Taxa hotelieră va dispărea din Codul fiscal. Agenţiile de turism vor să o transforme într-o contribuţie pentru promovarea destinaţiilor

Taxa hotelieră va dispărea din Codul fiscal. Agenţiile de turism vor să o
 transforme într-o contribuţie pentru promovarea destinaţiilor

Banii încasaţi de la turişti pot fi folosiţi la promovare

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Aurelian Marin, a arătat că noul Cod fiscal va elimina taxa hotelieră, însă ANAT propune ca, în locul eliminării, să se instituie un nou mecanism de gestionare prin care sumele colectate de la turişti să fie utilizate pentru promovare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În prezent, taxele hoteliere ajung într-un buget, la comun cu banii din alte surse, şi nimeni nu ştie ce fac primăriile cu aceste sume. Astfel că s-a ajuns la soluţia eliminării, dar noi nu suntem de acord.
De fapt, banii pot fi utilizaţi mult mai bine dacă sunt administraţi de asociaţiile din turism“, a spus Aurelian Marin.

Cum s-ar repartiza sumele

În opinia şefului ANAT, banii din taxa hotelieră ar trebui repartizaţi în proporţii de 20% la primăria locală (a localităţii unde se află unitatea de turism), apoi 40% la asociaţia locală şi restul de 40% să meargă către un fond naţional.

„Banii distribuiţi în plan local ar putea fi utilizaţi la promovarea staţiunii/localităţii respective ca destinaţie locală, iar cei colectaţi la fondul naţional – la promovarea României ca destinaţie turistică, inclusiv în plan internaţional“, a explicat oficialul ANAT, în cadrul unei conferinţe de presă.

TVA 9% să fie şi pentru agenţii

„Unul dintre impedimentele cu care ne confruntăm este menţinerea TVA de 24% pentru agenţiile de turism, în timp ce în Bulgaria acestea plătesc 9%.
La Târgul Naţional de Turism (desfăşurat recent la Romexpo – n.n.), premierul Victor Ponta ne-a promis că va face demersuri pentru TVA de 9% generalizat pentru întreaga industrie a turismului, ceea ce va face să crească gradul de competitivitate cu ţările din zonă - Bulgaria, Grecia sau Turcia“, a spus preşedintele ANAT.

Litoralul 2015 nu va fi mai scump

Litoralul românesc, per ansamblu, nu se scumpeşte pentru cei care cumpără pachete turistice prin agenţii. Creşte, punctual însă, în 2015, numărul hotelurilor de 4 stele care au, desigur, preţuri mai mari, a mai spus Aurelian Marin.

„Mamaia rămâne, în continuare, staţiunea cu cel mai ridicat grad de vânzări. Circa 50% din vânzările agenţiilor de turism pe zona litoralului românesc. Venus se mişcă din ce în ce mai bine, dar, deocamdată, pe locul doi ca valoare a vânzărilor este Eforie Nord, urmată de Saturn“.

„Sudul litoralului românesc rămâne, în continuare, destinaţia de vacanţă favorită pentru familiile cu copii. Avem şi pe sud hotelieri care au investit şi multe hoteluri de două stele care au fost clasificate, acum, la trei stele. De asemenea, un număr semnificativ de hoteluri care au fost închise se deschid anul acestea la 4 stele, ca urmare a investiţiilor în dotări şi modernizări“, a spus Aurelian Marin.

Românii au cumpărat pentru 2015, până în prezent, cu 25% mai multe vacanţe în perioada de early booking pe litoralul românesc comparativ cu anul trecut.

Mai mulţi turişti străini

„Există estimări de creştere semnificativă a turiştilor străini pe litoral, cei mai mulţi venind din Polonia şi Israel.
Ponderea early booking-urilor în totalul vânzărilor agenţiilor de turism membre ANAT a crescut până la 30%, luând în calcul toate destinaţiile.
În Mamaia există deja trei hoteluri vândute în totalitate pentru vârful de sezon.
Majoritatea investitorilor în hotelurile de pe litoral sunt români, dar nu din zona Constanţei.
În acest sezon se deschide şi un parc de aventură în Neptun, asemeni cu cel din Braşov. Investiţia de circa 300.000 de euro va face Neptunul cu mult mai atractiv", a precizat Aurelian Marin.

Delta Dunării şi staţiunile balneoclimaterice sunt cele mai cerute destinaţii de vacanţă, după litoral, în 2015.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: