Paradoxul antreprenoriatului românesc: după ce că sunt puţini afacerişti, nu vor să colaboreze. Cooperarea ar deschide acces la noi resurse şi pieţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei peste 19.000 de membri ai BT Club - Clubul Întreprinzătorului Român beneficiază gratuit de cursuri de educaţie financiară graţie Băncii Transilvania
Cei peste 19.000 de membri ai BT Club - Clubul Întreprinzătorului Român beneficiază gratuit de cursuri de educaţie financiară graţie Băncii Transilvania

Dezvoltarea antreprenoriatului românesc este frânată în principal de faptul că, deşi sunt puţini, antreprenorii din ţara noastră nu doresc să coopereze şi să dezvolte, astfel, noi oportunităţi de dezvoltare, a declarat Dragoş Pîslaru, general manager în cadrul GEA Strategy & Consulting, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de către Banca Transilvania.

„După ce că suntem puţini în capitalul autohton, nici nu vrem să colaborăm. Cum facem noi să colaborăm cu altă firmă? Ştim foarte bine cum s-au spart lanţurile valorice după ’89. Există încă multe altive care nu sunt folosite, sunt irelevante pentru multinaţionale, dar pot fi folosite de către IMM-uri“, a afirmat el.

Colaborarea duce la noi oportunităţi, prin deschiderea către noi pieţe sau noi resurse

El a dat un exempl din agricultură. „Dacă sunt un producător de mere am nevoie de un depozit pentru a ţine merele peste iarnă. Dacă sunt mic, nu voi putea. Dar prin colaborarea cu cei din zonă am putea lua împreună depozitul respectiv. La fel şi cu desfacerea“, a mai spus Dragoş Pîslaru.

În privinţa lanţurilor de producţie care nu mai sunt folosite, expertul a arătat tot lanţul economic din industria peştelui din era comunistă, de la flota românească de pescuit oceanic la fabricile de conserve. La fel, în zona de plante tehnice, respectiv in şi cânepă. El a spus că înainte de ’89, România era unul dintre producătorii principali ai lumii în acest domeniu, dar acum nu mai există filaturi pentru că nu mai există ţesătorii. Asta în condiţiile în care cererea la nivel european este la maximul ultimilor 20 de ani, a mai spus Pîslaru.

„Sunt sute de firme care colaborează perfect pentru evaziunea pe TVA, tot ce trebuie e să colaboreze şi din punct de vedere economic“, a conchis el.

Clujul şi Bucureştiul, cele mai vivace

În privinţa dezvoltării, expertul a avertizat că marile municipii sau judeţele nu ar trebui să se bazeze doar pe investiţii străine şi că trebuie sprijinite iniţiativele locale. El a prezentat o hartă din care a reieşit că cele mai multe companii înfiinţate în timpul crizei au fost în Bucureşti şi judeţul Cluj, iar pe ultimele locuri se află judeţele Vâlcea, Mehedinţi, Botoşani, Vaslui, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Covasna sau Sălaj.

Cum să înveţi gratuit să faci afaceri

În acest sens, Banca Transilvania a dezvoltat BT Club – Clubul Întreprinzătorului Român. Fondat în anul 2006, acesta susţine gratuit antreprenorii prin educaţie financiară şi acces la informaţie specializată, dar şi suport pentru accesarea fondurilor europene. În acest moment, Clubul Întreprinzătorului Român a ajuns la 19.000 de membri, potrivit lui Tiberiu Moisă, preşedintele organizaţiei şi directorul diviziei Reţea şi Business Developement din cadrul Băncii Transilvania. „Misiunea noastră e să livrăm educaţie financiară celor care nu-şi permit, în special firmelor mici“, a spus el.

Un astfel de proiect pe fonduri europene, încheiat chiar astăzi, a permis unui număr de 6.600 de antreprenori, membri ai BT Club, să participe la trainingurile organizate pentru susţinerea dezvoltării şi a abilităţilor manageriale. Numit „Competenţe manageriale în poli de creştere şi dezvoltare şi Antreprenoriat de viitor în poli de competitivitate“, programul s-a derulat în perioada februarie 2012-august anul curent şi a cuprins 175 de cursuri care au avut loc în întreaga ţară.

Acestea au avut peste 20 de tematici, iar participanţii au avut ocazia să înveţe despre comerţul electronic, finanţare, start-up-uri, noţiuni de trezorerie, fluxuri de numerar şi management, negociere, vânzări, comunicare organizaţională, contabilitate, managementul resurselor imane, asocierea de tip cluster. Trainingurile au fost susţinute de către reprezentanţii GEA Strategy & Consulting, TMI Training &Consulting, Go Plan SRL, precum şi de la BT Club.

Valoarea totală a proiectului a fost de 8,8 milioane de lei, din care valoarea eligibilă pentru fonduri europene a fost de 6,3 milioane, iar restul a fost cofinanţare. Banii europeni au venit din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite