Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie: Administratorul judiciar al RAAN tratează problemele cu superficialitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RAAN produce apă grea pentru centrala de la Cernavodă şi livrează energie termică în municipiul Drobeta Turnu Severin
RAAN produce apă grea pentru centrala de la Cernavodă şi livrează energie termică în municipiul Drobeta Turnu Severin

Administratorul judiciar al Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN), Tudor şi Asociaţii, tratează lucrurile cu lipsă de responsabilitate, iar Răzvan Nicolescu – ministrul delegat pentru Energie, avertizează că statul nu va accepta ca cineva să îşi „bată joc“ de o societate strategică cu mii de oameni angajaţi.

„Ca lucrurile să fie foarte clare, RAAN este o societate în insolvenţă. Capacitatea acţionarului de a influenţa deciziile unei societaăţi în insolvenţă este destul de limitată. Deci capacitatea noastră de a ne exercita dreptul de acţionar este foarte-foarte limitată. Acolo este numit un administrator judiciar desemnat de instanţă. 

Sigur, în ultimele zile nu vă ascund faptul că am încercat, fără succes, sigur este numit de instanţă, deci trebuie să-i respecţi independenţa – a mers cu un plan de reorganizare care a fost acceptat – în ceea ce priveşte o societate în insolvenţă. Dar sentimentul pe care-l am este că acest om desemnat de instanţă tratează lucrurile cu foarte multă lipsă de responsabilitate. Şi dacă cineva în această ţară crede că-şi poate bate joc de statul român şi-şi poate bate joc de mii de oameni şi-şi poate bate joc de o societate care e o societate sensibilă din punct de vedere al activităţii de acolo, se înşeală“, a atras atenţia oficialul.

Nicolescu a precizat că doreşte un dialog cu Ion Tudor, partener în cadrul SCP Tudor & Asociaţii SPRL, în privinţa RAAN.

Aceasta este în insolvenţă din toamna anului trecut. Compania este vitală pentru sectorul energetic românesc, producând apa grea, necesară reactoarelor de la Cernavodă. De asemenea, compania manevrează în procesul de producţie hidrogen suflurat, un gaz foarte otrăvitor.

Compania doreşte construirea unei termocentrală la Halânga, alături de chinezii de la HiSun PV Technology, o subsidiară a China Evergreen Industry Group. Termocentrala în cauză ar urma să aibă o capacitate de 300 MW, iar investiţia este evaluată la 350 de milioane de dolari. Concomitent, RAAN urmăreşte preluarea carierei de lignit de la Husnicioara, deţinută de către Complexul Energetic Oltenia. Aceasta din urmă este deţinută de către Departamentul pentru Energie şi este, în acelaşi timp, unul dintre cei mai mari creditori ai RAAN, având de recuperat 250 de milioane de lei.

Mai puteţi citi:

RAAN promite facturi mai mici la plata energiei termice furnizate în luna ianuarie

Mii de severineni, care locuiesc la bloc, sunt intrigaţi de valoarea foarte mare a facturilor pe care le-au primit pentru consumul de energie termică din luna decembrie. Zeci de asociaţii de proprietari au intentat deja acţiune în instanţă împotriva regiei contestând valoarea acestor facturi.

Creditorii RAAN-ului sar în capul administratorului judiciar cu zeci de contestaţii

La Tribunalul Judeţean Mehedinţi au fost înregistrate 72 de contestaţii înregistrate la tabelul preliminar al creanţelor Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, întocmit de administratorul judiciar “Tudor şi Asociaţii” şi prezentat în cadrul Adunării Generale a Creditorilor de la sfârşitul lunii noiembrie.

O companie care produce panouri solare vrea să construiască o termocentrală în parteneriat cu RAAN

Compania HiSun PV Technology, subsidiară a China Evergreen Industry Group, este interesată să construiască o termocentrală în Halânga, judeţul Mehedinţi, în parteneriat cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN).

Laurenţiu Ciurel: Complexul Oltenia plăteşte dividende reale din venituri fictive

Complexul Energetic Oltenia este forţat de reglementările Curţii de Conturi să includă în bilanţuri penalităţi la creanţele neîncasate, sume care nu vor mai fi recuperate vreodată, dar pe care compania este obligată să plătească impozite şi dividende, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Investiţiile ineficiente şi supraîndatorarea au dus la insolvenţa Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare

Administratorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, reprezentantul firmei de insolvenţă “Tudor şi Asociaţii”, Ion Tudor, a dat publicităţii raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţa RAAN.

Negocierile RAAN – Complexul Energetic Oltenia în privinţa furnizării cărbunelui au eşuat

Negocierile purtate astăzi între conducerea Regiei Autonome pentru Activităţi Nuclare şi conducerea furnizorului de cărbune din judeţul Gorj au ajuns în impas. Termocentrala nu poate primi mai mult de 5000 de tone de cărbune zilnic, deşi spera la 8000 de tone.

Industria de apă grea intră la apă: RAAN cere insolvenţa pentru a se proteja de creditori şi furnizori. Cum a fost căpuşată o companie de interes naţional

Guvernul a stabilit intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), păstrând însă dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.

INFOGRAFIE Energia atomică, de la mină la priză

„Adevărul“ vă propune o trecere în revistă a principalelor procese industriale din sectorul nuclear, de la uraniul extras din exploatările miniere, fabricarea combustibilului nuclear şi producţia de apă grea, până la reactoarele nuclearoelectrice de la Cernavodă.

Ministrul Constantin Niţă: Responsabilii de jaful de la RAAN vor fi trimişi la Parchet

La Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) de la Drobeta Turnu Severin s-a creat un prejudiciu de peste 800 de milioane de lei, de care se face responsabilă fosta conducere, a afirmat marţi, la Mioveni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite