Războiul magiunului: greii din alimentaţie cer anularea brandului Magiun de Topoloveni la nivel european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sonimpex Topoloveni riscă să piardă o cotă importantă din piaţa pe care o domina în urmă cu câţiva ani
Sonimpex Topoloveni riscă să piardă o cotă importantă din piaţa pe care o domina în urmă cu câţiva ani

Mai mulţi producători cu renume din industria alimentară au declarat război deschis producătorului tradiţional al magiunului de prune Sonimpex Topoloveni, o afacere de familie care a reuşit să resusciteze şi să promoveze în Europa acest produs tradiţional românesc.

Greii din industrie cer anularea mărcii Magiun de Topoloveni, protejată la nivel european, iar avocaţii lor spun că doar printr-o neglijenţă s-a obţinut certificarea brandului „Magiun de Topoloveni". 

Greii din industria alimentară, precum Olympia şi Râureni, au atacat în urmă cu câţiva ani piaţa magiunului, sesizând potenţialul unui produs care devenise un brand în sine, magiunul de prune. Pe de altă parte, Sonimpex Topoloveni, firmă care comercializează de 22 de ani magiunul de prune sub denumirea de "Magiun de Topoloveni", mizează în această dispută pe calitatea produsului propriu, realizat după o reţetă veche de 100 de ani, fără zahăr, fără aditivi sau conservanţi.

De unde a inceput acest razboi al magiunului?

Bibiana Stanciulov, directorul general al Sonimpex Topoloveni, a precizat într-o reacţie acordată wall-street.ro că firma a avut o înregistrare la OSIM în perioada 2002-2012 pentru magiunul de prune, iar în prezent OSIM îi garantează protecţie pe desenele industriale, care ar fi fost copiate de către un concurent care produce magiun de prune şi ar fi indus astfel confuzie în rândul consumatorilor. Totuşi, în afară de certificarea europeană privind Indicaţia Geografică Protejată, Sonimpex Topoloveni nu poate beneficia conform legilor româneşti de brandul Magiun de Topoloveni. Firma a reuşit însă să înregistreze marca "Magiun de Topoloveni" la nivel comunitar, la OHIM. Conform avocatului Paul Cosmovici, specializat în proprietate intelectuală, Sonimpex ar fi reuşit să înregistreze această marcă profitând de faptul că examinatorii nu sunt români.

Citeşte pe wall-street.ro care este miza acestui război al magiunului şi cine câştigă din această dispută a mărcilor

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite