Scântei la licitaţia pentru transportul cărbunelui de la CE Oltenia: CFR Marfă cere 256 de milioane de lei, GFR solicită 255 de milioane

Scântei la licitaţia pentru transportul cărbunelui de la CE Oltenia: CFR Marfă cere 256 de milioane de lei, GFR solicită 255 de milioane

Complexul Energetic Oltenia este al doilea producător de electricitate al ţării şi primul producător de cărbune

CFR Marfă a cerut 256 de milioane de lei, iar o asociere din care face parte Grup Feroviar Român (GFR) a solicitat suma de 255 de milioane de lei la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia pentru transportul cărbunelui, ambele oferte fiind acceptate în faza finală a procedurii de selecţie.

„Diferenţa de preţ este minimă: 255 şi 256 milioane“, au declarat surse din Complexul Oltenia, citate de Mediafax.
 
Reprezentanţii GFR au afirmat că societatea deţinută de Gruia Stoica a participat la licitaţie în cadrul unei asocieri şi a oferit preţul cel mai scăzut. „În ceea ce priveşte preţul, GFR nu poate comunica acest aspect întrucât reprezintă secret comercial, însă poate afirma că în urma deschiderii ofertelor financiare, preţul oferit de asocierea în care a participat GFR a fost cel mai scăzut. În acest moment, procedura de licitaţie este în desfăşurare, fiind încheiată etapa depunerii şi deschiderii ofertelor tehnice şi financiare, urmând analizarea de către comisia de licitaţie a documentelor depuse şi solicitări de clarificări, şi abia apoi urmând desemnarea câştigătorului“, potrivit GFR.
 
Reprezentanţii CFR Marfă nu au transmis informaţii privind licitaţia.
 
Potrivit surselor, anunţul privind câştigătorul licitaţiei nu va fi făcut mai devreme de două săptămâni.
 
Licitaţia a fost programată iniţial pentru luna ianuarie, când CE Oltenia a transmis invitaţii de participare către CFR Marfă, GFR şi alte trei societăţi.
 
Valoarea contractului pentru trei ani era de 473 milioane de lei (peste 100 milioane euro), iar acordul urma să intre în vigoare în 1 aprilie 2014. Licitaţia a fost însă amânată după ce Gruia Stoica a fost reţinut de DNA, fiind urmărit penal pentru cumpărare de influenţă. Stoica i-ar fi promis avocatului Doru Boştină suma de 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportul cărbunelui.
 
Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările