Prima fabrică din lume certificată pentru imunizarea spaţiilor la Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
future design certificare immune

Prima clădire industrială din lume certificată cu IMMUNE Building Standard™ este Future Designs, designer de  soluţii de iluminat, care a implementat atât în fabrica sa, cât şi în birouri măsurile pentru îmbinătăţirea imunităţii spaţiilor la Sars-CoV-2.

FUTURE Designs, producător şi designer britanic de corpuri şi soluţii de iluminat personalizate de înaltă calitate, obţine prima certificare IMMUNE Building Standard™ din lume acordată de Healthy by Design Building Institute (HDBI) unei clădiri industriale. Fabrica şi sediul companiei au obţinut eticheta IMMUNE™ - Strong în urma implementării cu succes a unui set de măsuri pentru siguranţa şi protejarea sănătăţii angajaţilor. 

Certificarea marchează primul pas major al Healthy by Design Building Institute în extinderea The IMMUNE Building Standard™ dincolo de zona clădirilor de birouri, în alte sectoare ale pieţei imobiliare care au fost afectate de pandemia de Covid-19. IMMUNE™ - un standard global open-source iniţiat în aprilie 2020 de Liviu Tudor, preşedinte al European Property Federation şi fondator al Genesis Property - este adaptabil oricărui mediu construit, inclusiv clădirilor industriale, sporind rezistenţa spaţiilor împotriva ameninţărilor actuale şi viitoare pentru sănătate şi creând încredere în rândul ocupanţilor.

„Suntem încântaţi să anunţăm prima fabrică IMMUNE™ din lume, o dovadă a flexibilităţii şi versatilităţii acestui standard cu adevărat global. În economia actuală, care încă se confruntă cu efectele pandemiei de Covid-19, există companii precum FUTURE Designs care construiesc o cale coerentă spre revenire, demonstrând în acelaşi timp iniţiativă şi o abordare inovatoare pentru protejarea sănătăţii şi bunăstării oamenilor. Felicităm FUTURE Designs pentru realizarea de a fi primul angajator din lume cu o fabrică certificată IMMUNE™”, a spus Liviu Tudor, fondator Genesis Property şi preşedinte al European Property Federation.

În ultimele câteva luni, FUTURE Designs a aplicat multe dintre cele peste 120 de măsuri IMMUNE™ recomandate pentru medii mai sigure şi a obţinut eticheta Strong pentru fabrica şi sediul companiei. Certificarea se bazează pe procesul de evaluare IMMUNE™ desfăşurat de Build Green, un evaluator autorizat independent şi un contributor la dezvoltarea acestui standard.

„La FUTURE Designs am petrecut sute de ore şi am folosit resurse importante investigând cele mai eficiente mijloace pentru a ne asigura că spaţiile noastre sunt igienizate pentru a reduce riscurile coronavirusului. Obiectivul nostru a fost ca locul unde lucrăm să devină cât mai sigur posibil pentru toţi membrii echipei şi aceştia să câştige încredere şi linişte în aceste timpuri ieşite din comun. Ca urmare, am implementat măsuri recomandate de The IMMUNE Building Standard™ şi am instalat şi FUZONE500, sistemul nostru care ajută la eliminarea bacteriilor din aer şi de pe suprafeţe, în toate zonele unităţii noastre. Dovada succesului nostru este că, până în prezent, nu au existat cazuri de Covid-19 în fabrica şi unităţile noastre de asamblare, iar astăzi suntem încântaţi să fim prima clădire industrială certificată IMMUNE™ - Strong”, a spus David Clements, Chief Executive la FUTURE Designs.

Standardul IMMUNE™ este inspirat de tehnologii şi proceduri dezvoltate şi aplicate cu succes în spitale şi clinici medicale. Mai exact, standardul se bazează pe IMMUNE™ Assessment Scoring Index, care cuprinde peste 120 de măsuri recomandate pentru implementare în clădiri, printre care soluţii tehnice pentru inginerie arhitecturală, tehnologie şi proiectare, precum şi protocoale operaţionale aplicate permanent sau gata de activare în scenarii de risc specifice.

Printre măsurile recomandate de IMMUNE™ se numără sisteme eficiente de filtrare a aerului şi tehnologii pentru igienizarea suprafeţelor. Alte măsuri importante sunt IMMUNE™ Quarantine Room care acţionează ca o zonă dedicată în caz de nevoie imediată de izolare a persoanelor expuse riscului şi Emergency IMMUNE™ Warehouse, care este un sistem logistic rapid pentru răspuns imediat la o situaţie similară pandemiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite