Puşcaşul marin care l-a omorât pe Osama bin Laden, la Bucureşti pentru o conferinţă de performanţă în afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert O’Neill, cel care a afirmat că l-a împuşcat pe Osama bin Laden în timpul raidului de la Abbottabad din 2 mai 2011, vine la Bucureşti în luna mai FOTO bbc.co.uk
Robert O’Neill, cel care a afirmat că l-a împuşcat pe Osama bin Laden în timpul raidului de la Abbottabad din 2 mai 2011, vine la Bucureşti în luna mai FOTO bbc.co.uk

Pentru cei care îşi doresc performanţă în afaceri sau dezvoltare personală în cariera managerială, McCann WorldGroup România şi Thiess Holding lansează McCann / Thiess Conferences – o serie de conferinţe pe teme de leadership, educaţie, sport şi inovaţie, prin intermediul cărora publicul român va putea să afle cum este văzută lumea din perspectiva unor eroi mondiali.

Conferinţele vor reuni personalităţi internaţionale, care se vor afla în România în premieră, pentru a prezenta într-un mod unic subiectele de actualitate din domenii precum leadership, educaţie, sport şi inovaţie. 

Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences, intitulat AMERICAN HEROES, A Leadership Lesson, va avea loc pe 28 mai 2015, la Willbrook Platinum Business and Convention Center, Mahogany Court, de la ora 18.00. 

În cadrul acestuia vor discuta despre leadership şi determinare două personalităţi cu o carieră militară deosebită – Robert O’Neill - Team Leader, Naval Special Warfare Development Group, şi Scott Moore - US Navy SEAL Rear Admiral (ret.), Deputy Commander, Naval Special Warfare Command. 

Robert O’Neill este cunoscut datorită afirmaţiilor făcute în noiembrie 2014 conform cărora el este cel care l-a împuşcat pe Osama bin Laden în timpul raidului de la Abbottabad din 2 mai, 2011, dar şi datorită celor peste 400 de misiuni în cadrul cărora a deţinut poziţii de lider.

Scott Moore a coordonat echipele din timpul evenimentelor militare precum Desert Storm, Just Cause (Panama), ori a intervenţiilor din Bosnia, Mogadishu, Haiti sau 9/11. Este fost comandant al Naval Special Warfare Development Group (DEVGRU), iar pe parcursul carierei a ocupat şi poziţiile de Director of Counter-Terrorism la National Security Council, respectiv Deputy Director for Special Operations la Pentagon.

„Conferinţa American Heroes va fi o ocazie unică în viaţă de a-i vedea şi asculta pe unii dintre cei mai influenţi şi valoroşi oameni ai timpurilor noastre, cei care scriu istorie. Aceştia vor ilustra prin exemple proprii cât de important este să iei cea mai bună decizie atunci când nu ai voie să greşeşti“, a declarat, într-un comunicat,  Bogdan Enoiu, director general al McCann WorldGroup România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite