Studiu: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 56% în primul semestru, dar situaţia este alarmantă în cazul companiilor mari; tot mai multe intră în colaps

Studiu: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 56% în primul semestru, dar situaţia este alarmantă în cazul companiilor mari; tot mai multe intră în colaps

Construcţiile sunt un domeniu riscant pe viitor, potrivit analizei KeysFin din cauză că firmele din domeniu au rămas cu proprietăţi sau terenuri cumpărate la preţuri foarte mari

Peste 4.700 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele şase luni, în scădere cu 55,98% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2014, datorită intrării în vigoare a noilor prevederi din Codul Insolvenţei, dar situaţia este „alarmantă“ în cazul companiilor mari deoarece tot mai mult companii cu afaceri de peste un milion de euro intră în incapacitate de plată, potrivit unei analize KeysFin.

Cel mai mare număr de companii intrate în insolvenţă, 1.076, a fost înregistrat în Bucureşti, în scădere cu 50,74%, în primele şase luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. 
 
Pe următoarea poziţie se situează judeţul Bihor, cu 303 companii în insolvenţă (-62,91%), Timiş cu 284 firme (-40,96%) şi Maramureş cu 276 (+10,74%) - singurul judeţ în care numărul insolvenţelor a crescut faţă de anul trecut.
 

Cele mai „sigure“ judeţe

 
Statistica mai arată că, din punct de vedere al riscului insolvenţelor, cele mai sigure judeţe sunt Călăraşi, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Sălaj şi Teleorman, acolo unde numărul firmelor care au declarat incapacitatea de plată nu trece de 50 de cazuri. 
   
Datele statistice arată promiţător, la prima vedere, însă ascund un fenomen alarmant, dat de efectele intrării în vigoare a Codului Insolvenţelor. Potrivit experţilor de la KeysFin, Codul insolventei a ridicat valoarea-prag a creanţei şi a dublat termenul după împlinirea căruia se poate formula cererea de deschidere a procedurii, valoarea crescând de la 30.000 lei la 40.000 lei, iar termenul de la 30 la 60 de zile. 
 
Marea problemă este că a crescut numărul insolvenţelor în rândul firmelor mari, cu un impact major în economie. 
 
„Scăderea incidenţei procedurilor de insolvenţă se înregistrează, într-adevăr, în rândul societăţilor comerciale cu o cifră de afaceri sub 100.000 euro, însă, în cazul celor a căror cifra de afaceri depăşeşte 1 milion de euro, incidenţa a crescut cu 13% raportat la aceeaşi perioada a anului anterior (170 de societăţi)“, a declarat avocatul Diana Deleanu, din cadrul Rovigo. 

 

Companiile mari încep să aibă probleme

 
Motivul? „Dacă IMM-urile au ajuns în insolvenţă în perioada 2010-2014, în principal din imposibilitatea de a-şi asigura cash-flow-ul, societăţile mari au primit, în majoritatea cazurilor, rescadenţări ale creditelor, perioade de graţie sau prelungiri ale liniilor de credit în aceeaşi perioadă. De anul acesta, creditorii bancari au început să elimine din portofoliu creditele neperformante, astfel încât acest «air-bag» financiar ar putea să îşi diminueze efectul“, a mai spus expertul.
 
Potrivit statisticilor, media incidenţei insolvenţei în România este de 45 de cazuri la 1.000 de firme active, de patru ori mai mare decât media în plan regional. 
 
Economia românească conduce, detaşat, topul insolvenţelor în Europa de Est. 
 
Una dintre cele mai importante funcţii ale procedurii este aceea de asanare a mediului economic, astfel încât, după numărul mare de cazuri înregistrate în ultimul deceniu, tendinţa naturală este de stabilizare, spun experţii. 
 

Construcţiile, risc pe viitor

 
În materie de riscuri pe termen mediu şi lung, specialiştii au în vizor, în principal, firmele din domeniul construcţiilor.
 „Ca efect al crizei economice, multe societăţi din domeniul construcţiilor au ramas în patrimoniu cu imobilele edificate/terenurile achiziţionate la un cost ridicat. Întreţinerea acestor imobile implică costuri ridicate (inclusiv plata impozitelor). Aceasta ar constitui o vulnerabilitate accentuată pentru societăţile care nu vor reuşi să vândă aceste bunuri“, a explicat Diana Deleanu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: