România vulnerabilă: 1% dintre companiile noastre au venituri mai mari decât restul de 99%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe companii de stat au efectuat nejustificat plata unor drepturi salariale FOTO Adevărul

Raportul privind distribuţia averii mondiale, potrivit căruia 1% din populaţie deţine mai mult de jumătate din averea globală, adică e mai bogată decât restul de 99%, e replicat şi la nivelul economiei româneşti, relevă un studiu al CITR Group privind privind evoluţia societăţilor de impact din România.

Analiza CITR Group arată că ţara noastră numără în jur de 640.000 de companii, iar doar un procent din acestea, adică 6.521 de societăţi, generează peste 60% din cifra de afaceri cumulată la nivel naţional.

Concentrare a veniturilor                 

Astfel, deşi la nivel macroeconomic România a înregistrat, în al doilea trimestru din 2017, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 5,7%, conform datelor din Eurostat, la nivel microeconomic asistăm la o concentrare îngrijorătoare a veniturilor în jurul unui număr foarte mic de companii.

„Acest dezechilibru acţionează puternic asupra modului în care 99% dintre companiile din România îşi desfăşoară activitatea; economia românească e dependentă de acest număr restrâns de societăţi mari iar companiile mici şi mijlocii, care formează marea majoritate a companiilor din România, sunt extrem de vulnerabile. România rămâne la fel de fragilă ca în 2007-2008, iar experienţa crizei anterioare nu creează vreun confort, fiindcă nu suntem mai bine pregătiţi acum pentru eventualitatea unui recul”, avertizează Rudolf Vizental, CEO CIT Resources.

Studiul CITR Group indică o concentrare spre vârf a companiilor din economia României. Numărul companiilor de impact în economie a scăzut, însă generează mai mult, sunt mai profitabile şi folosesc mai puţini angajaţi. Cu alte cuvinte, piramida economiei româneşti este mai înaltă, vârful mai ascuţit, iar la bază pot apărea mişcări seismice capabile să distrugă întregul sistem.

Oportunităţi mic pentru investitori

Rudolf Vizental apreciază că lipsa companiilor mari are efect direct asupra investiţiilor: „Această structură dezechilibrată este principala cauză a numărului redus de tranzacţii la nivel naţional. Deşi România reprezinta cea mai atractivă economie din Europa de Est, oportunităţiile concrete sunt de cele mai multe ori mult prea mici pentru a atrage investitori instituţionali. Pentru a creşte, trebuie avute în vedere şi opţiunile de consolidare, nu doar de creştere organică”.

Potrivit studiului CITR Group, companiile de impact au fost împărţite în finanţabile, restructurabile şi insolvabile. Numărul celor dintâi a crescut, următoarele au scăzut, iar cele insolvabile aproape s-au înjumătăţit. 

Puţine oportunităţile de salvare

Un alt semnal de alarmă tras de specialiştii CITR Group se referă la oportunităţile de salvare a afacerilor cu probleme, considerate de bănci nefinanţabile, iar de investitori – prea mici. Doar circa 1.500 de companii, adică societăţile sănătoase, cu active de peste zece milioane de euro, reprezintă zona de interes pentru consultanţi, investitori şi bănci.

„În aceste condiţii, avem cel puţin 18.500 de companii cu active mai mari de un milion de euro considerate neatractive, nu avem servicii suficient de specializate în aceste zone. Investitorii nu se aventurează sub pragurile lor, iar băncile le consideră nefinanţabile; ele au produse debt to equity, un reţetar, dar o restructurare se aplică de la caz la caz, fiecare companie are nevoi diferite. Într-un context economic în care băncile preferă să-şi vândă portofoliile de credite neperformante, nu văd perspective pentru dezvoltarea acestui mecanism. Chiar dacă nivelul acestora în România a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 8 ani, în realitate aceste credite nu au dispărut, ci doar s-au transferat de la un proprietar la altul, iar situaţia companiilor a rămas la fel de dificilă.”, explică oficialul CITR Group.

Nevoie urgentă de măsuri de sprijinire

Specialiştii CITR Group argumentează că, în acest context, reechilibrarea economiei româneşti are nevoie urgentă de măsuri de sprijinire a acestor business-uri în dificultate, ignorate de principalii finanţatori, izolate de mediul de business şi stigmatizate de cel social, de teama efectului de domino al unui potenţial eşec. Acestea în contextul în care economia autohtonă nu are capacitatea să genereze suficienţi antreprenori încât să suplinească lipsa dispariţiei celor care eşuează.

Rudolf Vizental: „Noi investim timp şi resurse în aceste analize tocmai pentru a trage semnale de alarmă spre acţiune, nu doar spre constatare. Trebuie să intervenim în restructurarea acestor companii prin toate mijloacele şi mecanismele specificice, aplicate de la caz la caz. Reţetele nu funcţionează. Recomandăm, în special, un proces de consolidare pe orizontală, în aceleaşi domenii de activitate, pentru creşterea în volum şi reducerea costurilor, un proces de care încă fugim ca de frica colectivizării, păstrată pe undeva ca o frustrare istorică”.

 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite