război similar

Spre deosebire de lejeritatea de la graniţa noastră, controalele făcute asupra românilor la intrarea în Turcia sunt mult mai riguroase. „Sistemul lor este informatizat, iar odată intrat îţi bagă autorizaţia CEMT în sistem şi nu o mai poţi folosi timp de opt zile, cât so¬co¬tesc funcţionarii turci că durează transportul dus-întors până în Europa de Vest, pentru ca şoferii să nu o poată da unui coleg care vrea şi el să intre“, a explicat reprezentantul şoferilor.

Mai mult: turcii, pentru a-şi proteja piaţa, taie au¬to¬rizaţiile terţe ale firmelor ro¬mâ¬neşti de transport în mod abuziv. „Dacă un şofer transportă piese auto de la fabrica Renault din Bursa-Turcia la Piteşti, turcii consideră că transportul a fost spre Renault Franţa - după factură - şi anulează o autorizaţie“, a mai explicat liderul patronal.

Reamintim că, în urmă cu trei ani, un război purtat cu Bulgaria - similar dealtfel cu cel avut până acum cu România, a avut ca efect faptul că Bulgaria i-a pus la plată pe turci inclusiv pentru autori¬zaţiile de tranzit care erau până atunci gratuite.

În fine, la negocierile de astăzi, partea turcă s-a arătat interesată şi de colaborarea dintre administraţiile maritime ale celor două state, prin „deschiderea unei linii de feribot ce ar face legătura dintre Portul Constanţa şi un port turcesc la Marea Neagră“.
În încheierea discuţiilor, cei doi demnitari au convenit să intensifice relaţiile dintre cele două părţi în vederea dezvoltării relaţiilor comerciale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite