Privatizările eşuate ale anului 2012: ce a cerut FMI şi ce a făcut Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru pachetul majoritar al Oltchim, nu s-a prezentat cu banii promişi în termenul stabilit, iar vânzarea s-a anulat. În schimb, el a beneficiat de o mediatizare extraordinară FOTO Mediafax
Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru pachetul majoritar al Oltchim, nu s-a prezentat cu banii promişi în termenul stabilit, iar vânzarea s-a anulat. În schimb, el a beneficiat de o mediatizare extraordinară FOTO Mediafax

A mai trecut un an şi tema privatizărilor dată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a fost făcută. Guvernul a amânat listarea pachetelor minoritare deţinute la companiile de stat, iar vânzarea Oltchim sau Cuprumin au fost un eşec total.

Extrem de mediatizat a fost în acest an cazul Oltchim. Combinatul de la Râmnicu-Vâlcea, care trebuia să fie vândut către un investitor strategic, a fost cireaşa de pe tortul privatizărilor eşuate. 

Potrivit negocierilor cu FMI, statul şi-a asumat să găsească un investitor strategic în prima parte a anului 2012. Anul acesta, procesul de privatizare al Oltchim Râmnicu-Vâlcea a început în luna martie, însă nu a fost dus la bun sfârşit. Treptat, au fost schimbate şi condiţiile de privatizare, ajungând ca, în luna septembrie, să fie organizată licitaţia pentru pachetul majoritar al companiei. 

Licitaţia, care a avut loc pe 22 septembrie, a fost câştigată de Dan Diaconescu, care a oferit 203 milioane de lei pentru preluarea pachetului de 54,8% al combinatului. Celelalte companii care au participat la licitaţie au fost PCC SE, Chimcomplex şi AISA Invest.

Privatizarea a eşuat din cauza faptului că Dan Diaconescu nu a plătit suma oferită în cadrul licitaţiei în termenul legal stabilit. În cele 10 zile care s-au scurt până la termenul-limită de plată, Dan Diaconescu a beneficiat de o mediatizare fabuloasă. Potrivit declaraţiilor oficialilor, procesul de privatizare va fi reluat anul viitor. 

Combinatul a încheiat anul 2011 cu pierderi de 278,3 milioane de lei şi datorii totale în valoare de 2,5 miliarde de lei, la o cifră de afaceri: 1,5 miliarde de lei. 

Canadienii nu au acceptat condiţiile statului pentru Cuprumin

Cupru Min S.A. Abrud, companie care aparţine de Ministerul Economiei, era şi ea selectată pentru privatizarea integrală în prima parte a anului. Ultima încercare de privatizare a avut loc la sfârşitul lunii martie, când la licitaţia stabilită au participat trei companii pentru privatizare: OZ Minerals din Australia, Roman Copper Corp. din Canada şi Dundee Holding din Olanda. 

Procesul de licitare a fost câştigat de canadienii de la Roman Copper, care au oferit pe mina de la Roşia Poieni 200,8 milioane de euro. Privatizarea a eşuat însă din cauza că firma canadiană nu a respectat condiţiile impuse de statul român. Mai exact, realizarea unui depozit colateral în valoare de 32,27 milioane de euro pentru a garanta realizarea investiţiilor de mediu, achitarea sumei licitate în termen de 30 de zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu. O altă condiţie a statului a fost ca publicarea contractului. Licitaţia a eşuat după ce canadienii nu au acceptat aceste condiţii. 

Indicatorii financiari din 2011 arată o cifră de afaceri de 150,5 milioane de lei, un profit de aproximativ 30,7 milioane de lei, dar datorii extrem de ridicate de aproape 64,4 milioane de lei. 

Primul proces de privatizare a avut loc în mai 2008. Deşi au mai urmat o serie de asemenea încercări, nici până astăzi nu s-a finalizat. Compania exploatează rezerve de cupru estimate la 900.000 de tone, adică 60% din rezerva totală a ţării, la Roşia Poeni. 

Poşta Română, încă la stat 

Termenul iniţial pentru privatizarea Poştei Române, prin majorare de capital social, era sfârşitul lunii martie 2012. Iniţial, FMI a propus management privat, după care s-a axat pe privatizarea unui pachet minoritar al acţiunilor.

Potrivit memorandumului cu FMI, autorităţile române şi-au asumat responsabilitatea de a găsi un investitor strategic până la finalul lunii iunie, care să preia 20% din acţiuni ale CNPR, în urma unei majorări a capitalului social.

Însă, la mijlocul lunii decembrie, printr-un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul privatizării, publicat de MCSI, Guvernul a hotărât să vândă 51% din acţiunile operatorului. 

Până în momentul de faţă nu s-a găsit niciun investitor strategic, iar procesul de privatizare s-a amânat pentru prima parte a anului viitor. 

Poşta Română a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 1,3 miliarde de lei, o pierdere de 182,9 milioane de lei şi datorii de aproape 556,9 milioane de lei. 

Listarea companiilor de stat la bursă

Guvernul s-a angajat în faţa FMI să listeze în acest an pachete minoritare de acţiuni ale companiilor de stat, însă promisiunile nu au fost onorate. Calendarul listărilor arăta astfel: Transelectrica şi Transgaz, ambele cu un pachet de 15%, până la sfârşitul lunii aprilie, Romgaz, cu un pachet de acţiuni de 15%, până la sfârşitul lunii iunie, Hidroelectrica, cu 10% din acţiuni, până la finele lunii octombrie, Nuclearelectrica, tot cu un pachet de 10%, în decursul anului, iar OMV Petrom, cu un procent de 9,84% din acţiuni, până la sfârşitul anului.

Dintre aceste, doar oferta pentru Transelectrica a avut sorţi de izbândă încă de la finalul lunii martie. Cotarea pe bursă a Hidorelectricii a fost întreruptă pentru că producătorul de energie a intrat în insolveţă în iunie. 

Guvernul a stabilit recent să amâne până la 31 decembrie 2013 termenul-limită de listare la bursă a acestor companii.

Se bate pasul pe loc

Potrivit calendarului de vânzare a pachetelor majoritare, pe lista Guvernului au fost trecute următoarele companii de stat, care aparţin Ministerului Economiei,: S.C. Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Cuprumin S.A. Abrud, Electrica Serv, E lectrica Furnizare, Electrocentrale Bucuresti şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, potrivit hotnews.ro.

Companiile controlate de Electrica SA: Electrica Serv şi Electrica Furnizare

Electrica Serv, filiala de întreţinere şi de servicii energetice a companiei Electrica, trebuia să urmeze, până la finele anului, un proces de privatizare majoritară a tuturor companiilor regionale în curs de înfiinţare.

Mai exact, au fost scoase la privatizare cinci subsidiare de servicii energetice: SC Servicii Energetice Banat SA, SC Servicii Energetice Dobrogea SA, SC Servicii Energetice Moldova SA, SC Servicii Energetice Oltenia SA şi SC Servicii Energetice Muntenia SA.

Singurul pas făcut în 2012 a fost publicarea cererilor de ofertă pentru serviciile de consultanţă în procesul de privatizare a acestor subsidiare.  

Termenul pentru depunerea ofertelor  a fost la 25 septembrie, iar, până la această dată, şase entităţi au fost interesate de această privatizare, din care patru au fost asocieri de mai multe firme: Booz & Company Italy SRL, KPMG România, consorţiul alcătuit din Cabinetul de avocatură Oana-Alexandra Ijdelea Applied Expert SRL, Blue Terra Consulting, Accounting and Global Tax şi Swiss Capital SA , cel format din Norton Rose LLP şi Vilău Mitel SCA, cel alcătuit din PricewaterCoopers Management Consultants şi D&B David şi Baias şi asocierea dintre Raiffeisen Capital & Investment SA cu Raiffeisen Centrobank.

La fel ca la Electrica Serv, şi pentru Electrica Furnizare a fost iniţiat doar procesul de consultanţă cu privire la privatizare. 

Entităţile care au depus ofertele de precalificare sunt Erste Group AG, BRD-Groupe Societe Generale (în asociere cu Societe Generale SA, BRD Corporate Finance şi Tucă, Zbârcea şi Asociaţii) şi consorţiul alcătuit din Cabinetul de avocatură Oana Alexandra Jidelea cu Applied Expert SRL, Blue Terra Consulting, Accounting and Global Tax SRL şi Romcapital SA.

Au mai fost depuse şi alte oferte au fost de către asocierile dintre firmele KPMG Romania cu Intercapital Invest, Norton Rose cuVilau&Mitel, PwC Management Consultants cu Swiss Capital, Raiffeisen Capital&Investment cu Raiffeisen Centrobank şi Unicredit Corporate&Investment Banking, prin Unicredit CAIB Securities Romania şi Unicredit CAIB Romania.

Electrocentrale Bucureşti, producătoare de energie electrică şi încălzire, trebuia să urmeze un proces de privatizare majoritară până la sfârşitul anului. Însă, în iunie, ca urmare a unui nou memorandum semnat între Guvern şi FMI, se amână privatizarea, atât pentru ELCEN, cât şi pentru complexurile energetice Hunedoara si Oltenia şi ELCEN Bucureşti, a căror privatizare majoritară era preconizată până la sfârşitul anului.  

„Ne vom continua eforturile de privatizare a urmatoarelor companii (Electrica, complexurile energetice Hunedoara si Oltenia şi ELCEN Bucureşti), având ca scop organizarea de licitaţii publice până în prima parte a anului 2013“, a fost menţionat în memorandumul de politici economice şi financiare semnat în iunie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite