Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a acceptat propunerea sindicatelor de restructurare a celor numiţi politic la Complexul Energetic Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Complexul Energetic Hunedoara deţine termocentralele Mintia şi Paroşeni şi patru mine viabile de huilă        FOTO Daniel Guţă
Complexul Energetic Hunedoara deţine termocentralele Mintia şi Paroşeni şi patru mine viabile de huilă        FOTO Daniel Guţă

Reducerea costurilor de producţie, modernizarea minelor şi reducerea fondului de salariu prin restructurarea celor numiţi pe criterii politice în funcţii din Complexul Energetic Hunedoara sunt primele măsuri anunţate de ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, după întâlnirea de vineri cu sindicaliştii.

„Pentru ca societatea să aibă viitor, este fundamental să reducem costurile de producţie. Programul de modernizare a minelor este şi el foarte important. În plus, am acceptat propunerea sindicatelor ca reducerea fondului salarial să înceapă cu restructurarea celor care au fost numiţi pe criterii politice, şi nu pe criterii de merit profesional în diverse funcţii din societate, în ultimii cinci-şase ani“, a declarat, Nicolescu.

Sindicalişti de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, s-au întâlnit, vineri, la Bucureşti, pentru a găsi soluţii la nemulţumirile angajaţilor care s-au aflat, joi, timp de o oră, în grevă de avertisment.

Potrivit ministrului, odată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al CEH, va putea fi iniţiată şi negocierea pentru contractul colectiv de muncă al angajaţilor.

Grevă de avertisment din cauza lipsei contractelor colective de muncă

Peste 1.700 de mineri şi energeticieni din judeţul Hunedoara au protestat, joi, timp de o oră, avertizând astfel administraţia CEH de pericolul pierderii locurilor de muncă şi cerând stoparea numirilor politice în funcţiile tehnice.

 „Motivele grevei sunt mai multe şi diverse, dar ceea ce trebuie scos în evidenţă este faptul că pentru prima dată în istoria mineritului de după revoluţie suntem în situaţia de a rămâne fără contract colectiv de muncă, atât minerii, cât şi energeticienii“, declara Petre Nica, preşedintele Sindicatului „Muntele“. Energeticienii nu mai au contract colectiv de muncă de la sfârşitul lunii aprilie, iar contractul minerilor va expira şi el în 10 iunie.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/complexul-energetic-hunedoara-1" target="_blank">View the story "complexul energetic hunedoara" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite