Soarta Oltchim, pe masa Guvernului. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea merge mai degrabă spre insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea funcţionează acum doar cu 10% din capacităţile de producţie
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea funcţionează acum doar cu 10% din capacităţile de producţie

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, prezintă astăzi Executivului soluţia de redresare a combinatului vâlcean. Variantele vehiculate până acum au fost continuarea activităţii în formula actuală, privatizarea, lichidarea sau, cel mai probabil, insolvenţa.

Situaţia combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, care se degradează pe zi ce trece, va fi analizată de Guvern astăzi şi există patru variante ce vor fi luate în calcul. Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, variantele ar fi continuarea activităţii în formula actuală, reorganizarea, privatizarea sau lichidarea voluntară.
Din perspectiva industriaşilor, dar mai ales a salariaţilor din combinat şi din companiile partenere, Oltchimul este un operator-cheie pentru economia locală şi regională, un furnizor universal care produce materii prime pentru aproape orice obiect din jurul nostru. Din perspectiva finanţiştilor şi a bugetului de stat însă, acelaşi Oltchim este o gaură neagră în care se „topesc“ bani grei, un agent de hemoragie bugetară. De aceea, şi soluţiile propuse pentru Oltchim sunt contestate când de o parte, când de cealaltă. Însă astăzi se pare că soarta combinatului se va tranşa într-un fel pe care ministrul de resort, Varujan Vosganian, îl prezintă într-o notă optimistă.

Ce vrea ministrul Economiei

„Am promis că în şedinţa de Guvern de miercuri o să depun un memorandum cu soluţia optimă pentru ieşirea din criză a combinatului Oltchim. Dacă Guvernul o aprobă, atunci o vom aplica în scurt timp. Sigur că am ales o soluţie, care mi se pare cea mai viabilă, dar nu vă pot spune dumneavoastră care este înainte de a le spune lor“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, ministrul Varujan Vosganian.
Apoi, după o întrevedere cu reprezentanţii FMI, oficialul a declarat în briefingul de presă că poartă negocieri cu toţi creditorii combinatului, inclusiv cu băncile, astfel încât aceştia să accepte soluţia pe care o va prezenta în Guvern. Soluţia prezentată delegaţiei FMI „a fost agreată“ şi, în fine, din partea acţionarului minoritar PCC-SEE „aştept o colaborare corectă“, a mai precizat Vosganian.

Combinatul, la cota de avarie

În prezent, la Oltchim funcţionează doar 10% din capacităţile de producţie, iar pentru a ajunge la cota oarecum normală de 65% este nevoie de o infuzie de capital estimată la cel puţin 40 de milioane de euro. Într-o variantă mai agresivă, ar trebui să se repornească şi producţia la principalul furnizor, Arpechim Piteşti, dar pentru asta ar fi nevoie de 75 de milioane de euro, potrivit ultimelor estimări.
„Angajaţii încă nu au primit nici avansul pe luna decembrie, pe care ar trebui să-l fi încasat în jurul datei de 25 decembrie. Acum avem promisiuni că până la 29 ianuarie vom primi acel avans pe luna trecută, despre restul nu ştim nimic. Noi ne dorim să se repornească uzinele, nu doar pentru cei 3.300 de salariaţi din combinat, ci şi pentru alţi 10.000 de oameni care lucrează în companiile care sunt partenere şi depind de activitatea Oltchimului. Am auzit că s-ar merge pe soluţia insolvenţei, dar noi credem că cea mai bună soluţie ar fi majorarea de capital“, a declarat, pentru „Adevărul“, liderul sindical de la Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu.

Borza: „Nu eu mă voi ocupa de Oltchim“

Remus Borza, proprietarul Euro Insol şi administratorul judiciar al Hidroelectrica, apreciază că intrarea în insolvenţă este singura soluţie pentru Oltchim, dar precizează că nu el se va ocupa. „Nici insolvenţa nu mai poate face minuni, doar dacă este bine administrată. Oltchim trebuia să intre de mult în insolvenţă – în funcţie de indicatorii financiari, compania este în faliment. Pentru că a fost an electoral, a fost ţinută pe aparate, dar ea este în moarte clinică“, a declarat Borza pentru „Adevărul“. El a adăugat că Oltchim nu a fost nicicând privatizabil, având în vedere datoriile de peste 600 de milioane de euro, pierderile, producţia la doar 10% din capacitate şi lipsa acută de lichidităţi.
Borza este convins că nu va fi administratorul judiciar al combinatului pentru că „am supărat deja prea multă lume la Hidroelectrica pentru a mai primi prea curând în administrare o companie de stat“.

Oltchim în cifre*

Venituri: 816,47 milioane de lei
Cheltuieli: 1,2 miliarde de lei
Datorii: 2,68 miliarde de lei
Angajaţi: 3.307
Investiţii în curs de derulare: 92 de milioane de euro
Investiţii noi: 141,5 milioane de euro
* Date la 31 decembrie 2012

SCURT ISTORIC: De la „Mândria Ceauşeştilor“ la respiraţia artificială

Dacă înainte de 1989 Oltchimul era botezat „Mândria Ceauşeştilor“ pentru că a fost înfiinţat în 1966, adică la scurt timp după instaurarea regimului Ceauşescu, în prezent combinatul abia supravieţuieşte. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea a funcţionat foarte bine până în toamna anului 2008, când – odată cu debutul crizei economice – Petrom a închis instalaţiile de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, unitate care furniza majoritatea materiilor prime pentru Oltchim. Atunci au început şi problemele: nevoit să funcţioneze la doar jumătate din capacitate, a terminat pe pierderi ultimii patru ani. În prezent, combinatul are datorii de peste trei ori mai mari decât veniturile şi pierderi de ordinul sutelor de miliarde de euro. După circul mediatic din toamnă, când privatizarea Oltchim s-a transformat în show de televiziune, combinatul a fost mai mult beneficiarul unei respiraţii artificiale decât al vreunei măsuri concrete de redresare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite