Spaniolii de la CAF vor livra, în noiembrie, primul metrou din cele opt comandate anul trecut de Metrorex

Spaniolii de la CAF vor livra, în noiembrie, primul metrou din cele opt comandate anul trecut de Metrorex

CAF a mai livrat anterior o serie de metrouri, dar acestea au declanşat un scandal după ce peroanele unor staţii au trebuit tăiate pentru că trenurile nu încăpeau     FOTO Roberto Sălceanu

Compania spaniolă CAF va livra către Metrorex, la jumătatea lunii noiembrie, primul tren din cele opt suplimentare comandate la finele anului trecut de către administratorul reţelei de metrou din Bucureşti, a anunţat marţi constructorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Primul vehicul va ajunge la Bucureşti la mai puţin de un an de la semnarea contractului cu Metrorex, care stipulează un termen de 15 luni pentru procesul de proiectare, producţie, verificare şi recepţie finală ale primului tren. CAF va continua ritmul accelerat de producţie, astfel încât, până la sfârşitul anului, încă două noi trenuri să fie livrate către Metrorex“, arată compania, într-un comunicat.
 
Al doilea tren a fost de asemenea testat sub supravegherea reprezentanţilor Metrorex la unitatea CAF din Spania şi a primit certificatul provizoriu de recepţie.
 
Noile trenuri au fost achiziţionate în baza unui contract în valoare de 47 milioane euro semnat cu Metrorex în noiembrie 2014, cu finanţare de la Banca Europeană de Investiţii.
 
Acestea sunt similare celor 16 garnituri cumpărate de la CAF în baza unui contract în valoare de 97 milioane de euro semnat în 2011.
 
Constructorul spaniol a câştigat şi în acest an o licitaţie Metrorex, pentru 51 de trenuri, destinate Magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon, însă procedura a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a suspendat licitaţia până la finalizarea cercetărilor făcute de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul care vizează această procedură.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: