Piaţa românească de capital, a doua din regiune, după Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursele din Varşovia şi Bucureşti au avut cele mai mari creşteri ale valorii tranzacţiilor cu acţiuni din Europa din rândul pieţelor de capital semnificative, cu valori de peste 1 miliard de euro: Polonia a crescut cu 35%, România cu 31%.

 „Orice piaţă de capital poate invidia astfel de creşteri. Singura bursă care poate ţine pasul cu bursa de valori poloneză este Bursa de Valori Bucureşti”, scrie ziarul polonez Parkiet. Potrivit acestuia, investitorii şi-au intensificat activitatea de tranzacţionare în Europa de Est, atraşi de câştigurile de două cifre raportate de bursele de valori importante, cu un nivel al valorii tranzacţiilor cu acţiuni de peste 1 miliard de euro, cum e cazul Poloniei şi României. 

Aşadar, Bursele de valori din Varşovia şi Bucureşti se află în topul creşterii valorii tranzacţiilor cu acţiuni la nivel european cu un avans al acestui indicator de peste 30 de procente după primele nouă luni din acest an, se arată într-o analiză realizată de Parkiet, un prestigios cotidian financiar polonez dedicat investitorilor, pe baza datelor Federaţiei Europene a Valorilor Mobiliare (FESE). 

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 35,6% la sfârşitul primelor nouă luni ale acestui an în Polonia, singura piaţă din Europa Centrală şi de Est (CEE) reclasificată recent de FTSE Russell la statutul de Piaţă Dezvoltată, comparative cu primele nouă luni ale anului anterior. România, care este o Piaţă de Frontieră, a urmat trendul şi a raportat o creştere a acestui indicator cu 31,5%. 

Rată de creştere cu mult peste ritmul altor pieţe

Analiza Parkiet, citată de BVB, arată că Polonia şi România au avut o rată de creştere care a fost cu mult peste ritmul altor pieţe de capital care au avut creşteri de două cifre cum e cazul Austriei (+18,8%), Ungariei (+13,7%) sau Elveţiei (+11,4%). De partea cealaltă, valul creşterilor nu a cuprins toată Europa, iar Bursa de Valori din Praga a înregistrat un declin de 7,1% după primele trei trimestre ale acestui an. 

„Orice piaţă de capital poate invidia astfel de creşteri. Singura bursă care poate ţine pasul cu bursa de valori poloneză este Bursa de Valori Bucureşti,” se arată în articolul publicat în PARKIET, cel mai respectabil ziar financiar din Polonia care acoperă pieţele de capital din 1994. 

Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au fost mai activi în acest an, iar activitatea lor a făcut ca valoarea tranzacţiilor cu acţiuni să depăşească 1,8 miliarde de euro la finalul lunii septembrie din 2017. Este vorba de o majorare cu aproape o treime comparativ cu primele trei trimestre ale anului precedent, când acelaşi indicator arăta un nivel de 1,4 miliarde de euro. 

DIGI Communications şi AAGES, valoare cumulată de 208 milioane euro

România a fost una dintre vedetele pieţelor de capital în funcţie de valoarea ofertelor publice iniţiale care au avut loc în Europa în primele nouă luni. Bursa de Valori din Varşovia ocupă prima poziţie atât în funcţie de numărul IPO-urilor, cât şi în funcţie de valoarea acestora, fiind urmată de Bursa de Valori Bucureşti cu două IPO-uri – DIGI Communications şi AAGES – care au avut o valoare cumulată de 208 milioane euro. Piaţa de capital românească a fost şi mai atractivă pentru emisiunile de obligaţiuni corporative, care au totalizat aproape 822 milioane de euro. Astfel, după primele nouă luni, valoarea IPO-urilor şi a obligaţiunilor corporative listate la BVB a depăşit 1 miliard de euro. 

În ceea ce priveşte capitalizarea bursieră, valoarea companiilor listate la BVB a crescut semnificativ de la 31 de miliarde de euro la finalul primelor trei trimestre din 2016 până la 35,4 miliarde de euro după primele nouă luni ale acestui an, în urcare cu 14,2%. 

„În funcţie de aceste trei dimensiuni: ritmul de creştere a valorii tranzacţiilor cu acţiuni, valoarea IPO-urilor şi creşterea capitalizării bursiere, piaţa de capital din România îşi întăreşte poziţia pe podium în regiune şi urmează Polonia, singura ţară din regiune reclasificată recent la statutul de Piaţă Dezvoltată”, a comunicat BVB.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite