Industria de apă grea intră la apă: RAAN cere insolvenţa pentru a se proteja de creditori şi furnizori. Cum a fost căpuşată o companie de interes naţional

RAAN produce apa grea pentru reactoarele nucleare de la Cernavodă

Guvernul a stabilit intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), păstrând însă dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.

Executivul justifică această procedură prin inexistena unei legi speciale care să reglementeze procedura insolvenţei în cazul regiilor autonome.

„Incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate produce catastrofe ecologice, fiind ştiut faptul că în instalaţiile R.A.A.N. - sucursula ROMAG PROD - se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal şi exploziv, ce trebuie ars, în caz de sistare a producţiei de apă grea rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanţă ce produce ploi acide cu influenţe negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zonă, cu efecte transfrontaliere”, se arată în actul normativ.

Totodată, regia va avea obligaţia de menţine stocurile rezervă de stat de apă grea în cantitatea şi cu calitatea convenite în contractele de depozit, administratorul judiciar neputând denunţa aceste contracte. În acest scop, RAAN va fi împrumutată din rezerva de stat cu cărbune energetic şi păcură.

Conform actului normativ, administratorul special urmeză a fi numit prin ordin al ministrului delegat pentru Energie.

Restructurare pe ultima sută de metri

Guvernul a luat în ultimele luni mai multe măsuri pentru a restructura regia. Mai întâi, la începutul lunii septembrie, Senatul a votat reorganizarea RAAN, prin divizare parţială, şi înfiinţarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN).

Aceasta din urmă are în componenţă două sucursale - Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti (ICN) şi sucursala Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare Bucureşti Măgurele (CITON). Anterior, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a anunţat că una din cele două linii tehnologice de producţie a apei grele va intra în conservare.

"Adevărul" a scris că, din cauza colapsului financiar al regiei, creditorii au pus sechestru inclusiv pe sediul central al RAAN. Acesta urma să fie scos la licitaţie pe 18 septembrie.

De asemenea, la finele lunii august, Complexul Energetic Oltenia a oprit furnizarea de cărbune către RAAN din cauza datoriilor neplătite.

Termocentrala Halânga ar ajunge la CE Oltenia

Situaţia RAAN este foarte tulbure: în luna martie, Octavian Graure -  fost director general la Complexul Energetic Turceni - era numit ca director la Romag Termo, unitatea care deţinea termocentrala de la Halânga. Graure avea ca misiune transferul termocentralei în contul datoriilor de 110,4 milioane de lei acumulate în timp pentru lignitul furnizat şi neplătit. Termocentrala Halânga are o capacitate instalată de 247 MW şi livrează abur industrial pentru producerea de apă grea. De asemenea, este responsabilă cu furnizarea de căldură în municipiul Drobeta Turnu-Severin.

Nu mai departe de acum patru ani, conducerea RAAN anunţa proiecte de 1,2 miliarde de euro, deşi încă de atunci avea datorii. Regia dorea să extindă termocentrala de la o capacitate de 247 MW la 600 MW, plus construirea unei unităţi noi de 400 MW. S-au purtat o serie de negocieri cu grupul american AES, însă acestea nu au dus la vreun rezultat palpabil. Între timp, însăşi existenţa RAAN a devenit problematică, din moment ce statul nu a mai găsit investitori pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, a căror construcţie este estimată la 6,4 miliarde de euro.

Reţeta clasică de devalizare: actele adiţionale ce cresc preţul lucrărilor

Un control derulat în toamna anului trecut la RAAN arată proporţiile jafului de la această regie a statului. Corpul de Control al Ministerului Economiei a descoperit cum o astfel de investiţie – „instalaţie de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii” – şi-a dublat valoarea în trei ani de la adjudecarea licitaţiei.

Iniţial, în 2009, proiectul costa 163,3 milioane de lei fără TVA, însă prin acte adiţionale în 2012 ajunsese la 341,1 milioane de lei fără TVA. Câştigătoarea era firma Confort SA Timişoara.

Furt cu schela şi cu macaraua

Corpul de Control notează că în actele adiţionale au fost înscrise 17 milioane de ore pentru montarea şi folosirea schelelor, ceea ce a dus la un cost de 11,3 milioane de lei. La această sumă se adăugau cote de 15%, rezultând astfel un total de 13 milioane de lei fără TVA, „o valoare anormal de mare, ţinând cont că schelele oricum au fost înscrise ca montate în devizele iniţiale”. Mai departe, tariful de închiriere a fost negociat la 0,61 lei pentru metru pătrat de schelă pe oră, însă ministerul a constatat că preţul este de 50 de ori mai mare faţă de ofertele de pe piaţă.

O altă ţeavă, de 300 de metri, a ajuns să coste 23,2 milioane de lei, în condiţiile în care ţeava efectivă costa doar 263.933 de lei. Astfel, cele 272 de bucăţi de ţeavă au costat 7,6 milioane de lei, rezultând un preţ de 27.985 de lei pe bucată, în condiţiile în care preţul mediu de pe piaţă este cuprins între 4.800 şi 5.000 de lei pe unitate. 

Schela a costat şi ea 3,54 milioane de lei, bani la care s-a mai adăugat şi folosirea unei macarale pe pneuri, care a mai costat încă 2,8 milioane de lei. Actele descoperite de ministerul Economiei arătau că macaraua în cauză a fost folosita 4.477 de ore, echivalent de funcţionare nonstop timp de 186 de zile calendaristice. 

De asemenea, mărirea staţiei de compresoare a necesitat şi ea sume uriaşe. Astfel, s-au cheltuit 6,6 milioane de lei fără TVA, din care materialele au costat 509.396 de lei, iar manopera 739.932 de lei. În schimb, schelele au costat 2,5 milioane de lei, iar macaraua alţi 1,39 milioane de lei, echivalent a 93 de zile de funcţionare nonstop.

Preţuri peste piaţă

Montarea unor conducte în siloz costa şi ea iniţial 1,53 milioane de lei, dar printr-un act adiţional s+a modificat proiectul, s+au realizat lucrări suplimentare, iar lucrarea s-a ajuns să coste de zece ori mai mult, adică 15 milioane de lei fără TVA.

O lucrare prin care se înlocuiau 6.800 de metri liniari de ţeavă a costat şi ea 5,7 milioane de lei, preţul fiind şi el de patru ori mai mare decât cel al pieţei, potrivit Ministerului Economiei.