Posibil efect de domino: 3.200 de companii vitale pentru economie sunt în stare de insolvenţă inevitabilă

Posibil efect de domino: 3.200 de companii vitale pentru economie sunt în stare de insolvenţă inevitabilă

Companiile de care depinde relansarea economică în România reprezintă mai puţin de 3% din totalul firmelor active. Intrarea acestora în insolvenţă ar genera un efect de domino cu consecinţe majore asupra întregului sistem, arată o analiză a Casei de Insolvenţă Transilvania.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din totalul celor peste 600.000 de companii active în 2013 înregistrate la Registrul Comerţului, care nu se află în insolvenţă, 19.800 au un rol determinant în economie, fiind companii care au active mai mari de un milion de euro.

Cifra de afaceri cumulată a acestora în 2012 este de peste 156 miliarde euro, cu 18,8% mai mare decât PIB-ul României. În 2012 acest eşantion de companii a angajat peste 1.870.000 de persoane, mai mult de o treime din populaţia salariată la nivel naţional.

Analiza arată că, în momentul de faţă, 3.200 dintre acestea se află în categoria „insolvenţă inevitabilă” sau „nedeclarată încă”.

Marile probleme: supraîndatorarea şi accesul la lichiditate

Aceste companii au o foarte mare influenţă asupra sistemului economic şi trebuie să fim atenţi la evoluţia lor viitoare pentru a vedea perspectivele de creştere şi de depăşire a crizei.
Ceea ce va determina înclinarea balanţei într-o direcţie sau alta este modul în care vor şti şi vor putea să rezolve principalele probleme: supraîndatorarea şi accesul la lichiditate.
Din fericire, piaţa s-a maturizat şi adaptat la realităţiile economice, iar dezvoltarea unei pieţe secundare de finanţare este inevitabilă. Mai mult, restructurările în afara insolvenţei conferă companiilor o soluţie alternativă la îndemână.
Însă este foarte importantă consolidarea unui cadru legislativ pentru procedură, pentru a fi cu adevărat eficientă
”, a declarat Rudolf Vizental, asociat al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Profiturile cresc, pierderile se adâncesc

Din analiza evoluţiei eşantionului de companii cu impact în economie în perioada 2010-2012, specialiştii CITR au observat o diferenţiere clară între companiile cu evoluţie pozitivă şi cele aflate în dificultate.

Astfel, în timp ce indicatorii companiilor sănătoase se îmbunătăţesc, problemele celor cu dificultăţi se acutizează. Aproximativ jumătate din ele realizează un profit în creştere de la an la an, în timp ce pierderile altora se adâncesc.

Atenţie la gradul de îndatorare!

Gradul mediu de îndatorare a companiilor cu profit este în limite recomandate (64%), iar a celor cu pierdere este la o limită îngrijorătoare, de 94,77%.

Corelând aceast aspect cu rezultatele studiului Coface (conform căruia companiile care au intrat în insolvenţă în 2013 au cunoscut degradări continue ale acestui indicator, ajungând în anul premergător intrării în procedură la nivelul de 104% grad de îndatorare), specialiştii CITR apreciază că o mare parte din companiile din a doua categorie se află în pragul insolvenţei.

Impact din ce în ce mai mare

În ultimii 4 ani, din totalul celor peste 120.000 de societăţi intrate în procedura insolvenţei, doar 2.200 erau companii considerate cu impact.

Analiza arată că numărul companiilor aflate în dificultate sau insolvenţă iminentă este mult mai mare decât cel al companiilor sănătoase, iar numărul companiilor cu impact cu perspective de a intra în procedură este mai mare decât al celor din aceeaşi categorie, intrate în ultimii 4 ani.

Soluţia: restructurările în afara procedurii insolvenţei

Soluţia salvatoare ar putea veni de la fondurile de investiţii, private equity, dublate de specialişti în managementul de criză.

În acelaşi timp, restructurările în afara procedurii insolvenţei devin o variantă acceptată de un număr mai mare de companii.

Pentru a fi eficient, procesul are nevoie de o serie de reguli şi măsuri care să asigure un cadru eficient, fără însă a afecta flexibilitatea lui.

Sunt necesare formule de asigurare a riscului privind posibila anulare ulterioară a unor măsuri luate în această perioadă şi oferite protecţii şi avantaje pentru cei care susţin măsurile de restructurare şi garanţii pentru cei ce finanţează compania în această perioadă.

Mediul de afaceri e încă fragil

Analiza specialiştilor CITR evidenţiază faptul că mediul de afaceri din România este în continuare fragil, dar în acelaşi timp prezintă oportunităţi de restructurare. Necesitatea intervenirii la timp rămâne o condiţie obligatorie, iar identificarea surselor de finanţare este principala provocare pentru a depăşi criza ce continuă de mai bine de 5 ani.

Datele fac parte dintr-un amplu raport CITR privind starea companiilor active care nu se află în prezent în insolvenţă, ce va fi publicat în luna aprilie 2014.

Casa de Insolvenţă Transilvania este unul dintre liderii pieţei de profil din  România şi a gestionat procedura insolvenţei a peste 750 de societăţi comerciale. Expertiza CITR acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălţămintei, producţii ceramice, panificaţie, activităţi comerciale, extracţia şi prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.


Mai puteţi citi:
 
Şeful Oficiului de Privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, va fi noul administrator special al Hidroelectrica, după ce producătorul de energie a reintrat în insolvenţă în urmă cu câteva zile.
 
Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, a fost condamnat, joi, la patru ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
 
Contestaţiile „băieţilor deştepţi“ la decizia de reziliere a contractelor cu Hidroelectrica au fost trimise din nou spre judecare, în urma deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că aceste contracte ar putea intra din nou în vigoare, a declarat Remus Vulpescu, fost administrator special al companiei în perioada insolvenţei, citat de Agerpres.ro.
 
Taxa pe construcţiile speciale nu va fi aplicată barajelor, deoarece acestea sunt proprietate publică a statului, a declarat, azi, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, la un forum energetic.
 
Curtea de Apel Bucureşti va analiza joi recursurile formulate de 11 traderi, 2 sindicate şi Termoelectrica privind decizia fostului administrator judiciar al Hidroelectrica de a nu recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei, o hotărâre favorabilă acestora ducând la reintrarea companiei în insolvenţă, scrie Mediafax.
 
Executivul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să nu divizeze sau să fuzioneze societăţile sau activele societăţilor programate pentru listări în acest an, nici direct, nici indirect prin iniţiative precum legea holdingului, potrivit draftului scrisorii de intenţie, prezentat de către Hotnews.ro.
 
Consiliul Concurenţei va analiza tarifele stabilite de ANRE la energie, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea s-au plâns că acestea sunt sub costuriSituaţie fără precedent în România: Consiliul Concurenţei va demara o analiză a modului în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a fixat tarifele pentru energia livrată populaţiei şi instituţiilor publice, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei de stat, au depus plângeri în care argumentează că preţul fixat este sub costuri, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din domeniu.
 
Hidroelectrica va fuziona cu UCM Reşiţa, singurul producător de turbine hidraulice din România. Compania este vitală pentru reparaţii şi mentenanţăHidroelectrica va fuziona cu producătorul de echipamente UCM Reşiţa, aflat în portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: