Liber la nepotism şi la control politic. Aproape 100 de companii de stat au fost exceptate de la prevederile guvernanţei corporative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernanţa corporativă se referă la respectarea intereselor părţilor implicate în activitatea unei corporaţii

Ordonanţa care prevede guvernanţa corporativă în companiile de stat va fi, în curând, inutilă. Asta, pentru că miercuri Camera Deputaţilor a pus pe o listă a societăţilor exceptate de la aplicarea acestei legislaţii aproape 100 de companii de stat din România.

Comisiile din Camera Deputaţilor au introdus pe listă, prin amendamente, 94 de companii, iar acestea au fost adoptate miercuri de plen, cu 157 voturi „pentru”, 71 „împotrivă” şi 4 abţineri. Camera Deputaţilor este decizională, aşa că atunci când va intra în vigoare această modificare doar foarte puţine companii de stat vor mai fi nevoie să aplice prevederile guvernanţei corporative. Totodată, şi alte companii vor putea fi introduse pe listă, printr-o simplă Hotărâre de Guvern.

Deputatul USR Claudiu Năsui a transmis că, prin această modificare, „PSD-ALDE uşurează devalizarea companiilor de stat”. „Fac tot posibilul să înlăture orice standarde îi mai opreau sau incomodau să controleze politic companiile de stat şi să le preia resuresele”, susţine Năsui.

De asemenea, şi deputatul USR Cristina Prună susţine: „PSD şi-a dat liber la căpuşat companiile de stat. Majoritatea parlamentară a distrus spiritul Ordonanţei 109 care privea guvernanţa corporativă a companiilor de stat prin oferirea unui instrument distrugător Guvernului. Practic, de acum înainte Guvernul poate excepta orice companie de stat de la recrutări profesioniste printr-o simplă Hotărâre de Guvern. Companiile de stat se vor umple de acoliţii PSD care de-abia aşteptau să prindă slujbe bine plătite la stat. Nu mai contează dacă te pricepi sau nu, important e să ai o pilă politică şi ajungi imediat mare manager. PSD distruge economia cărămidă cu cărămidă, dând dovadă de o lăcomie fără margini”.

Ce companii au fost scutite

  • Administraţia Naţională de Meteorologie
  • Regia Autonomă „Monitorul Oficial”
  • Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
  • S.C. Transporturi Aeriene Române S.A. (TAROM)
  • companiile de apă şi de transport
  • Societatea IAR S.A.
  • Societatea Romaero S.A.
  • Societatea Avioane Craiova S.A.
  • Societatea IOR S.A.
  • Societatea Uzina Mecanică Orăştie S.A.
  • Societatea Şantierului Naval Mangalia S.A.
  • Compania Naţională „Romarm” S.A. şi companiile deţinute de aceasta
  • Societatea Mecanica Bucureşti S.A.
  • Societatea Automecanica Moreni S.A
  • Societatea Uzina Mecanică Mija S.A
  • Societatea Uzina de Produse Speciale Dragomireşti S.A
  • Societatea Electromecanica Ploieşti S.A
  • Societatea Uzina Mecanică Plopeni S.A
  • Societatea Metrom S.A.
  • Societatea Carfil S.A.
  • Societatea Tohan S.A.
  • Societatea Fabrica de Pulberi Făgăraş S.A.
  • Societatea Pirochim Victoria S.A.
  • Societatea Uzina Mecanică Sadu S.A
  • Societatea Uzina Mecanică Cugir S.A.
  • Societatea Fabrică de Arme Cugir S.A.
  • Societatea Arsenal Reşiţa S.A.
  • Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. (CEO)
  • Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN)
  • Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. şi companiile deţinute de aceasta
  • Societatea Naţională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A.
  • Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A.
  • Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” R.A. şi filialele acesteia
  • Compania Naţională Imprimeria Naţională S.A.
  • Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A.
  • Compania Naţională Loteria Română S.A.
  • Registrul Auto Român R.A.
  • Conpet S.A.
  • Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa
  • Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători - CFR- Călători S.A.
  • Societatea Naţională a Sării S.A.
  • Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie S.A.
  • Antibiotice S.A.
  • Compania Naţională a Uraniului S.A.
  • Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - (CNCIR) S.A.
  • Oil Terminal S.A.
  • Compania Naţională Poşta Română S.A. şi companiile deţinute de aceasta
  • Telecomunicaţii CFR S.A.
  • Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A.
  • Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A.
  • Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A.
  • Societatea pentru Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans S.A.
  • ROFERSPED S.A.
  • Cupru Min S.A. Abrud
  • Electrificare CFR S.A.Compania Naţionala Administraţia Canalelor Navigabile S.A.
  • Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A.
  • Compania Naţională Unifarm S.A.
  • Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A.
  • Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi R.A.
  • Informatica Feroviară S.A.
  • Şantierul Naval 2 Mai S.A.
  • Radioactiv Mineral Măgurele S.A.
  • Societatea Comercială Tipografică Filaret S.A.
  • Litoral S.A.
  • Uzina Termoelectrica Midia S.A.
  • Editura Didactică şi Pedagogică S.A.
  • Compania Naţională a Cuprului Aurului şi Fierului „Minvest” S.A.
  • Eurotest S.A.
  • Compania Naţională a Cuprului Aurului şi Fierului Minvest S.A. Deva Filiala Certej S.A.
  • Hidro Tarniţa S.A.
  • Piscicola S.A.
  • Germisara S.A.
  • Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale RADIONAV S.A.
  • Societatea Băiţa S.A.
  • Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa S.A.
  • Metrorex S.A.
  • Conversmin - S.A. Bucureşti
  • Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A.
  • RO-Armycatering S.A.
  • RO-Armysecurity S.A.
  • Romfilatelia S.A.
  • Poşta Română Broker de Asigurare S.R.L.
  • Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România FILM R.A.
  • Compania Naţională de Investiţii „CNI” S.A.
  • Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport „Smart” S.A.
  • Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă” S.A.
  • Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.
  • Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa R.A.
  • Societatea de Administrare Active Feroviare „S.A.A.F.” S.A.
  • Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A.
  • Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
  • Compania Naţională de Investiţii Rutiere S.A.
  • Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A.
  • Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. şi companiile deţinute de aceasta, precum şi cele prevăzute prin hotărâre a Guvernului adoptată în acest sens. 
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite