Povestea primului afacerist buzoian de după ’89: „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci erau cu foşti securişti“

Povestea primului afacerist buzoian de după ’89: „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci erau cu foşti securişti“

Fănică Bârlă, unul dintre primii capitalişti români. Sursă foto: arhiva personală Fănică Bârlă, universulargeşean.ro, Facebook Litoralul de altădată

Pe 22 decembrie 1990, Fănică Bârlă a fost întâiul cetăţean din Buzău care şi-a înregistrat la Registrul Comerţului firma privată, una dintre primele din ţară. El a povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum se făceau afaceri în România postdecembristă.

În primele zile de după Revoluţia care a înlocuit dictatura ceauşistă cu libertatea, România începea, încetul cu încetul, să se reseteze economic. Primul semn a fost naşterea pieţei libere a sectorului privat, unde apăreau deja primii întreprinzători mici şi mijlocii – fiecare cu propriul capital, după posibilităţi. Pentru că românii vărsaseră sânge în numele unei democraţii ca-n Occident, guvernul de la Bucureşti nu putea să tărăgăneze mersul lucrurilor, clădind deja noua legislaţie după principiile economiei liberale. La jumătatatea anului 1990, în Monitorul Oficial erau publicate legile pe care urmau să se ridice – cu stângăcie, e drept – pilonii noii economii româneşti, una dezetatizată, în care cetăţenii erau încurajaţi să facă investiţii. Totul a început cu legile 15 şi 31, adică cea de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale, respectiv de înfiinţare a societăţilor comerciale private noi. Drumul României spre capitalism era, în sfârşit, pavat. Deşi incompletă, teoria era gata. Mai rămânea practica.

Românii nu au stat prea mult pe gânduri, ci dimpotrivă, şi-au luat avânt şi s-au aruncat în vâltoarea noii pieţe, la Registrul Comerţului fiind înscrise sute de cereri. „Imediat după decembrie 1989, România a asistat la un soi de «generaţie spontanee» a acelui tip de întreprinzător privat despre care Schumpeter (n.r. – Joseph Schumpeter, reputat economist austriac) credea că reprezintă însăşi esenţa capitalismului şi principala sa forţă motrice“, scrie Vladimir Pasti, sociolog şi politolog specializat în studierea evoluţiilor politice şi sociale ale tranziţiei româneşti, în volumul „Noul capitalism românesc“.

Dacă ne luăm după cifre, am putea spune că primii care au văzut răsăritul capitalismului au fost buzoienii, dintre primele 100 de companii private înfiinţate în ţară 41 fiind din acest judeţ, urmat apoi de Capitală, cu 21 de societăţi comerciale.

„ERA MULT MAI SIMPLU SĂ FACI BUSINESS ATUNCI“

După revoluţie, românii au vrut să călătorescă tot mai mult.

22 decembrie 1990, prima zi în care se aplică Legea 31/1990. Ora 08.15. Inginerul Fănică Bârlă şi economistul Gheorghe Giurgea sunt primii doi oameni care se prezintă la Registrul Comerţului, în faţa unui judecător – la acea vreme, conform legii, controlul legalităţii actelor şi faptelor înregistrate la Registrul Comerţului era exercitat de un judecător-delegat. Astfel, în economia românească apărea, în mod oficial, societatea în nume colectiv Model Gb SNC. „Aşa ne-am trezit societate comercială cu capital integral privat. La vremea respectivă, în procedura de consfinţire a societăţilor comerciale se trecea ora încheierii procesului verbal. La Buzău, ora de deschidere a fost mai devreme decât în alte judeţe“, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ Fănică Bârlă, a cărui firmă înfiinţată cu asociatul său figura în Registrul Comerţului cu indicativul J10/4, adică era a patra persoană juridică din judeţul Buzău. Primele trei societăţi comerciale erau cu capital de stat, dar îşi păstraseră numele.

„Eram două persoane foarte bine ancorate în legislaţia europeană şi mondială. Eu avusesem contact cu mecanismele economiei de piaţă cu mult timp înainte. N-am fost luaţi prin surprindere, nu ne uitam la o carte în altă limbă, iar cum legislaţia era în dezvoltare, era mai uşor să citeşti două legi de cinci pagini decât acum, când, ca să dezvolţi o afacere, trebuie să ştii 150 de legi în 1.000 de pagini în limba română, în care poţi să interpretezi orice şi oricum. Era mult mai simplu să faci business atunci“, spune Bârlă, care, după 2000, a ajuns consilier local şi viceprimar al Buzăului.

DIN DRAGOSTE PENTRU CAPITALISM, ÎN VREMEA COMUNISMULUI

Aşadar, Bârlă şi Giurgea s-au lansat în afaceri fără nicio emoţie. Dobândiseră ceea ce americanii numesc know-how în urma experienţelor profesionale care-i puseseră adesea faţă-n faţă cu străinii. În tinereţe, ca student al Facultăţii de Electronică şi Calculatoare, Bârlă lucra ca ghid turistic la Internaţional, iar vara, 90% din grupurile de care trebuia să se ocupe erau de israelieni care plecaseră din România de câteva decenii.

„Aveam foarte multe grupuri, iar oamenii stăteau câte două săptămâni şi ştiau foarte bine româneşte, aşa că aveam timp să vorbim. Erau oameni de succes în Statele Unite ale Americii şi în Israel, erau numai businessmeni. Atunci, între ’77 şi ’81, am luat pentru prima dată contact nemijlocit cu ceea ce înseamnă capitalismul şi piaţa de capital. Am prins dragoste faţă de economia de piaţă şi aşa mi-am primit primul îndemn către o viaţă privată.“

Ulterior, afaceristul a ajuns la Iaşi, unde a făcut a doua facultate, pentru ca apoi să se angajeze ca inginer energetic la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Procesul de iniţiere într-ale afacerilor a continuat şi aici, căci a ajuns inginer-şef şi a luat din nou contact cu Occidentul. „Aveam în subordine camera curată, unde lucrau doar italieni şi canadieni. Am lucrat foarte mult cu grupele occidentale de muncă foarte calificată. Deci am avut din nou şansa şi norocul să văd perspectiva lumii
occidentale.“

UN CAPITAL CÂT PATRU DACII 3100

Gustul afacerilor i-a fost accentuat şi de către tatăl său, care a lucrat toată viaţa ca şofer şi avea la bord kilometri întregi pe autostrăzile de peste hotare, din ţări precum Italia, Belgia şi Franţa. Experienţa profesională a tatălui i-a adus şi inspiraţia pentru activitatea firmei lui şi a partenerului său: transport de persoane – intern şi internaţional. Dar părintele l-a sprijinit nu doar moral, ci şi financiar, oferindu-i jumătatea lui de capital pentru deschiderea Model Gb.

„Avea depuşi la CEC (n.r. – Casa de Economii şi Consemnaţiuni) bani pentru două maşini. Întâmplarea a făcut că mama mea a câştigat pe cecuri o maşină. Cum am primit maşină, banii ăia au rămas la dispoziţie. Deci, cu banii de la CEC pentru cele două Dacii şi cu ce a mai venit asociatul meu – am pus fiecare sume egale – am cumpărat primul autocar. Aveam, practic, un capital de valoarea a patru Dacii 3100.“

Au cumpărat un Mercedes, chiar de la firma la care lucrase tatăl lui Bârlă, cea mai mare societate de acest tip, care avea un parc plin cu sute de autocare. În trei luni, Mercedesul a produs bani pentru încă unul. „Preţurile erau mici pe vremea aia. 1990 a fost un an foarte bun pentru a dezvolta întreprinderi şi afaceri proprii“, adaugă, nostalgic, Bârlă.

„SNC ERA O SOCIETATE MULT MAI SERIOASĂ“

Cei doi buzoieni s-au bucurat de succes în afacerea lor şi pentru că au riscat totul când au pus-o pe picioare. De pildă, au decis să nu-şi întemeieze o societate cu răspundere limitată (SRL), ci una în nume colectiv (SNC), ceea ce însemna că în cazul în care afacerea ar fi luat-o la vale, ar fi trebuit să acopere gaura din propriile buzunare. Au fost însă nevoiţi să facă acest salt de încredere în propriile forţe pentru ca firma lor să aibă şanse să se dezvolte. „Dacă ceva nu mergea bine, statul se îndrepta şi asupra persoanelor care constituiau societatea, adică răspundeai şi cu averea personală. Or, în momentul ăla, începând să vedem că se derulează contracte mari – mai mari decât posibilitatea societăţii, căci capitalul nostru era destul de mic –, ştiam că ne acceptau contracte mai uşor pe SNC decât pe SRL. Răspundeam cu tot – cu casă, cu maşină –, dacă ceva nu era în regulă cu contractele economice. SNC era o societate mult mai serioasă.“

Randamentul e cel care dictează valoarea unei societăţi, restul e doar statistică. Deci, la fiecare leu, profitul a fost de trei lei.

Fănică Bârlă, antreprenor

Succesul Model Gb n-a venit însă doar pentru că şi-au asumat riscuri, ci şi pentru că asociaţii au fost cumpătaţi. De pildă, când au aflat că pot să preia un contract de la Ministerul Turismului pentru două hoteluri, au decis să spună pas. „Am renunţat, pentru că ştiam cât să ne întindem şi cât ne este plapuma. Ne-am limitat la ce ştiam sigur că va merge. Dar am avut în portofoliu multe alte active în Buzău, care s-au dezvoltat foarte bine ulterior. Eram două persoane destul de renumite în oraş pentru calitatea umană. N-am vrut să ne facem de râs. Şi cred că nici până-n ziua de astăzi n-am reuşit“, comentează buzoianul.

O VALIZĂ CU BANI ŞI CECURI FĂRĂ ACOPERIRE

Prima afacere a lui Fănică Bârlă şi a asociatului său a fost de transport intern şi internaţional.

Fănică Bârlă vorbeşte cu nostalgie de momentele în care era proprietarul Model Gb, o vreme în care procedurile financiare erau mai mult o teorie pe care legiuitorii învăţau s-o aplice alături de micii antreprenori. Îşi aminteşte, de pildă, când s-a deschis BRD în Buzău, prima bancă comercială din oraş. Încă din primele zile, directorul, prieten bun cu el şi Giurgea, a apelat la ei ca să-l ajute s-o deschidă. Bârlă a fost entuziasmat, i se părea un soi de joacă în domeniul financiar, dar cu instrumente reale: cash flow-ul lor şi operaţiunile băncii.

„Am zis să experimentăm. Ne duceam la bancă cu o valiză cu bani şi făceam instrumentul financiar. La un moment dat, am zis: «Dom’le, hai să vedem cum e cu cecurile fără acoperire». Ce făceam? Noi emiteam un cec fără acoperire, făceam procedura bancară, intram în infringement (n.r. – termen care desemnează neîndeplinirea unor obligaţii sau încălcarea unor legi) naţional, după care-l anulam.“

PENTRU FIECARE LEU INVESTIT, TREI LEI CÂŞTIGAŢI

Model Gb SNC era, aşadar, o afacere prosperă, şi tot Buzăul o ştia. Cei doi asociaţi erau nevoiţi să facă des drumuri la bancă pentru a depune valize întregi cu banii încasaţi de pe urma transporturilor. Bârlă nu mai ştie ce sume învârteau atunci când afacerea era la apogeu. Ştie, în schimb, randamentul – 300%. „Randamentul e cel care dictează valoarea unei societăţi, restul e doar statistică. Deci, la fiecare leu, profitul a fost de trei lei.“

„Erau vremuri mai frumoase, mai cinstite“

În paralel cu activitatea de transport intern şi internaţional de persoane, Model Gb SNC a început, la un moment dat, să desfăşoare şi activitate de producţie. A fost o întâmplare – oportunitatea s-a născut în urma unui împrumut pe care cei doi asociaţi l-au acordat fabricii de textile la care lucra soţia lui Bârlă, care producea şi exporta damasc. Pentru că la sfârşitul verii lui 1991 fabrica n-a mai avut bani ca să-şi plătească angajaţii, Bârlă şi Giurgea s-au oferit s-o facă ei.

„Pentru că am deschis foarte repede societatea şi pentru că a fost un aflux foarte mare de turişti care mergeau la Istanbul şi Budapesta, aveam un cash flow foarte bun. Toate excursiile le încasam în numerar şi depuneam, deci, foarte mult numerar. Făceam, la o adică, comerţ cu amănuntul. Atunci am plătit acestei societăţi de textile salariile. La returnare, ne-au făcut o propunere: «Dom’le, avem pe stoc nişte damasc de calitate excepţională pentru Italia, că nu s-a mai preluat. Poate vreţi să-l preluaţi voi». Noi am luat tot acel material în contrapartida banilor“, povesteşte Bârlă.

DEVANSAŢI DE „MADE IN CHINA“

Au angajat 16 croitorese şi au cumpărat maşini de cusut. S-a născut astfel un alt business în care, cu autocarele firmei Model Gb, au început să fie transportate produse realizate din zecile de tone de damasc primite de la Buzău. Destinaţia: litoralul românesc. „Doi ani am lucrat pentru tot litoralul. Am aprovizionat cu feţe de masă şi cu lenjerii de pat toate hotelurile. A fost un business extraordinar de exploziv. Activitatea de producţie era scutită de TVA, la fel şi transportul internaţional. Erau scutite ca să încurajeze producţia.“

Model Gb SNC era pe culmile gloriei. Activitatea paralelă a firmei a ţinut până în 1993, când au revenit cu forţă, din spate, producătorii de textile, cei care aveau şi mijloacele prin care puteau să răspundă cererii de pe piaţă. La scurt timp, piaţa începea să fie invadată şi de produsele inscripţionate „made in China“, aşa că Bârlă şi Giurgea finalizau tranzacţiile cu damasc. „Au venit, bineînţeles, societăţile care aveau secţii întregi de producţie, căci industria textilă în România era foarte bine dezvoltată. Noi făceam o activitate pionierească, pentru că am preluat acest business foarte repede şi l-am dezvoltat. Dar cu resurse mici, n-aveam noi hale industriale.“

MODEL GB SNC SE ÎNCHIDE

Un an mai târziu, în toamna lui 1994, Model Gb SNC îşi încheia definitiv activitatea. Proprietarii au hotărât că venise momentul să-şi dezvolte afaceri separat. Bârlă s-a axat pe transport şi pe prestări de servicii electronice, iar asociatul lui, pe comerţ. „Ne-am separat pentru că fiecare a vrut să se dezvolte pe cont propriu. Dar n-am închis firma certându-ne, ceea ce nu se mai întâmplă azi, când toţi asociaţii se bat în tribunal. Erau vremuri mai frumoase, mai cinstite.“ Între timp, pe umerii lui Fănică Bârlă s-a aşezat şi o carieră politică, între iulie 2013 şi februarie 2020 îndeplinind funcţia de viceprimar. A fost nevoit să-i cesioneze fiului acţiunile firmelor pe care le-a înfiinţat ulterior, dar a continuat să le coordoneze activitatea. „Eu îi fac consultanţa, n-am putut să stau deoparte.“

Ciudata economie a mediului de afaceri românesc de după ’90

Firma lui Fănică Bârlă a aprovizionat cu pânză de Damasc toate hotelurile de pe litoralul românesc, din 1991 până în 1993

Când Fănică Bârlă şi Gheorghe Giurgea şi-au deschis afacerea, au făcut-o şi alte zeci de mii de români. Din ianuarie 1990 până în septembrie 1991 au fost înfiinţate 70.611  societăţi comerciale private. În vara lui 1992, cifra s-a dublat, aşa că România avea 147.000 de firme. Conform datelor adunate de sociologul Vladimir Pasti, în 1996 numărul s-a dublat din nou, depăşind 300.000. Societăţile comerciale apăreau ca ciupercile după ploaie, un lucru firesc, dar nu pentru că erau neapărat vremuri mai cinstite, după cum spune Bârlă, ci mai degrabă pentru că mediul de afaceri nu era mai deloc reglementat. „Existau reguli clare, dar simple“, spune antreprenorul buzoian. În traducere, în multe cazuri era loc de incertitudine legislativă.

ÎN SPATELE FIECĂREI FACTURI ERA UN FOST SECURIST

Aveam un mediu de afaceri mai degrabă schiţat în legislaţie, în care te înregistrai şi făceai un comerţ în care primeai factură şi dădeai chitanţă. În plus, în multe dintre instituţii, regulile încă erau făcute de cei care se descurcaseră cu lejeritate şi în comunism. „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci, la începutul anilor ’90, erau cu foşti securişti. În spatele fiecărei facturi era un nume de colonel sau de general“, rememorează Fănică Bârlă.

În ’90-’91, toată lumea câştiga: unii legal, plătind tot, iar alţii se dezvoltau pe lângă. Oricum, în afaceri, noi, românii, ne-am complicat singuri.

Fănică Bârlă

Era perioada „economiei ciudate“, după cum o numeşte Pasti, în care măsurile adoptate de guvern pentru trecerea la economia de piaţă erau croite pentru a-i trasa limitele, nu pentru a-i declanşa expansiunea. „Economia românească constă acum într-un sistem de producţie industrială de tip socialist, aflat în proprietatea statului, şi un sistem de distribuţie privată către populaţie a produselor acesteia, fărâmiţat în sute de mii de mici companii comerciale. Iar politica economică şi de reforme a noii puteri pare hotărâtă să menţină această situaţie“, scrie politologul în „Noul capitalism românesc“.

CONTROALE NOCTURNE ŞI AMENZI FALSE

După ce a închis Model Gb, Fănică Bârlă şi-a deschis o firmă de electronice, fiind unul dintre întreprinzătorii români clasici ai anilor ’90, care vedeau oportunitatea şi profitau imediat de ea. De pildă, el a adus la Buzău tirurile cu televizoare color din Occident, o imagine care a rămas în istoria postdecembristă. „Nu erau atât de multe televizoare color pe piaţă, aşa că se vindeau ca pâinea caldă. Am adus din Occident câteva tiruri cu televizoare şi vindeam bine, adică stăteau oamenii la coadă câte trei-patru ore ca să-şi cumpere unul.“

Atunci au urmat controale dese de la Garda Financiară, care învăţa din mers cum să aplice procedurile pe care le avea. Bârlă îşi aminteşte că agenţii de la Gardă veneau pe timpul nopţii, îl controlau şi îşi exersau întocmirea actelor pe firma lui. „Da, băieţii veneau noaptea la firmă. După ce mă controlau, îmi făceau proces verbal, îmi dădeau şi amenzi, dar artificiale – doar ca să rulăm instrumentul legal de realizare a controalelor.“

MOMENTUL ÎN CARE SPECULA A EXPLODAT

La fel ca Model Gb, multe firme înfiinţate în zorii economiei de piaţă româneşti au dispărut rapid, după doar câţiva ani de activitate. Anii următori n-au adus nimic bun, căci statul nu s-a sinchisit să susţină întreprinzătorii privaţi. Guvernanţii nu dezvoltau cadrul de care aceştia aveau nevoie, aşa că tranzacţiile deveneau tot mai dificile pentru cei care-şi doreau să prospere pe căi legale. „La începutul anilor ’90, pe măsură ce Bulgaria şi România s-au implicat în reforme de piaţă, nu erau puse la punct instituţiile politice, economice şi legale care să susţină tranzacţiile pe piaţă şi să protejeze drepturile de proprietate“, explică politologul Alexandra Gheciu, în volumul „Security Entrepreneurs: Performing Protection in Post-Cold War Europe“.

Când este întrebat când a început declinul mediului de afaceri care a fost atât de generos cu el, Fănică Bârlă vorbeşte de perioada 1997-1998, când dolarul avea fluctuaţii care le dădeau emoţii economiştilor români. „S-a răsturnat tot ceea ce înseamnă mediul privat românesc – între băieţii deştepţi şi oamenii întreprinzători – în momentul în care dolarul azi era trei lei şi mâine, nouă. Atunci s-a răsturnat ierarhia valorii unei activităţi private cinstite şi coerente. A fost un boom al băieţilor deştepţi, a explodat specula.“

MICUL ÎNTREPRINZĂTOR IEŞEA LA LIMAN DOAR PRIN PILE ŞI RELAŢII

Într-adevăr, începând din 1997, micii întreprinzători au început să aibă de suferit. Se dădea hotărâre de guvern după hotărâre de guvern, majoritatea în detrimentul sectorului privat care, la acea vreme, producea 54% din produsul intern brut. De pildă, în vara acelui an, în zona economică, una dintre cele mai aprinse discuţii se ducea pe legea investitorului autohton. Existau beneficii precum scutirea de taxe vamale sau de plata impozitului aferent profitului reinvestit, însă, în privinţa obţinerii creditelor bancare, micii întreprinzători pur şi simplu stagnau.

„Este ştiut faptul că micii întreprinzători nu numai că nu au acces la o bancă, dar nici măcar nu sunt luaţi în considerare. Întreprinzătorul porneşte la drum cu resurse puţine şi doar prin efort propriu îşi poate dezvolta în timp afacerea. Lui îi lipseşte «sistemul de pile şi relaţii», singurul capabil, deocamdată, să-l scoată la liman. Din acest punct de vedere, se pare că actualul proiect de lege se adresează celor puţini şi deja bogaţi“, scria ziarul „Adevărul“ pe 17 iulie 1997.

O SOARTĂ DESTINATĂ SCĂDERII DRAMATICE A PROFITULUI

Adevăratul capitalism s-a arătat la faţă în România mai târziu, când guvernanţii au dezvoltat legislaţia, au nuanţat legile şi au înţeles că dacă acceptau şi investitori şi manageri de peste hotare, acest lucru nu era echivalent cu vânzarea ţării. În acest context, majoritatea micilor întreprinzători care se ridicaseră pe legislaţia fragilă de până atunci au avut o soartă nefericită, trecând de la extaz la agonie. Un capitalism de forţă ar fi fost cu neputinţă să se nască din dezvoltarea micilor societăţi comerciale care făceau comerţ cu amănuntul. N-am fost numai noi în situaţia asta – întreprinzătorii din toate colţurile Europei de Est au avut o soartă similară.

„Ei au beneficiat, în primii ani de după revoluţiile anticomuniste, de situaţia de incertitudine a pieţelor şi de funcţionarea ineficientă a instituţiilor de reglementare şi au obţinut profituri semnificative. Dar, în timp, rata profitului acestor noi întreprinderi a scăzut dramatic, din zona a 20-30% din capitalul investit în primii ani ai tranziţiilor către numai 5-6% în deceniul următor, sub nivelul mediu al profitului obţinut de mica întreprindere într-o economie dezvoltată, precum cea a SUA“, concluzionează profesorul Pasti soarta întreprinderilor precum cea pe care au avut-o Fănică Bârlă şi asociatul său.

„În ’90-’91, toată lumea câştiga: unii legal, plătind tot, iar alţii se dezvoltau pe lângă. Oricum, în afaceri, noi, românii, ne-am complicat singuri“, este concluzia afaceristului buzoian care oftează cu gândul la începutul tranziţiei, la zilele aerisite legislativ, în care legile erau puţine, instituţiile încă se hotărau cum să le aplice, iar micii afacerişti prosperau, fiecare-n felul lui, nestingheriţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările