România a pierdut cursa pentru Volkswagen. Ce ţară a ales

România a pierdut cursa pentru Volkswagen. Ce ţară a ales

România a pierdut cursa pentru Grupul Volkswagen, în interesul său pentru o nouă unitate de producţie, grupul german alegând un alt stat din Europa de Est unde va asambla modele precum Volkswagen Passat, Skoda Superb sau SUV-urile compacte Skoda Karoq şi Seat Ateca.

Grupul Volkswagen va construi noua uzină de 1 miliard de euro, pentru care a căutat amplasamente în România, Bulgaria, Serbia şi Turcia, în zona Manisa de lângă oraşul turc Izmir, scrie LifeNews.ro.
 
Conform unui document intern al grupului german ajuns în posesia jurnaliştilor de la AutomotiveNews, fabrica de 1 miliard de euro va avea o capacitate de producţie anuală de 300.000 de vehicule şi va crea aproximativ 4.000 de locuri de muncă. Uzina va fi amplasată în Manisa, la 40 km nord-est de Izmir, pe coasta de vest a Turciei. Începutul producţiei este programat pentru 2022.
 
Volkswagen a ales Turcia pentru această nouă uzină graţie „condiţiilor macroeconomice pozitive”, incluzând aici populaţia de 80 de milioane a Turciei şi poziţia apropiată de pieţele aflate în creştere din Europa de Est, Asia şi Orientul Mijlociu.
 
Noua unitate de producţie va permite Volkswagen să mute producţia Passat din Emden, Germania, şi să transforme acea uzină într-una care produce doar maşini electrice. De asemenea, va oferi mărcii Skoda o capacitate suplimentară foarte necesară.
 
 
 
Turcia are o densitate relativ mică de autoturisme, datele statistice arătând că în statul de la confluenţa Europei cu Asia sunt circa 150 de autovehicule la 1.000 de locuitori. În plus, acolo există o forţă de muncă bine calificată şi o structură de furnizori dezvoltată.
 
Totuşi, din cauza problemelor economice şi politice, dar şi a taxelor mari impuse maşinilor cu motoare puternice, în primele şapte luni ale acestui an piaţa auto din Turcia a scăzut la doar 212.605 vehicule, după ce, în aceeaşi perioadă din anul anterior, erau comercializate 481.982 de vehicule.
 
În Turcia se mai află uzine ale unor mărci auto importante precum Fiat, Renault, Ford, Hyundai sau Toyota. Acestea au produs anul trecut peste 1,3 milioane de vehicule.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: