Nouă tentativă a statului pentru listarea Hidroelectrica, la mai bine de cinci ani de la primul anunţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hidroelectrica

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că anul viitor va fi listat la bursă un pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica. Începând cu anul 2016, procedura a fost amânată în numeroase rânduri, deşi se considera că Hidroelectrica este mai valoroasă decât Petrom.

Un pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica va fi listat la bursă până finalul anului 2022, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un interviu pentru Reuters.

“Procedurile de listare sunt suspendate de o lege populistă adoptată de vechiul parlament … reluarea lor va dura ceva timp”, a spus ministrul.

Camera inferioară a Parlamentului urmează să discute anularea legislaţiei care interzice vânzările la următoarea întâlnire, în septembrie. Hidroelectrica, care a ieşit din insolvenţă în 2017 după cinci ani, furnizează aproape 30% din necesarul de energie electrică al României cu energie verde de la aproximativ 200 de hidrocentrale construite în timpul comunismului de-a lungul reţelei bogate de râuri din ţară, notează Reuters.

În prezent, listarea Hidroelectrica este blocată de legea 137/2020 prin care fosta majoritate coagulată în jurul PSD a suspendat timp de doi ani orice activitate de listare la bursă a unor pachete minoritare din totalul acţiunilor pe care statul le deţine la companii, potrivit Bursa.ro. Pe de altă parte, noua colaliţie de guvernare şi-a anunţat intenţia de a abroga actul normativ.

Fondul Proprietatea deţine aproape 20% din Hidroelectrica, restul fiind în proprietatea Statului Român.

Remus Borza spunea că Hidroelectrica este mai valoroasă decât Petrom

În luna mai 2016, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, susţinea că Hidroelectrica valorează între 5 şi 7,5 miliarde euro, iar statul va putea obţine între 750 de milioane de euro şi un miliard de euro pentru pachetul de 15% din acţiuni. La aceste valori Hidroelectrica va depăşi capitalizarea Petrom, care se ridică la 2,9 miliarde de euro, pe bursă, în vreme ce suma adunată de stat ar deveni cea mai mare privatizare realizată vreodată din România, susţinea atunci administratorul special al companiei, aflată în insolvenţă.

Anterior, Fondul Proprietatea anunţase că, împreună cu Ministerul Energiei, în calitate de acţionari ai Hidroelectrica, a semnat un acord cu sindicatul de intermediere format din Morgan Stanley şi Raiffeisen Bank, prin care reintră în vigoare obligaţiile asumate pentru listarea companiei aflate în insolvenţă, precizând că procesul va fi încheiat până la finalul anului 2016.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite