Lafarge vinde activele din România, în cadrul procesului de fuziune cu Holcim. Compania are fabrici de ciment la Medgidia şi Hoghiz şi o staţie la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lafarge va fuziona cu Holcim, într-o tranzacţie evaluată la 29 de miliarde de euro
Lafarge va fuziona cu Holcim, într-o tranzacţie evaluată la 29 de miliarde de euro

Producătorul francez de ciment Lafarge vrea să scoată la vânzare operaţiunile din România, alături de active din alte ţări, în cadrul procesului de fuziune cu Holcim, astfel încât cele două companii să obţină aprobarea autorităţilor de reglementare în domeniul concurenţei.

Lafarge are operaţiuni în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, dar şi al betoanelor şi agregatelor, şi îşi derulează activitatea în aproximativ 40 de site-uri industriale. Compania deţine două fabrici de ciment, la Medgidia şi Hoghiz, şi o staţie de măcinare la Târgu Jiu.

Lafarge şi Holcim concurează pe piaţa românească cu Carpatcement, parte a grupului german HeidelbergCement.

Fuziunea dintre Holcim şi Lafarge are nevoie de aviz în privinţa concurenţei în 15 dintre statele membre UE şi face obiectul unei analize extinse a Comisiei Europene.

Lafarge şi Holcim au înfiinţat o comisie specială pentru identificarea activelor care vor fi vândute, formată din reprezentanţi ai ambelor companii, în urma anunţului de la începutul lunii aprilie privind fuziunea.

„Comisia a întocmit o listă de active propuse pentru vânzare, care să anticipeze eventuale cereri ale autorităţilor pentru concurenţă“, au anunţat, luni, într-un comunicat, cele două companii.

Lista activelor ce vor fi vândute

Lista prezentată luni include mare parte din activele totale pe care cele două companii intenţionează să le vândă. Astfel, comisia a decis ca Lafarge şi Holcim să renunţe la fabrica de ciment din Mannersdorf (Austria) a Lafarge, activele Holcim din Franţa, cu excepţia fabricii de ciment de la Altkirch şi a unor active din regiunea Haut-Rhin, de asemenea la operaţiunile Lafarge din insula Reunion, cu excepţia participaţiei la Ciments de Bourbon.

În România şi Germania, vor fi vândute activele Lafarge, iar în Ungaria şi Serbia cele ale Holcim.

În Marea Britanie, Lafarge ar urma să vândă operaţiunile Lafarge Tarmac, cu posibila excepţie a unei fabrici de ciment.

Grupul LafargeHolcim, care va rezulta în urma fuziunii, va avea o prezenţă globală, dar va genera circa 20% din venituri în Europa şi va beneficia astfel de revenirea economiilor statelor europene, se arată în comunicat.

Cele două companii iau în calcul şi vânzarea de active din Canada, Mauritius, Filipine şi Brazilia.

Cei doi producători de materiale de construcţii intenţionează să încheie fuziunea în prima jumătate a anului 2015. Noul grup ar avea operaţiuni în 90 de ţări.

Holcim şi Lafarge au convenit la începutul lunii aprilie o fuziune prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume şi va presupune vânzarea de active, mai ales în Europa, pentru a obţine aprobările autorităţilor de reglementare. Tranzacţia este evaluată la circa 29 de miliarde de euro, incluzând şi datoriile nete.

Prezenţa Holcim în România

Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, declara în aprilie că ştirea privind fuziunea dintre Lafarge şi Holcim l-a îngrijorat, întrucât piaţa de ciment este una cu o concurenţă redusă, iar dispariţia unui jucător dintre cei trei activi în România nu este o situaţie confortabilă. El a menţionat că acest caz va fi gestionat de Comisia Europeană şi că cel mai probabil firmele vor vinde active din România aşa cum au precizat companiile după anunţarea fuziunii.

Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/phradamon666/lafarge-holcim" target="_blank">View the story "lafarge holcim" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite