Romaero caută clienţi în Europa şi Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companie de stat specializată în producţie, servicii şi cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile şi militare de pasageri sau cargo, a demarat negocieri cu Tarom, pentru întreţinerea flotei, însă vrea să îşi extindă baza de clienţi în Europa şi Orientul Mijlociu.

"Romaero poate asigura cea mai bună stare tehnică pentru aeronavele Tarom, cu costuri printre cele mai mici din piaţă şi cu cel mai înalt grad de transparenţă pe modul de cheltuire a bugetului de mentenanţă. Avem încredere că negocierile demarate de noi în toamna anului trecut vor continua şi că vom ajunge împreuna cu Tarom la o formulă câştigătoare pentru cele două companii naţionale, care se pot completa reciproc într-o manieră firească şi profitabilă pentru ambele părţi. Nu colaborăm, deşi suntem vecini, cred că este păcat pentru toată lumea", a declarat pentru News.ro, directorul general al companiei, Remus Vulpescu.

Compania vrea să îşi păstreze clienţii vechi, care operează una sau două aeronave, dar se va reorienta cu precădere spre companii puternice deţinătoare de flote comerciale operaţionale active la nivelul Uniunii Europene şi Orientului Mijlociu, ”fără a exclude alte segmente de piaţă”.

” Romaero va urmări ca obiectiv prioritar pentru 2018-2020 obţinerea şi menţinerea unui grad de utilizare a capacităţilor de producţie până la 75-80% în condiţiile unei creşteri de capacitate atât în aria serviciilor de întreţinere şi reparaţii de aeronave, cât şi în cea a fabricaţiei de aerostructuri şi componente ale acestora”, arată convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor din 30 aprilie.

Remus Vulpescu a spus că, în ultimul an şi jumătate, Romaero nu a înregistrat nicio zi de întârziere în efectuarea lucrărilor şi a avut ”zero incidente tehnice în exploatarea aeronavelor după reparaţiile efectuate de Romaero”.

Tarom nu a apelat până în prezent la Romaero, companie care are cea mai mare staţie de întreţinere şi reparaţii de aeronave civile şi militare din România.

Blue Air şi companii aeriene private din Europa îşi efectuează în prezent la Romaero reparaţiile mari, clienţi care operează în total aproape 100 de aeronave Boeing şi Airbus.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite