Taxify, rivalul Uber, devine unicorn după atragerea unei investiţii de 175 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
taxifypx

Start-up-ul european Taxify, principalul rival al Uber pe segmentul de ridesharing, a fost catapultat în legiunea unicornilor, ajungând la o valoare de 1 miliard de dolari după ce a primit o investiţie de 175 milioane dolari de la un grup de finanţatori condus de Daimler, scriu Buloomberg şi TechCrunch.

Un „unicorn” este un start up care a ajuns la o valoare de peste 1 miliard de dolari.

Daimler, gigantul auto german care deţine, printre altele, Mercedes-Benz, a condus investiţia. Aceasta a inclus, de asemenea, participarea fondului european de capital de risc Corelya Capital din Europa şi a lui Taavet Hinrikus, fondator al start up-ului finlandez estonian Transferwise. Taxify a transmis că şi serviciul de chinez de ridesharing Didi Chuxing a fost printre investitorii care s-au alăturat.

Compania a declarat că intenţionează să mobilizeze capitalul nou atras pentru a-şi dezvolta tehnologia şi pentru a face extinderi în Europa şi Africa.

Dincolo de afacerile sale în domeniul automobilelor, Daimler s-a angajat deja să aibă un rol important în domeniul ridesharing. Investiţiile sale includ achiziţionarea afacerii de car-sharing car2Go şi a start up-ului de car-pooling Flinc din Germania, în timp ce a investit bani şi în companiile de car-pooling Via şi Turo din Europa.

Având în vedere interesul său sporit faţă de mobilitate, este logic ca Daimler să susţină Taxify, care a apărut ca principalul concurent care lupta împotriva Uber în Europa şi Africa, între timp ajungând şi în Australia.

În mod surprinzător, acesta este primul moment major de strângere de fonduri pentru Taxify, care a crescut cu doar 2 milioane de euro (2,4 milioane de dolari) înainte de investiţia realizată de Didi anul trecut.

„Suntem într-o misiune să construim viitorul mobilităţii şi este minunat să avem sprijinul unor investitori precum Daimler şi Didi”, a declarat directorul executiv şi co-fondatorul Taxify, Markus Villig. „Acesta este doar începutul, pe măsură ce tot mai mulţi oameni renunţă la proprietatea auto şi optează pentru transportul la cerere”, a menţionat el.

Taxify este un start up fondat în Estonia în 2013 - casa gigantului tehnic Skype – de fraţii Markus Villig, în vârstă de 19 ani, şi Martin, care lucrase pentru Skype.

Markus Villig, care are acum doar 24 de ani, a devenit acum unul dintre cei mai tineri şefi din lume ai unei companii de un miliard de dolari. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite