Romgaz anunţă descoperirea unui nou zăcământ într-un perimetru din Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romgaz este cel mai mare producător de gaze din România, compania realizând jumătate din producţie naţională
Romgaz este cel mai mare producător de gaze din România, compania realizând jumătate din producţie naţională

Producătorul de stat Romgaz anunţă o descoperire importantă de hidrocarburi pe teritoriul României, situată într-un perimetru din Muntenia, compania afirmând că acumularea este estimată la 150 – 170 de milioane de barili echivalent petrol (bep), ceea ce ar permite o producţie zilnică între 1.400 şi 2.200 barili.

Perimetrul RG.06 Muntenia Nord–Est, fiind vorba despre o acumulare care se întinde pe 120 de metri, la o adâncime de peste 4.000 de metri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de către reprezentanţii Romgaz, societatea a descoperit importante depozite de hidrocarburi în Perimetrul RG.06 Muntenia Nord–Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere ca unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare –Dezvoltare - Exploatare, conform HG 23/2000 şi HG 968/2011.

Descoperirea este situată în sectorul nord-estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 de kilometri, explorat „pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1.500 şi 5.000 de metri, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei”.

„Testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, confirmă o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 metri, aflat la adâncime de peste 4.000 de metri“, se arată în comunicat.

Rezultatele testelor arată, potrivit documentului, că se prefigurează producţii zilnice cuprinse între 1.400 şi 2.200 boe / sondă, mărimea depozitului fiind estimată la 150  - 170 milioane boe.

„Rezultatele obţinute la cele două sonde confirmă că decizia utilizării seismicii 3D în explorarea de deschidere pentru obiectivele geologice de mare adâncime este una corectă. Productivitatea întregului ansamblu structural creşte considerabil în urma rezultatelor obţinute şi oferă perspectiva realizării de noi descoperiri importante în următoarea perioadă. Lucrările de explorare se derulează conform programelor stabilite şi includ realizarea planurilor de dezvoltare pentru intrarea în producţie a noilor sonde”“ a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct - Explorare şi Producţie în cadrul Romgaz.

La rândul său, directorul general al companiei, Virgil Metea, a precizat că strategia Romgaz „vizează consolidarea poziţiei companiei pe piaţa de profil, prin identificarea unor oportunităţi noi de creştere şi diversificare şi prin îmbunătăţirea performanţelor companiei“.

„Condiţiile de piaţă actuale impun o analiză atentă a strategiei de investiţii pentru companiile din industria de petrol şi gaze. Pentru Romgaz, creşterea portofoliului de resurse şi rezerve de hidrocarburi, precum şi dezvoltarea activităţii de înmagazinare rămân prioritare. Într-o piaţă în continuă schimbare, investiţiile în explorare, exploatare şi înmagazinare sunt importante pentru dezvoltarea companiei. Rezultatele obţinute dovedesc că programul de investiţii şi strategia de explorare şi-au atins obiectivele, ceea ce creează perspective foarte bune pentru continuarea programelor de explorare în România“, a declarat Virgil Metea.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este listată pe bursele din Bucureşti şi Londra.

Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite