Magnatul rus Vitali Matchitski a venit la București pentru a negocia prețul energiei hidro pentru Alro

Magnatul rus Vitali Matchitski a venit la București pentru a negocia prețul energiei hidro pentru Alro

Alro este cel mai mare client al Hidroelectrica   Foto: Mediafax

Miliardarul rus Vitali Matchitski, proprietarul grupului Vimetco, din care face parte Alro Slatina, a fost ieri la București pentru a negocia cu oficialii Hidroelectrica prețul energiei pentru producătorul de aluminiu, scrie Ziarul Financiar.

Negocierile au vizat stabilirea unor noi termeni contractuali între Hidroelectrica şi Alro, potrivit publicației citate.

Alro cumpără anual 3 TWh de electricitate de la Hidroelectrica, fiind beneficiarul celui mai mare contract din cele 10 bilateriale pe care le are producătorul de energie.

Totodată, Alro plătește cel mai mic preț dintre beneficiarii de energie prin contracte bilaterale (129 de lei pe MWh în medie anul trecut).

Prețul la care Alro cumpără energia este fixat de o formulă care ține cont de cotațiile aluminiului pe piața de metale de la Londra. Acest lucru a fost posibil după adoptarea unui memorandum în Guvern, în primăvara anului 2010, potrivit căruia industria aluminiului din România este considerată strategică pentru economia națională.

Alro Slatina este și cel mai mare consumator de energie din țară, iar costurile cu electricitatea reprezintă peste 30% din cele finale.

Discuţiile nu au ajuns la un rezultat final, o decizie în acest sens urmând să fie comunicată la sfârşitul lunii.

Zilele acestea, oficialii Hidroelectrica negociază cu toți posesorii de contracte directe, în vederea reducerii cantității de energie și aducerii prețurilor la un nivel apropiat de cel de pe bursa de energie OPCOM.

În cursul zilei de astăzi este programata o întalnire cu Electromagnetica, mâine sunt așteptate la discuții Alpiq, Elsid şi Electrocarbon, urmând ca vineri negocierile să se poarte cu Energy Holding.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: