Junlun Petroleum este din nou interesată de Oltchim. Conducerea companiei chineze s-a întâlnit cu ministrul Economiei Mihai Tudose
0Compania chineză Junlun Petroleum este din nou interesată de Oltchim, în următoarele zile o echipă tehnică de experţi urmând să efectueze o analiză tehnică la combinatul vâlcean, evaluarea având ca scop fundamentarea investiţiei pe care partea chineză ar urma să o deruleze în România.
Mihai Tudose, ministrul Economiei, s-a întâlnit marţi cu o delegaţie a Junlun Petroleum, condusă de către Xie Changqing, preşedintele consiliului de administraţie, la întâlnire participând şi administratorii judiciari şi administratorul special al companiei, ca şi managementul Oltchim.
„Compania chineză şi-a reiterat interesul de a se implica în procesul de vânzare a Oltchim SPV, urmând ca, în următoarele zile, o echipă de experţi a Junlun Petroleum CO LTD să efectueze o analiză tehnică la Oltchim.
Evaluarea tehnică are ca scop fundamentarea investiţiei pe care partea chineză ar urma să o facă în România. Astfel, va fi elaborat un plan de dezvoltare a societăţii, care să cuprindă inclusiv introducerea de tehnologii şi produse noi, destinate pieţelor externe“, potrivit unui comunicat al ministerului.
Tudose „şi-a exprimat dorinţa realizării unor paşi concreţi în finalizarea acestui proiect“, potrivit documentului.
Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Statul român deţine 54,8% din acţiunile companiei, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.
Combinatul chimic a înregistrat în primul semestru cele mai bune rezultate financiare din ultimii ani.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 35%, până la 364 de milioane de lei, iar pierderea din activitatea curentă s-a redus în doi ani de la 147 de milioane de lei în semestrul din 2013 la 9 milioane de lei în prima jumătate.
Profitul operaţional s-a ridicat la 24,4 milioane de lei, faţă de un minus de 65,7 milioane de lei.
Rezultatul net total al Oltchim a fost un profit contabil de 2,31 miliarde de lei din anularea unor datorii în procedura insolvenţei.