Privatizarea a 26,69% din Rompetrol Rafinare ar putea avea loc în prima parte a anului 2016. KMG International trebuie să înfiinţeze apoi un fond de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Privatizarea a 26,69% din rafinăria de la Petromidia ar putea avea loc în prima parte a anului viitor, potrivit lui Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte KMG International, citat de Agerpres.ro.

UPDATE Dacă anul trecut Ministerul Energiei afirma că Rompetrol trebuie să construiască fondul de investiţii de un miliard de dolari şi abia apoi să fie realizată licitaţia privind pachetul de 26% din Rompetrol Rafinare, acum oficialii KMG International spun că procedura trebuie realziată invers: intâi privatizarea, apoi fondul. Reprezentanţii Ministerului Energiei susţin că cele două vor fi realizate concomitent.

„Având în vedere toate procedurile, privatizarea ar putea avea loc în prima parte a anului 2016. Din punctul nostru de vedere, ne dorim să accelerăm acest proces, pentru că avem proiecte care aşteaptă finanţare. Suntem încrezători că am ajuns la un punct de înţelegere cu ministerul pe principalele probleme şi că suntem de acord privind punerea în aplicare a acestora, astfel încât ceea ce rămâne de făcut este ca ministerul să îşi respecte angajamentul“, a explicat Zhangulov.

Potrivit acestuia, grupul KMG International a fost pregătit încă de la momentul semnării Memorandumului să-şi asume toate acţiunile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia, 'după cum am promis să cumpărăm acţiunile pe care Guvernul vrea să le vândă'.

Statul a întârziat procesul

De asemenea, Zhangulov a subliniat că vânzarea de acţiuni deţinute de Guvern, reprezentând un pachet de 26,69% din Rompetrol Rafinare, este gestionată de Ministerul Energiei prin intermediul unei agenţii speciale care trebuie să îndeplinească anumite criterii, iar întregul proces a fost menit pentru să se supună prevederilor impuse de legislaţia românească cu privire la privatizare prin licitaţie publică.

„Dacă există întârzieri, acestea în mod sigur nu au legătură cu noi. Suntem hotărâţi să ne onorăm angajamentele faţă de statul român, de îndată ce sunt îndeplinite toate procedurile şi condiţiile. Lucrurile evoluează: strategia de achiziţie a fost aprobată şi procedura a fost iniţiată. (...) Aşa cum am convenit în cadrul Memorandumului de Înţelegere, instituirea Fondului de investiţii este pasul imediat următor achiziţionării de acţiuni. Achiziţia trebuie să preceadă înfiinţarea Fondului. Suntem interesaţi de lansarea rapidă a fondului de investiţii. Dar partenerii noştri sunt cei care ar trebui să facă următorii paşi, cum ar fi să respecte calendarul de acţiuni, să organizeze privatizarea acţiunilor, să aprobe documentele de constituire a Fondului, inclusiv a statutului său şi a mecanismelor de punere în aplicare a proiectelor de investiţii“, a explicat Zhangulov.

Reprezentanţii KMG International au avut miercuri noi discuţii cu autorităţile române pe marginea Memorandumului de Înţelegere privind Rompetrol Rafinare.

Memorandumul încheiat la data de 15 februarie 2013 reglementează termenii generali ai unei tranzacţii complexe între statul român şi The Rompetrol Group, deţinut de grupul KazMunaiGaz, care este structurată pe patru componente majore: un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group sau a unei societăţi afiliate acesteia a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare, deţinut în prezent de Ministerul Energiei, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari; o garanţie de menţinere de către statul român a unei participaţii nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de trei ani; constituirea unui fond de investiţii sub forma unei societăţi pe acţiuni, care va investi în proiecte energetice din România; ca o premisă a implementării tranzacţiei vor trebui încetate toate litigiile şi măsurile administrative iniţiate de MFP împotriva Rompetrol Rafinare, ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate de RRC până la scadenţă.

Vânzarea a 26,6% din capitalul social al Rompetrol Rafinare de către statul român se va face prin licitaţie cu acordarea dreptului de preferinţă acţionarului majoritar pentru achiziţionarea întregului pachet de acţiuni, iar preţul de adjudecare va trebui să fie de cel puţin 200 milioane dolari, conform Hotărârii nr. 626/2015 pentru aprobarea strategiei de privatizare a unei cote din participaţia deţinută de statul român la Societatea „Rompetrol Rafinare“.

Comisie de privatizare

De asemenea, în vederea implementării măsurilor prevăzute în tranzacţia convenită la 15 februarie 2013 prin Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group NV, precum şi în vederea implementării Strategiei de privatizare va fi constituită o comisie pentru coordonarea implementării tranzacţiei, o comisie de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare.

Comisia va coordona toate acţiunile necesare pentru implementarea strategiei, va analiza activităţile legate de înfiinţarea fondului de investiţii kazaho-român în sectorul energetic, analizează şi formulează propuneri faţă de aspectele necesar a fi negociate de către Ministerul Energiei cu reprezentanţii KMG International, succesorul The Rompetrol Group, avizează preţul de ofertă pe baza recomandărilor evaluatorului, aprobă lista ofertanţilor acceptaţi la licitaţie etc.

Recent, Ministerul Energiei a publicat un proiect de hotărâre de guvern conform căruia va putea înfiinţa, în numele statului, societăţi cu capital de stat şi va putea participa la capitalul social al unor societăţi existente sau nou înfiinţate sau la majorarea capitalului social al societăţilor la care este acţionar.

Înfiinţarea unei companii de stat

Promovarea actului normativ este justificată, printre altele, de respectarea memorandumului cu Rompetrol. „Elementele care vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată sunt următoarele: (...) derularea de urgenţă a demersurilor necesare pentru înfiinţarea unei societăţi cu capital de stat care să participe la constituirea unui fond de investiţii, sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România, întrucât prin tranzacţia convenită prin Memorandumul de înţelegere“ încheiat între statul român şi Rompetrol Group N.V.

Ministerul Energiei are mandat din partea Guvernului să desemneze o societate nou-înfiinţată, cu capital integral de stat, care să participe ca reprezentant al statului român, se mai menţionează în nota de fundamentare a actului normativ.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite