OTP Bank anunţă astăzi preluarea Millennium Bank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OTP Bank a ajuns la finalul lunii mai la o cotă de piaţă de 1,3%, fiind pe locul 17 în sistemul bancar românesc FOTO Adevărul
OTP Bank a ajuns la finalul lunii mai la o cotă de piaţă de 1,3%, fiind pe locul 17 în sistemul bancar românesc FOTO Adevărul

Grupul ungar OTP organizează astăzi, la ora 18.30, o conferinţă de presă la Bucureşti, eveniment în cadrul căruia urmează să anunţe achiziţia Millennium Bank, subsidiara de pe piaţa românească a celui mai important grup bancar din Portugalia.

Discuţiile dintre OTP şi Millennium au început în urmă cu câteva luni şi au fost mediate de compania de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC). 

Preluarea Millennium Bank de către OTP Bank, filiala locală a celui mai mare grup financiar ungar, i-ar permite OTP să câştige patru poziţii în topul local şi să ajungă la o cotă de piaţă de 2%.

Millennium şi-au scos la vânzare anul trecut banca din România, după şapte ani pe piaţa bancară locală, în care au investit câteva sute de milioane de euro. La finalul lunii mai, Millennium Bank era pe poziţia 21 în sistemul bancar românesc, cu o cotă de piaţă de 0,7%.

OTP a intrat pe piaţa românească la începutul anilor 2000 prin achiziţia Robank, banca formată în jurul grupului Bali, unde generalul Victor Atanasie Stănculescu şi omul de afaceri Dan Drăgoi, tatăl consilierului prezidenţial Bogdan Drăgoi, erau printre persoanele de legătură între lumea economică şi cea politică. 


Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite