Privatizarea CFR Marfă a eşuat. După trei ore de negocieri, GFR şi comisia de privatizare nu au ajuns la niciun acord

Privatizarea CFR Marfă a eşuat. După trei ore de negocieri, GFR şi comisia de privatizare nu au ajuns la niciun acord

Gruia Stoica, proprietarul GFR, va merge astăzi la Ministerul Transporturilor pentru a clarifica situaţia obligaţiilor asumate în contractul de privatizare a CFR Marfă FOTO Adevărul

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat după ce reprezentanţii Grup Feroviar Român (GFR) şi membrii comisiei de privatizare din Ministerul Transporturilor nu au ajuns la niciun acord privind transferul de acţiuni în proprietate privată. Astăzi ar fi trebuit să se finalizeze privatizarea CFR Marfă, odată cu îndeplinirea tuturor condiţiilor suspensive.

UPDATE Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că le-a recomandat reprezentanţilor comisiei de privatizare din Ministerul Transporturilor, respectiv preşedintelui comisiei, Cristian Chiriţoiu, să nu lege termenul de finalizare a privatizării de temenul de acordare a avizului din partea Consiliului Concurenţei.
 
"Săptămâna trecută s-au vehiculat variante de prelungire a termenului de finalizare a privatizării. Până nu se anunţă oficial că privatizarea a fost anulată, nu pot opri analiza“, a spus Chiriţoiu la un post de televiziune.   
 
Chiriţoiu a mai spus că, din momentul în care documentaţia este completă, într-o lună sau două "ne putem apropia de final, trebuie să vedem dacă cei de la Comisia Europeană preiau sau nu analiza“. 
 

UPDATE Consiliul Concurenţei continuă analiza pieţei transportului feroviar de marfă

Consiliul Concurenţei a anunţat astăzi că instituţia continuă analiza pieţei transportului feroviar de marfă şi că a trimis, astăzi, solicitări de informaţii atât companiilor concurente cât şi principalilor clienţi ai CFR Marfă şi Grup Feroviar Român, în contextul analizării pieţei de transport feroviar de marfă. 
 
„Sunt necesare clarificări şi informaţii din piaţă pentru a putea analiza posibilele implicaţii ale preluării CFR Marfă de către Grup Feroviar Român S.A. Trebuie să cunoaştem inclusiv punctul de vedere al clienţilor existenţi şi potenţiali ai celor două companii. Obţinerea unor răspunsuri detaliate la întrebările noastre este foarte importantă, având în vedere cotele de piaţă deţinute de cei doi operatori“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
 
În data de 24 septembrie 2013, Grup Feroviar Român a notificat Consiliului Concurenţei concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al CFR Marfă. Întrucât documentaţia depusă nu era completă, Consiliul Concurenţei a solicitat GFR transmiterea tuturor informaţiilor până pe data de 21 octombrie 2013.

UPDATE Surse apropiate negocierilor purtate astăzi la sediul Ministerul Transporturilor au declarat pentru "Adevărul“ că reprezentanţii comisiei de privatizare a CFR Marfă i-au chemat astăzi la discuţii pe cei de la GFR pentru a le comunica că tranzacţia nu poate fi finalizată întrucât nu s-au îndeplinit condiţiile suspensive, ceea ce atrage după sine imposibilitatea efectuării plăţii celor 170,2 milioane de euro. Clauzele suspensive la care s-a făcut referire vizează acordul băncilor pentru schimbarea structurii acţionariatului, dar şi avizul Consiliului Concurenţei, care nu a venit în termenul de 60 de zile. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au precizat, în repetate rânduri, că nu pot emite un aviz (pozitiv sau negativ) într-un timp atât de scurt, întrucât compania este una de mari dimensiuni, iar un răspuns va putea fi oferit în termen de 45 de zile de la primirea de la GFR a tuturor documentelor necesare.  

 
Una dintre clauzele suspensive din contract prevedea obţinerea de către vânzător, după caz, de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii (n.n. băncile creditoare ale CFR Marfă), a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului. Din cauza controverselor apărute pe marginea acestui proces de privatizare, cinci bănci din 11 au avut ezitări în a-şi da acordul pentru finanţare.
 
Mai mult, din cei nouă membri ai comisiei de privatizare, la întruniri mai participă doar patru, din cauza presiunilor enorme, lucru care a condus inclusiv la nepromovarea unei Hotărâri de Guvern care ar putea prelungi termenul de privatizare.

UPDATE Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuţiilor, citate de Mediafax.


UPDATE Comisia de privatizare a CFR Marfă şi reprezentanţii Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns până la această oră, în întrevederea de luni, la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, cele două părţi aflându-se spre finalul negocierilor.

 
"Eu îmi aduc aminte că foarte mulţi jurnalişti băsişti ţipau că să nu dăm CFR-ul, că e o catastrofă dacă dăm CFR-ul. Chiar şi domnul preşedinte nu putea să doarmă bine, în august, ca nu cumva să dăm CFR-ul. Acum, dacă nu îl dăm, e o mare catastrofă. E exact ca în bancurile cu bască, fără bască. Deci dumneavoastră ce ziceţi, să îl dăm sau să nu îl dăm?", i-a întrebat Victor Ponta pe jurnalişti.
 
El a mai spus că nu cunoaşte prevederile din contract şi că acest lucru nu intră în atribuţiile sale de premier: "Nu cunosc contractul în detaliu, nu e treaba mea de premier, e treaba comisiei de privatizare. Sunt convins că nu e nimic de ascuns. De altfel, dumneavoastră ştiţi foarte bine toate condiţiile".

„Aşteptăm prima dată să ne vedem cu cei din comisia de privatizare la ora 15.00. Nu am înţeles niciodată de ce toată lumea s-a întrebat sau nu avem bani, ne-am respectat toate obligaţiile, am venit cu 10 milioane de euro, apoi cu 20 de milioane de euro. A venit momentul ca şi vânzătorul să arate că şi-a respectat. 

La ora 15.00 ne întâlnim să dicutăm şi cei de la minister să ne arate ce obligaţii au respectat, noi am arătat că le-am respectat. Noi am cerut desecretizarea contractului“, a declarat Gruia Stoica, proprietarul GFR, la un post de televiziune. 
 
Gruia Stoica a mai spus că este dispus să achite suma de 170 de milioane de euro dacă Ministerul Transporturilor îşi va îndeplini obligaţiile din contract. 
 
„Partenerii mei şi cu mine suntem pregătiţi să punem aceşti bani pe masă în condiţiile în care vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţiile. Dacă pun aceşti bani, nu pot deveni proprietar decât după avizul Consiliului Concurenţei“, a spus proprietarul GFR.  
 
Grup Feroviar Român a cerut vineri ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, „implicarea directă şi urgentă a ministrului, în vederea evitării unui eşec al privatizării CFR Marfă, care în acest moment pare iminent“. GFR are în vedere „neîndeplinirea de către vânzător a obligaţiilor pe care şi le-a asumat în acest proces, până în prezent“.
 
Grup Feroviar Român consideră că „atitudinea Comisiei de Privatizare a fost de natură a-i leza buna-credinţă, interesele şi eforturile financiare pe care le-a făcut pentru succesul acestei privatizări de importanţă strategică pentru statul român“. Cu toate acestea, „GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eşecul unei licitaţii care ar afecta negativ mediul economic şi ar descuraja investiţiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susţinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situaţii“, precizează compania privată.
 
„Motivul unui anticipat eşec“
 
GFR consideră că, în acest moment, „Comisia de Privatizare invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin“.
 
Mai mult, „modul în care membrii Comisiei de Privatizare au înţeles să-şi îndeplinească responsabilităţile este o dezamăgire pentru un investitor care a intrat în această licitaţie cu seriozitate şi profesionalism şi cu dorinţa de a investi într-o companie cheie pentru economia românească“.
 
Tranzacţia nu se poate încheia fără respectarea condiţiilor
 
GFR doreşte să precizeze clar, potrivit textului legii, care sunt sarcinile pe care fiecare dintre părţi şi-a asumat să le ducă la îndeplinire. Astfel, potrivit HG nr. 526/2013, la art.9, se defineşte clar ce înseamnă finalizarea procedurii: „finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării va avea loc sub condiţia semnării contractului de escrow şi depozitării de către cumpărător a sumei prevăzute la pct. 6 în contul escrow şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute la pct. 10“.
 
Astfel, potrivit HG, nu poate exista finalizarea tranzacţiei fără realizarea condiţiilor suspensive. Aceste condiţii aparţin, după caz, vânzătorului, cumpărătorului sau ambelor părţi.
 
Ce trebuia să facă Ministerul Transporturilor
 
Potrivit textului HG, condiţiile suspensive care cad în sarcina Vânzătorului, în speţă a Ministerul Transporturilor şi a Comisiei de Privatizare, sunt următoarele, aşa cum sunt prevăzute în art. 10:
a) finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii ca urmare a operaţiunii de majorare de capital în baza conversiei;
b) obţinerea de către vânzător, după caz, de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii [n.n. băncile creditoare ale CFR Marfă], a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii prezentului contract, iar acordul astfel obţinut nu include condiţii mai oneroase pentru societate faţă de termenii aplicabili potrivit contractelor de finanţare la data semnării.
 
Ce trebuia să facă Grup Feroviar Român
 
Condiţiile suspensive care cad în sarcina Cumpărătorului, în speţă a Grup Feroviar Român, sunt:
c) obţinerea de la Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente;
d) creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător vânzătorului, reprezentând preţul de cumpărare.
 
Grup Feroviar Român a notificat Consiliul Concurenţei, care a admis notificarea, rezervându-şi dreptul, conform legii, să solicite informaţii şi date suplimentare, într-un interval de 20 de zile de la data notificării.
 
Fără prelungirea termenului, contractul poate fi desfiinţat
 
În schimb, eşecul vânzătorului de a obţine o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei, astfel încât acesta să permită obţinerea avizului Consiliului Concurenţei - în ciuda atenţionărilor repetate ale acestei instituţii privind termenul necesar analizei - face acum imposibilă încheierea în bune condiţii a privatizării şi desfiinţează contractul de plin drept.
 
 
De asemenea, Comisia de Privatizare a evitat în mod repetat formularea unor răspunsuri clare la solicitările noastre făcute încă din 30 august 2013 (demers reluat pe 4 octombrie 2013), privind situaţia la zi a aprobărilor din partea băncilor creditoare ale CFR Marfă în privinţa schimbării de acţionariat al companiei.
 
Gruia Stoica: „Propunerile Comisiei de Privatizare nu pot fi luate în serios“
 
„Cu regret trebuie să spun că până în ultimul moment, vineri, când am fost convocaţi de urgenţă la minister pentru rezolvarea impasului generat de incapacitatea comisiei de privatizare de a se achita la timp de responsabilităţi, atitudinea Comisiei a fost una pe care o considerăm inacceptabilă faţă de un investitor serios. Noi ne-am dus să discutăm şi să căutăm soluţii la problemele vânzătorului, nu ale noastre, iar propunerile care ni s-au făcut sunt absolut inacceptabile şi nu pot fi luate în serios de o companie responsabilă, care a plătit deja 30 de milioane de euro pentru această privatizare“, afirmă preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica.
 
GFR cere desecretizarea contractului
 
În acelaşi comunicat, GFR îşi exprimă „întreaga disponibilitate de a face public conţinutul contractului de privatizare“ şi cu această ocazie solicită în mod public Ministerului Transporturilor „renunţarea la clauza de confidenţialitate, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: