Mituri despre multinaţionale, desfiinţate de cifre. Cum duce creşterea forţată a salariilor la depopularea României şi la scăderea competitivităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Economistul Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România (AAFBR)
Economistul Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România (AAFBR)

În această perioadă se vehiculează opinii contradictorii în ceea ce priveşte fiscalizarea şi comportamentul moral al companiilor mari, care prioritizează interesele acţionarilor în dauna societăţii (statul român şi populaţie). Într-o amplă analiză economică, analistul IIancu Guda a explicat cum stau de fapt lucrurile, în baza cifrelor exacte prezentate mai jos.

Pe de o parte, firmele mari sunt blamate că nu declară profiturile la nivelul real în România, acestea fiind diminuate prin diverse tehnici situate la limita legii pentru a nu plăti taxele la nivelul corespunzător. Astfel, companiile mari sunt acuzate că nu contribuie aşa cum ar fi corect la bugetul statului prin plata corectă a taxelor, ceea ce limitează ritmul dezvoltării din România (nu avem bani pentru autostrăzi, investiţii în educaţie sau sănătate).

Pe de altă parte, aceleaşi companii mari sunt acuzate că înregistrează profituri mai mari (au fost opinii care susţin că randamentul capitalurilor firmelor din România este 36% (fals), comparativ cu 11% (realitatea)), dar nu majorează corespunzător salariile. Astfel, se promovează ideea că interesul şi beneficiile angajaţilor, care muncesc pentru a se obţine aceste profituri, rămân secundare comparativ cu interesele prioritare ale acţionarilor, aceştia din urmă fiind mânaţi pe termen scurt de lăcomie şi maximizarea randamentului!

Desigur, ambele afirmaţii nu pot fi adevărate în acelaşi timp! Este profitul companiilor mari în creştere şi reflectă realitatea? Plătesc companiile mari salarii în creştere? Haideţi să vedeţi ce spun cifrele tuturor companiilor active în România în ultimul deceniu (dacă nici aici nu găsim adevărul, atunci unde?).

În încercarea de a înţelege realitatea (aşa cum ar trebui să facă orice economist bine intenţionat, care nu are agendă / interese politice) am calculat evoluţia profiturilor şi salariilor companiilor în funcţie de cifra de afaceri, considerând două categorii: microîntreprinderile (firmele cu venituri <1.000.000€) şi companiile mari (care înregistrează venituri >1.000.000€).

Alegerea pragului de 1.000.000€ este justificată de implicaţiile fiscale cauzate de această referinţă (companiile cu venituri <1.000.000€ având opţiunea să plătească impozitul pe cifra de afaceri (3% dacă au zero angajaţi sau 1% dacă au cel puţin 1 angajat), în timp ce marile companii sunt obligate să plătească impozitul aplicat profitului brut (asupra acestora planând astfel suspiciunea că există motivaţia reducerii taxelor prin diminuarea profitului brut).

Adevărul pe care îl găsesc este că firmele mari (care înregistrează o cifră de afaceri >1.000.000€) declară profituri în creştere, plătesc salarii mai mari comparativ cu microîntreprinderile şi sunt mai puţin predispuse la evaziune fiscală comparativ cu firmele mici. Mai departe listez argumentele care m-au condus la această concluzie:

1. PROFITUL CREŞTE DIRECT PROPORŢIONAL CU DIMENSIUNEA COMPANIILOR

Firmele care înregistrează venituri >1.000.000€ au generat un profit net total în ultimul deceniu de 229 miliarde €, în timp ce microîntreprinderile (firmele cu venituri <1.000.000€) au generat pierderi de 51 miliarde € în acelaşi interval (în condiţiile în care acestea au trecut pe profit începând doar cu anul 2015, când impozitarea acestora a început să fie realizată în funcţie de cifra de afaceri înregistrată).

captura

Deci, este evident că profitul obţinut de companiile mari este mult peste cel înregistrat de către microîntreprinderi. Acest aspect este valabil atât din perspectiva dimensiunii absolute a profitului obţinut, cât şi din perspectiva marjei profitului net obţinută prin raportarea acestuia la cifra de afaceri.

2. DE CE PLĂTESC COMPANIILE SALARII ÎN CREŞTERE?

Este evident că salariile au crescut semnificativ în România în ultimul deceniu, în condiţiile în care nivelul mediu net al salariului nominal a crescut de la 1.600 Lei (2007) la aproape 2.720 Lei (Octombrie 2018). Astfel, creşterea salariului mediu nominal net cu 70% în ultimul deceniu cred că este cauzată de trei factori principali:

1. Creşterea mult mai accelerată a cheltuielilor de personal din sectorul public, ceea ce a alimentat o presiune de creştere a salariilor în sectorul privat.

Astfel, cheltuielile statului pentru salariile angajaţilor în sectorul public au crescut cu +25% în ultimul an, cu +50% în ultimii trei ani şi aproape s-au dublat în ultimii şase ani. Mai exact, cheltuielile de personal ale statului au ajuns aproape pe 90 mld. Lei în 2018, comparativ cu 69 mld. Lei în anul anterior, 57 mld. Lei în 2016 sau 41 mld. Lei în 2012. Practic, vorbim despre o dublare a cheltuielilor de personal în sectorul public în ultimii 6 ani, total nesustenabil, în condiţiile în care România înregistrează deviaţii majore faţă de reperele indicatorilor similari din UE:

România înregistrează cel mai ridicat procent al angajaţilor în sectorul public din totalul angajaţilor cu carte de muncă din economie, respectiv 26% sau 1,2 milioane salariaţi;

România înregistrează cea mai mare depăşire din UE a salariului mediu din sectorul public prin comparaţie cu sectorul privat, respectiv 65% (în condiţiile în care media din UE este de 18%). Astfel, nivelul cheltuielilor de personal în sectorul public se apropie de 10% din PIB în 2018, recordul istoric din România;

România înregistrează o creştere accelerată a deficitului public, acesta ajungând la 26 mld. Lei în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu 10 mld. Lei în perioada similară a anului anterior şi cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani.

Imagine indisponibilă

2. Inflaţia cumulată de 43% în ultimul deceniu, cauzată atât de excesul de cerere din perioadele de expansiune, cât şi creşterii salariilor mult peste avansul productivităţii.

Astfel, în ceea ce priveşte productivitatea, România se situează la coada listei între tările UE şi, deşi are cea mai mare rată de creştere din ultimul deceniu, inflaţia cumulată în perioada analizată este de două ori mai mare. Mai exact, exprimată că indice relativ la media pentru UE (2010 = 100), productivitatea (rezultatul produs raportat la munca prestată) în România a crescut în ultimul deceniu cu 23,3%.

Deoarece salariul mediu înregistrat în mediul de afaceri privat a crescut mult mai accelerat (+70%), inflaţia cumulată în perioada analizată a fost de 43% (aproape de două ori mai mare.)

captura

  

 3. Salariul minim pe economie a fost majorat forţat, mult peste capacitatea mediului de afaceri de a absorbi această presiune.

Salariul minim pe economie a fost majorat de 15 ori în ultimii zece ani, crescând de la 540 Lei (anul 2008) la 2.080 Lei (începând cu 1 ianuarie 2019), majorarea acestuia fiind realizată într-un ritm mult mai rapid decât creşterea salariului mediu pe economie. Astfel, ponderea salariului minim în salariul mediu a crescut de la 27% (anul 2008) la 46% (finalul anului 2018), peste nivelul înregistrat în Ungaria (38%), Cehia (34%) sau Polonia (32%).

grafic

3. CARE SUNT IMPLICAŢIILE? DEPOPULAREA ROMÂNIEI ŞI SCĂDEREA COMPETITIVITĂŢII.

Astfel, s-a mizat că majorarea forţată a salariilor va ajuta la reducerea fenomenului emigrării din România! Teoretic, medicamentul ar fi trebuit să funcţioneze. Practic, vedem un dezastru total! În ultimii trei ani am pierdut aproape 630.000 de români care au emigrat să lucreze în ţări mai dezvoltate. Nu cred că românii ar rămâne în ţară pentru un venit majorat nominal cu 1.000 Lei în plus, din care jumătate este erodat de inflaţie (realitatea ultimului deceniu), deoarece pot pleca în străinătate pentru un venit suplimentar de cel puţin 1.000 €. În orice caz,

NU salariile reprezintă principala cauză a plecării în străinătate a românilor cu un nivel de educaţie peste medie. Românii care pleacă NU mai au încredere în instituţiile politizate (justiţie, ANAF etc.), sistemele slabe (sănătate, educaţie, poliţie), iar companiile NU au condiţii prielnice pentru afaceri (infrastructură, resurse umane, investiţii publice, stabilitate fiscala, corupţia ridicată care încurajează dezvoltarea economiei subterane). De aceea pleacă românii! Pentru că sunt îngroziţi să-şi crească copiii într-un asemenea mediu!   Pentru că sunt îngroziţi că pot face infarct şi viaţa lor poate depinde de disponibilitatea unui singur doctor (vezi cazul Busuioc din Craiova). Teoretic, deşi medicamentul creşterii salariilor ar fi trebuit să fie bun, administrarea acestuia în doze foarte mari şi în lipsa altor tratamente (reformele structurale necesare listate anterior) nu face decât să agraveze şi mai mult problema pacientului: depopularea României!

De asemenea, companiile pierd din productivitate deoarece nu mai au resurse financiare necesare pentru investiţii şi oameni (know-how) pentru inovare. Cifrele ilustrate în tabelul următor arată structura cheltuielilor de exploatare şi financiare ale tuturor companiilor active în România în ultimul deceniu.

Aceasta indică un mediu de afaceri slab tehnologizat (pe fondul unei ponderi scăzute a cheltuielilor cu amortizarea în contexul unor active imobilizate reduse), cu un nivel al cheltuielilor salariale în creştere, care înregistrează o marjă brută stabilă (ponderea cheltuielilor cu materia prima şi mărfurile fiind aproape de 60% pe toată durata intervalului analizat), dar care nu este capabil să transpună diminuarea cheltuielilor financiare într-o profitabilitate superioară din cauza creşterii altor cheltuieli de exploatare şi al salariilor oferite personalului angajat.

captura

4. Cine plăteşte salarii mai mari? 

Evident că firmele mari plătesc salarii superioare, deoarece acestea au performanţa financiară necesară pentru a susţine salarii mai mari. Acest aspect se observă foarte clar analizând structura de cheltuieli a companiilor active în România în ultimul deceniu, în funcţie de dimensiunea firmelor (veniturile înregistrate). Astfel, dinamica fondului total de salariu şi a numărului de angajaţi, reflectă un adevăr absolut: salariile cresc direct proporţional cu dimensiunea companiei.

grafic

SURSA: SITUAŢIILE FINANCIARE ALE COMPANIILOR DEPUSE LA ANAF, PUBLICATE DE MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, DATE PRELUCRATE DE CĂTRE AUTOR

5. MICROÎNTREPRINDERILE SUNT MAI PREDISPUSE LA ECONOMIA SUBTERANĂ COMPARATIV CU MARILE FIRME!

Deşi s-a vehiculat foarte des această opinie, nu cred că problema optimizării fiscale la limita legii este generalizată în rândul companiilor mari. Dimpotrivă, cred că economia subterană este mai generalizată în rândul microîntreprinderilor. Am două argumente în acest sens, la care am ajuns în urma analizei structurii contului de venituri şi cheltuieli a tuturor companilor active în România în ultimul dceniu (cifrele fiind ilustrate în tabelul următor):

Principalele modalităţi prin care companiilor mari pot diminua artificial profitul înregistrat în România şi implicit, impozitul plătit, este creşterea cheltuielilor de aprovizionare (eventual prin achiziţia de materie primă sau mărfuri de la companii din grup) sau creşterea costurior netransparente din categoria altor cheltuieli de exploatare (prestaţii către terţi).

Din ambele perspective companiile mari sunt mai transparente comparativ cu microintreprinderile. Astfel, ponderea altor cheltuieli de exploatare în totalul cheltuielilor este mai scăzută în cazul firmelor mari, în timp ce marja brută (diferenţa dintre costurile de aprovizionare cu materia prima şi mărfuri) este superioară (probabil pe fondul puterii de negociere mai mare şi a termenelor mai reduse de plată, care ajută la obţinerea unor discounturi comerciale favorabile);

Principala modalitate prin care companiile pot diminua contribuţiile sociale plătite pentru forţa de muncă angajată este munca la negru (angajarea fără carte de muncă) sau salariul la negru (înregistrarea pe cartea de muncă a unui salariu mai mic şi plata diferenţei „in plic”, deci nefiscalizat). 

După cum se poate observa în tabelul următor, companiile mari înregistrează un salariu mediu plătit angajaţilor superior firmelor mici, acestea din urmă raportând un salariu mediu aproape de cel minim atât în anul 2008 cât şi 2017.

De asemenea, companiile mari se bazează pe o echipă mult mai extinsă comparativ cu firmele mici, crescând dificultatea unor eventuale înţelegeri de optimizare fiscală aferentă salariilor plătite. În contextul diminuării impozitului pe dividend şi posibilităţii de distribuire trimestrială a acestuia, cred că riscul plătii nefiscalizate a salariului prin dividendele încasate este mult mai mare în cazul firmelor mici decât la companiile mari.

captura

   

„În concluzie, constat că cele două mituri privind companiile mari, sunt false, (înainte de toate, sunt contradictorii): nu declară profituri în România / declară profituri mari dar nu plătesc salarii! Această propagandă falsă alimentează conflicte inexistente: companiile mari vs mici, multinaţionale (capitalul străin) vs autohton, săraci vs bogaţi. Astfel, suntem îndepărtaţi de la problemele reale ale economiei.Totuşi, în ciuda propagandei, românii observă problemele reale, deoarece le trăiesc pe propria piele în fiecare zi. De aceea, pleacă din ţară!

Eu constat că realitatea este alta: companiile mari declară profituri în creştere, plătesc salarii mai mari şi sunt mai puţin predispuse la economie subterană comparativ cu microîntreprinderile!

Eu cred că, dacă nu vom începe să lucrăm la rezolvarea adevăratelor probleme ale economiei (reducerea economiei subterane, depolitizarea, debirocratizarea şi tehnologizarea instituţiilor prin reforme structurale, conduita fiscală prin stabilitate anticiclica (excedent pe expansiune, deficit pe recesiune), încurajarea antreprenoriatului şi dezvoltarea IMM-urilor, investiţii publice în educaţie, sănătate, sport şi infrastructură, ajustarea personalului din sectorul public supradimensionat (cel puţin 10% trebuie mutat în sectorul privat) şi introducerea de criterii de performanţă pentru angajatul în sectorul public), eficientizarea companiilor deţinute de stat (management profesionist, guvernanţă corporativă, listarea publică)… până când nu rezolvăm aceste probleme, nu vom reuşi să ne dezvoltăm şi să recuperăm decalajul faţă de ţările dezvoltate!”, îşi încheie analiza economistul Iancu Guda.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite