Românul care se bate cu italienii şi spaniolii pe piaţa construcţiilor din Algeria

Românul care se bate cu italienii şi spaniolii pe piaţa construcţiilor din Algeria

Constructorul Delta ACM 93, deţinut de Florea Diaconu, a semnat un contract în Algeria pentru construcţia unei universităţi cu cămine de 4.000 de locuri. Contractul are o valoare de 8 milioane de euro, într-o primă etapă, dar valoarea acestuia se va ridica la 28 de milioane de euro odată cu dezvoltarea proiectului. Românul se bate cu spaniolii şi italienii care s-au asociat pentru contracte cu statul african pentru construcţia de locuinţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru că în Algeria o firmă străină nu poate dezvolta proiecte decât în asociere cu o companie locală, Delta ACM 93 s-a asociat cu firma Zidar într-o nouă entitate – 49% partea română, 51% cea algeriană. 
 
“Începem să lucrăm la o universitate tehnică, într-un oraş la 400 de kilometri sud de capitala Alger. Contractul este deja semnat, înţelegerea a fost parafată săptămâma trecută, începem direct să lucrăm. În maximum o lună, trimitem acolo 4-5 oameni din management, urmând să trimitem ulterior mai mulţi. Mâna de lucru necalificată o vom lua de acolo, 150-200 de persoane, în funcţie de necesităţile fiecărei etape de dezvoltare”, a declarat Florea Diaconu pentru “Adevărul”, prezent la Baku Business Forum, în Azerbaidjan. 
 
Florea Diaconu a explicat că Delta ACM va începe construcţia corpurilor administrative şi a unor amfiteatre, urmând apoi să se construiască cămine universitare cu 4.000 de locuri.   
 
În prezent, Algeria este un El Dorado al construcţiilor, preşedintele mizând pe obţinerea a încă unui mandate prin dezvoltarea sectorului, mai ales prin construcţia de locuinţe pentru populaţie. Spania şi Italia au luat-o înaintea României şi au mirosit oportunitatea de pe această piaţă. Firmele din aceste două ţări s-au asociat şi au câştigat contracte pentru construcţia a peste 100.000 de locuinţe. 
 
Florea Diaconu, proprietarul Delta ACM 93, spunea la începutul acestui an că prospectează pieţele din Azerbaidjan, Algeria şi Libia, după ce în ultimii ani a reuşit să intre în Irak cu un contract de construcţie a unei autostrăzi, precum şi în Republica Moldova, cu un proiect de drumuri.
 
Antreprenorul român spune că, în ultimii ani, a prospectat mai multe pieţe, inclusiv Qatar, însă oportunităţile s-au ivit acolo unde se aştepta mai puţin. 
 
În Azerbaidjan, antreprenorul român este interesat de proiecte mari în infrastructură şi se află la Baku pentru a treia oară, prima dată venind aici în decembrie. El participă în aceste zile la Baku Business Forum, eveniment organizat cu ocazia inaugurării Camerei Bilaterale de Comerţ Azerbaidjan-România.  
 
Delta ACM 93 are în derulare lucrări pentru construcţia unei autostrăzi în Irak, valoarea contractului ridicându-se la aproape 50 de milioane de euro. De asemenea, compania a câştigat anul trecut în Republica Moldova un contract pentru realizarea unor drumuri în Chişinău, a cărui valoare se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. 
 
Delta ACM lucrează în prezent, alături de firmele Astaldi, FCC Construccion şi AB Construct, şi la magistrala 5 de metrou Râul Doamnei-Eroilor, contract cu o valoare de 215 milioane de euro, fără TVA. De asemenea, Delta ACM 93 a câştigat un contract de aproape 15 milioane de euro, fără TVA, cu Primăria Craiova pentru construcţia unui complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din oraş. Contractul pentru construcţia obiectivului, denumit Craiova Water Park, a fost atribuit la 6 februarie prin licitaţie deschisă pentru preţul cel mai scăzut.
 
Cifra de afaceri a companiei Delta ACM 93 s-a ridicat anul trecut la aproximativ 110 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul anterior, potrivit estimărilor omului de afaceri. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările