Până la sfârşitul lui 2013, Gazprom va deschide peste 50 de benzinării în România. Prima, cea de la Sibiu, a fost deja dată în folosinţă

Până la sfârşitul lui 2013, Gazprom va deschide peste 50 de benzinării în România. Prima, cea de la Sibiu, a fost deja dată în folosinţă

Prima benzinărie Gazprom este amplasată la Veştem, judeţul Sibiu FOTO Reuters

Până la sfârşitul anului viitor, Gazprom va deschide pe piaţa locală peste 50 de benzinării. Prima staţie de alimentare va fi deschisă de compania sârbă NIS, subsidiară a Gazprom Neft, în Sibiu, pe drumul european E 68.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dezvoltarea reţelei de benzinării în Balcani este o prioritate strategică pentru noi. Intenţionăm să ne extindem prezenta în Serbia şi în România, iar următorul pas este intrarea pe piaţa din Bulgaria. Sunt încrezător că în viitorul apropiat reţeaua Gazprom va deveni foarte cunoscută în Balcani şi va prelua leadership-ul pieţei”, a afirmat preşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom Neft, Alexander Dyukov.

Compania sârbă NIS, al cărei pachet majoritar de acţiuni este deţinut de Gazprom Neft, va opera reţeaua de benzinării Gazprom din Balcani. Potrivit strategiei de vânzări a Gazprom Neft, reţeaua de benzinării va fi dezvoltată pe segmentul de piaţă premium. Conceptul benzinăriilor include magazin, restaurant şi cafenea, iar staţiile de alimentare dispun de acces wireless la Internet, se arată în comunicatul de presă emis de Gazprom.

„România este cea de a doua ţară europeană în care benzinăriile Gazprom au început să opereze. Pe 19 decembrie prima staţie Gazprom a fost deschisă în Serbia. Dezvoltarea reţelei de benzinării sub brandul Gazprom include Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina. Până la finalul anului 2013 reţeaua balcanică a Gazprom va cuprinde aproximativ 100 de staţii de alimentare”, se mai arată în comunicat.

Potrivit presei locale, Gazprom a investit la Veştem, acolo unde este amplasată prima benzinărie Gazprom, aproximativ două milioane de euro. Deşi muncitorii mai au câteva detalii de pus la punct, managerii au dat deja drumul staţiei de alimentare la sfârşitul săptămânii trecute. Preţurile, spun jurnaliştii sibieni, nu sunt foarte diferite de cele ale celorlalte reţele de benzinării: benzina 95 costă 5,73 lei / litru, ben­zină G Drive 100 costă 6,40 lei/litru, motorina costă 5,97 lei/litru, iar G Drive Diesel costă 6,32 lei /litru.

Naftna Industrija Srbije (NIS), compania care a deţinut monopolul asupra importurilor de petrol din Serbia până anul trecut,  deţine două rafinării, cu o capacitate de 7,3 milioane toane pe an, în Pančevo şi în Novi Sad, precum şi o reţea de 350 de staţii de alimentare sub brandul NIS Petrol.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările