Klaus Iohannis a discutat cu şeful OMV Petrom despre explorarea zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră
0Preşedintele Klaus Iohannis s-a întânit astăzi cu o delegaţie a OMV Petrom, condusă de directorul general Rainer Seele, în care s-a dezbătut inclusive subiectul zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră.
De asemenea, s-a discutat despre cooperarea dintre companie şi statul român.
În cadrul întrevederii au fost prezentate direcţii de dezvoltare ale companiei în contextul economic actual, oportunităţile deosebite de consolidare în plan regional a sectorului energetic, precum şi nevoia de predictibilitate fiscală şi legislativă în acest domeniu, care să menţină interesul pentru dezvoltare, scrie într-un comunicat al preşedinţiei.
„Preşedintele României a subliniat faptul că independenţa şi securitatea energetică pentru România sunt obiectivele sale esenţiale, într-un context european al unei pieţe integrate, bazate pe liber acces, concurenţă şi competitivitate", mai scrie în comunicat.