Retailerii de modă au continuat extinderea pe piaţa românească în 2014. H&M a deschis cele mai multe magazine, Zara niciunul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile reţele de fashion au continuat în acest an extinderea reţelelor pe piaţa românească, retailerul suedez H&M şi cel polonez de încălţăminte CCC înregistrând cele mai multe deschideri de magazine, în timp ce, la polul opus, grupul spaniol Inditex nu a deschis nicio nouă unitate Zara sau Bershka.

„Retailerii de fashion şi-au menţinut şi în acest an planurile de expansiune. Datorită nivelului minim de livrări, atenţia lor s-a îndreptat către proiectele cu performanţă dovedită. Ca destinaţie pentru noi magazine, Bucureştiul rămâne principala atracţie, cele mai multe deschideri fiind înregistrate în Capitală“, a declarat Mihaela Gălăţanu, research specialist al firmei de consultanţă imobiliară JLL, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor JLL, cele mai multe magazine în acest an au fost deschise de H&M, respectiv opt unităţi, dintre care două în Bucureşti, urmat de CCC - cu şase deschideri (două în Capitală), Ecco - cinci noi magazine de încălţăminte, Takko - patru unităţi noi (una în Bucureşti), Timeout - trei deschideri (două în Capitală), Mim - trei deschideri şi LC Waikiki - trei magazine (două în Bucureşti).

De asemenea, retailerii C&A, New Yorker, Lee Cooper şi Koton au deschis câte două magazine noi, iar Reserved o unitate.

Marele absent în acest an de pe piaţa de retail a fost grupul Inditex, prezent cu brandurile Zara, Zara Home, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho şi Massimo Dutti, care nu a deschis niciun magazin, potrivit Mediafax. Grupul spaniol deţine în total 98 de magazine în România.

„Pentru anul viitor, în afară de noile magazine ce vor fi inaugurate odată cu lansarea centrelor comerciale Mega Mall din Bucureşti şi Coresi din Braşov, ne aşteptăm că atenţia retailerilor să fie în continuare îndreptată către proiectele care au un istoric pozitiv al vânzărilor. Pe de altă parte, considerăm că dinamica pieţei va fi definită de activitatea retailerilor care în ultimii ani au avut o strategie de expansiune conservatoare şi care, datorită mediului macroeconomic stabil şi mai ales datorită volumului încurajator al vânzărilor, vor avea o strategie mult mai activă pentru consolidarea reţelelor existente (Marks & Spencer, Mango, Reserved, Debenhams)“, a mai spus Gălăţanu.

Un studiu recent al JLL plasează Bucureştiul pe locul 30 în topul celor mai atractive 57 de oraşe din Europa din punct de vedere al interesului pentru extindere a marilor retaileri internaţionali, după Budapesta şi Varşovia, şi pe locul 25 în ceea ce priveşte atractivitatea pentru brandurile de lux.

Ţinând cont de previziunile încurajatoare legate de creşterea vânzărilor pe termen mediu în CEE, incluzând şi România, penetrarea brandurilor internaţionale s-a accentuat în ultimii doi ani, fie ca acestea au intrat direct sau prin franciză, mai arată JLL.

Majoritatea retailerilor preferă centrele comerciale pentru deschiderea de magazine şi mai puţin locaţiile stradale. În acest an au fost deschise două centre comerciale, Târgu Jiu Shopping Center şi Vulcan Value Centre, iar pentru anul viitor sunt programate deschiderile a două proiecte mari, Coresi Braşov şi Mega Mall Bucureşti. 

Coresi va găzdui circa 130 de magazine ale unor branduri precum H&M, Zara, Massimo Dutti, Bershka, Pull &Bear, Stradivarius, Oysho, Mim, Kenvelo, Tom Taylor, Timeout şi Lee Cooper, iar în Mega Mall vor fi prezenţi retaileri de modă precum Zara, C&A, H&M, Kenvelo şi Lee Cooper.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite