Motivarea intrării în insolvenţă a combinatului Oltchim: imposibilitatea achitării datoriilor de 2,67 miliarde de lei

Motivarea intrării în insolvenţă a combinatului Oltchim: imposibilitatea achitării datoriilor de 2,67 miliarde de lei

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a cumulat în ultimii ani datorii de 600 de milioane de euro FOTO Adevărul

Compania de stat Oltchim Râmnicu Vâlcea a solicitat intrarea în insolvenţă din cauza lipsei de lichidităţi şi a insuficienţei fondurilor băneşti disponibile, astfel că se afla în imposibilitatea de a-şi achita datoriile de 2,67 miliarde de lei (600 de milioane de euro), se arată în sentinţa din 30 ianuarie a Tribunalului Vâlcea, document transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti.

 

În motivare se arată că datoriile exigibile nu pot fi achitate către creditori. Oltchim precizează ca valoarea creanţelor exigibile se ridică la peste 2,67 miliarde de lei.
 
În document se mai arată că administratorul judiciar, consorţiul format din firma Rominsolv, controlată de avocatul Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, va primi o remuneraţie lunară de 8.000 de lei până la confirmarea sau înlocuirea sa de câtre adunarea creditorilor. 
 
Directorul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Mihai Bălan şi-a dat demisia săptămâna trecută, dar va mai rămâne în funcţie încă 30 de zile, după care acţionarii combinatului chimic, aflat în insolvenţă, vor desemna un nou şef.
 
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
 
Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
 
După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările