Maghiarii critică tărăgănarea legii offshore: Este greu să ne explicăm întârzierea unor legi ce privesc cea mai importantă decizie pentru România

Maghiarii critică tărăgănarea legii offshore: Este greu să ne explicăm întârzierea unor legi ce privesc cea mai importantă decizie pentru România

Kristof Terhes, CEO al transportatorului maghiar de gaze FGSZ, a criticat miercuri întârzierea legii offshore, pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, spunând că nu înţelege de ce sunt întârziate legi „în baza cărora se va lua cea mai importantă decizie pentru România”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este greu pentru noi să ne explicăm întârzierea unor legi în baza cărora se va lua cea mai importantă decizie pentru România, care ar însemna 4-5 miliarde de dolari venituri pentru România. Noi lucrăm în business, nu în politică, şi pentru noi este foarte greu de înţeles de ce aceste lucruri nu se întâmplă. În primul rând vor beneficia de aceste proiecte România şi contribuabilii români, apoi Exxon şi OMV, iar, în al treilea rând, Transgaz, iar noi venim pe locul al patrulea, dacă fluxul de gaze ajunge în Ungaria”, a susţinut şeful FGSZ, potrivit Agerpres.

Legea offshore, vitală pentru ca producătorii să poată face în această vară investiţii pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost amânată din nou şi va fi votată în şedinţa extraordinară a Parlamentului.

Deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, a declarat pentru e-nergia.ro că legea „nu se discută în Comisie acum pentru că este în dezbatere la Guvern”. „Se va discuta în Comisie marţea viitoare. Nu se amână pentru toamnă, intră la vot în Plen în următoarele două săptămâni care urmează”, a spus Iancu, întrebat dacă votul final va fi împins în toamnă, după vacanţa parlamentară.

Comisia de industrii trebuie să dea raportul final pe această lege, pentru ca ea să poată intra la votul final din Camera Deputaţilor. Acest lucru a fost tărăgănat de câteva ori, în acest an.

Aşadar, din câte spune Iancu, legea va fi votată în cele două săptămâni de sesiune extraordinară a Parlamentului.

În contextul în care legea nu va fi votată în actuala sesiune parlamentară, legea offshore va trebui să aştepte toamna. Şi la fel vor aştepta şi investiţiile companiilor petroliere care au descoperit importante cantităţi de gaze naturale în Marea Neagră, care au nevoie de această lege pentru a le planifica. Este vorba de ExxonMobil, OMV Petrom, Black Sea Oil and Gas, Lukoil şi Romgaz, care au acorduri semnate în Marea Neagră.

Investiţiile proiectate în viitor de industria offshore, de extracţie a petrolului şi a gazelor, ar putea ajunge la 23-24 miliarde de dolari, arată un studiu de impact realizat de compania de consultanţă şi audit Deloitte.

citeste totul despre: