România începe exportul de carduri „inteligente”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În fabrica de carduri "inteligente" de la Bucureşti vor lucra până la finele anului 100 de angajaţi
În fabrica de carduri "inteligente" de la Bucureşti vor lucra până la finele anului 100 de angajaţi

O investiţie străină în valoare de 25 de milioane de euro plasează România în clubul select al ţărilor în care se produc carduri cu cip. Austria Card România, parte a grupului elen Lykos, a inaugurat prima fabrică de acest tip din ţara noastră, iar reprezentanţii companiei spun că unitatea va produce anul acesta între 40 şi 50 de milioane de carduri.

Cifra este una impresionantă în condiţiile în care, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale(BNR), totalul cardurilor active depăşea cu puţin nivelul de 13,7 milioane de astfel de mijloace de plată. „Peste 80% din cardurile produse vor fi exportate către toate pieţele unde este prezentă Austria Card, adică în circa 35 de ţări”, explică filosofia de business a companiei Jochen Hense, directorul general al Austria Card. Capacitatea maximă de producţie a fabricii din sectorul 1 al Capitalei va fi atinsă abia în anii următori, când în Bucureşti vor fi fabricate peste 140 de milioane de carduri „inteligente”. Unitatea este certificată MasterCard şi Visa şi ocupă o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.

Actele de identitate ale suedezilor, „made in Romania”

În prezent, în fabrica românească lucrează 50 de angajaţi, însă numărul acestora va ajunge în curând la 100 de persoane. Hense a mai arătat că firma îşi propune să îşi recupereze investiţia în maximum cinci ani şi estimează că, în 2013, investiţia locală va genera o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro şi un profit brut de 1,9 milioane de euro.
Principalii beneficiari ai cardurilor produse în România vor fi instituţiile financiare, marile lanţuri de hipermarketuri, dar şi autorităţile publice din mai multe state ale lumii. „Vom produce în fabrica din România permisele auto pentru cetăţenii din Sri Lanka, dar şi cărţi de identitate pentru suedezi”, a precizat Hense. Pe piaţa locală, Austria Card are deja în portofoliul de clienţi nume precum BCR, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank şi Universal Bank of Bulgaria. Planurile grupului Lykos sunt însă mult mai îndrăzneţe. „Lansarea Austria Card în Bucureşti consolidează planurile noastre de dezvoltare şi crestere ca jucător pe piaţa globală a tranzacţiilor securizate”, susţine Nikolaos Lykos, preşedintele grupului Lykos.

Peste 80% din cardurile produse în România vor fi exportate către circa 35 de ţări Jochen Hense, director general Austria Card


 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite