Economie
Ultimele știri din Economie
Angajaţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Europa, se vor afla în grevă japoneză, care nu va afecta programul de lucru şi nici activitatea.
Emmanuel Macron denunță un acord comercial propus între UE și blocul Mercosur din America de Sud ca fiind „un acord foarte rău” căruia îi lipsesc considerații adecvate privind clima.
Cancelarul german a spus că poliția și forțele de securitate trebuie să facă tot posibilul pentru a-i identifica pe cei responsabili și a-i aduce în fața justiției.
Traian Preoteasa, directorul general al operatorului feroviar de stat CFR Călători a aprobat o nouă majorare de tarife pentru biletele de tren emise de companie.
Delgaz Grid, a prezentat reprezentanţilor Ministerului Energiei şi ai ANRE concluziile proiectului pilot „20HyGrid”, care a fost finalizat cu succes, informează compania, printr-un comunicat.
Inteligența artificială facilitează fraudatorii să efectueze atacuri mai sofisticate asupra firmelor financiare, a declarat miercuri Departamentul Trezoreriei într-un raport.
Patru dintre primii cinci mari producători mondiali de turbine eoliene au fost anul trecut companii cu sediul în China, faţă de doar două companii în 2022, arată un raport publicat de BloombergNEF.
Turismul şi HoReCa se numără printre domeniile cu cele mai multe joburi noi scoase în piaţă în această perioadă, însă interesul candidaţilor se menţine temperat.
Ministerul Finanțelor a declarat miercuri că va prelungi cu 15 zile, până la 15 aprilie 2024 inclusiv, termenul până la care microîntreprinderile trebuie să indice dacă trec la impozitul pe profit.
Balanţa comercială a Uniunii Europene a înregistrat în 2023 un excedent de 38 miliarde de euro, un contrast semnificativ faţă de 2022, când UE a raportat un deficit comercial de 436 miliarde de euro.
JT Grup Oil S.A., companie de distribuţie de carburanţi, anunţă finalizarea primei etape de dezvoltare a proiectului JT Terminal, singurul terminal privat de produse petroliere din România.
Costurile medii orare cu forţa de muncă în întreaga economie erau estimate anul trecut la 31,8 euro în UE şi la 35,6 euro în zona euro, comparativ cu 30,2 euro în UE şi 34 euro în zona euro, în 2022, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
Locuitorii din Ilfov și din București vor putea să circule direct pe autostradă spre Constanța începând cu data de 15 aprilie, constructorul dând garanții că lucrărilor vor fi finalizate până atunci.
Președintele a promulgat proiectul de lege care permite prelungirea plafonării prețurilor la 17 produse agricole și alimentare de bază până la 31 decembrie. Măsura ar fi expirat la finalul lunii martie.
Pe fluxul de sosiri internaționale a aeroportului Henri Coandă se derulează lucrări de relocare a ghișeelor de frontieră, în contextul aderării la Air Schengen, ceea ce va determina o capacitate limitată.
articol publicitar
Consiliul de Administrație al societății MED LIFE S.A. convoacă Adunarea generală ordinară a acționarilor în data de 29.04.2024, ora 10.00, la sediul societății, situat în București, Calea Griviței nr. 365, clădire CEx, sector 1.
Livrările globale de cafea robusta, soiul utilizat în băuturile de tip instant şi la espresso, ar urma să se reducă şi mai mult, deoarece valurile de căldură ameninţă producţia din Vietnam.
Negociatorul comercial al Statelor Unite, Katherine Tai, a acuzat, de asemenea, China că folosește „politici neloiale, non-piață”, într-o declarație.
Creșterea cheltuielilor de organizare a JO 2024 nu va avea „un impact absolut uriaș” asupra nivelului datoriei publice, a subliniat primul președinte al Camerei de Conturi a țării, Pierre Moscovici.
Visa și Mastercard au ajuns la o înțelegere de aproximativ 30 de miliarde de dolari pentru a limita comisioanele aferente cardurilor de credit și de debit pentru comercianți.
Consiliul de administrație convoacă Adunările generale ordinară și extraordinară pentru 29/30 aprilie 2024.
Constructorul auto american Ford şi reţeaua de încărcare a vehiculelor electrice Allego au anunţat marţi că vor introduce staţii de încărcare pentru clienţii Ford la reprezentanțele din Europa.
Mecanicii de locomotivă de la operatorul feroviar german Deutsche Bahn (DB) au obţinut trecerea la săptămâna de lucru de 35 de ore, fără diminuarea veniturilor.
Aproximativ 200.000 de prosumatori vor fi la finalul acestui an dacă se menţine ritmul actual de creştere, de 4.000-5.000 de prosumatori pe lună, a declarat George Niculescu, președintele ANRE.
Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie şi producţie, iar cele mai mici au fost în producţie, contabilitate, administrativ&operaţiuni şi vânzări, conform datelor Undelucram.ro.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut marţi la 6,05% pe an, de la 6,06% pe an în şedinţa precedentă.
Cotaţiile futures la cacao au atins marţi un nivel fără precedent de peste 10.000 de dolari tona, prelungind un avans istoric, care a constat în dublarea preţurilor de la începutul anului.
PPC anunţă finalizarea, prin intermediul subsidiarei sale PPC Renewables, achiziţia de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil a Land Power, care operează în România un parc eolian.
Un nou studiu demarat de patru economiști arată că recesiunea aduce, de cele mai multe ori, efecte pozitive asupra vieții populației țărilor afectate de schimbările social-economice.
România a coborât pe locul 44, după Bulgaria, în clasamentul privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială, din 170 de ţări luate în calcul la realizarea studiului.
Noua Bancă de Dezvoltare a BRICS (NDB), înfiinţată de grupul economiilor emergente BRICS, are ca obiectiv în acest an acordarea de împrumuturi în valoare de cinci miliarde de dolari.
Cele mai citite din Economie
Traian Preoteasa, directorul general al operatorului feroviar de stat CFR Călători a aprobat o nouă majorare de tarife pentru biletele de tren emise de companie.
Ciolacu: În sezonul estival, se va putea circula din Ilfov până în Constanța pe autostradă | VIDEO
0
Locuitorii din Ilfov și din București vor putea să circule direct pe autostradă spre Constanța începând cu data de 15 aprilie, constructorul dând garanții că lucrărilor vor fi finalizate până atunci.
Președintele a promulgat proiectul de lege care permite prelungirea plafonării prețurilor la 17 produse agricole și alimentare de bază până la 31 decembrie. Măsura ar fi expirat la finalul lunii martie.
O echipă de antreprenori români a creat cinci roboți pe bază de inteligență artificială, care lucrează non-stop, cu o investiție de 350.000 euro.
Exporturile ruseşti de petrol care finanţează maşinăria de război a Kremlinului au încetinit. Rafinăriile din India nu vor mai accepta petroliere deţinute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC.
Folosirea corectă a echipamentelor electrice dintr-o gospodărie poate reduce factura la energie cu până la 50%
0
Simpla scoatere din priză a electrocasnicelor nefolosite poate economisi 8-10% din energia electrică consumată în mod obișnuit, iar folosirea termostatelor inteligente poate reduce factura la energie cu alte 15-20%.