Istoria post-decembristă a afacerilor ruseşti în România. Umbra lui Putin în economia românească

Deşi România şi Rusia nu sunt chiar „prietene“, mărimea pieţei şi forţa de muncă foarte calificată au făcut ca o serie de conglomerate ruse, fie de stat, fie private, să se extindă în ţara noastră. „Adevărul“ vă prezintă cum şi-au derulat ruşii afacerile în ţara noastră.

Lukoil, care a iscat în ultima săptămână un scandal de proporţii, este cea mai mare prezenţă rusă în ţara noastră. Grupul rus deţine în România rafinăria Petrotel de la Ploieşti şi a treia reţea de benzinării ca întindere, cu 300 de staţii de alimentare.

Rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploieşti a înregistrat anul trecut o pieredere de 208 milioane de euro la o cifră de afaceri de 1,24 miliarde de euro, iar în 2012 a marcat o pierdere de 61,67 de milioane de euro la afaceri de 1,56 miliarde de euro.

Lukoil România a înregistrat anul trecut o pierdere de 11,4 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de euro. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au declanşat, pe 2 octombrie, o anchetă de amploare urmată de percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti. Acuzaţiile: evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de aproximativ 230 de milioane de euro.

A doua zi, oficialii Lukoil au anunţat că au început procedurile de oprire a producţiei rafinăriei Petrotel, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei. Decizia a stârnit nemulţumirea sindicatelor, care i-au cerut ajutor lui Victor Ponta. Premierul s-a pronunţat tranşant împotriva sechestrului. „Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice (...)“, a declarat Ponta. 

La doar o zi după ieşirea publică a premierului, procurorii au anunţat că au ridicat parţial sechestrul pus pe conturile bancare şi stocurile comerciale ale companiei petroliere, dar că l-au pus sub urmărire penală pe directorul general al Petrotel Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. 

Oficialii Lukoil nu au fost însă mulţumiţi şi au ameninţat că, în cazul în care măsura sechestrului nu va fi revocată în totalitate, vor închide rafinăria şi vor pleca din România.

Decizia ruşilor de la Lukoil, dacă închid sau nu rafinăria de la Petrotel, trebuia anunţată vineri. Cu o zi înainte, preşedintele Traian Băsescu a ieşit la rampă şi a declarat că este inadmisibilă atitudinea grupului rus şi că, dacă vor să plece, să plece, dar fără rafinărie. Băsescu a cerut Guvernului să fie pregătit să preia rafinărie în cazul în care Lukoil va anunţa vineri că o va închide.  

Ruşii de la Lukoil nu au mai revenit vineri cu niciun anunţ, însă dimineaţa, Daniela Tudorache, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, a declarat că Lukoil va reporni vineri instalaţiile din incinta rafinăriei din Ploieşti, oprite în urmă cu o săptămână. Aceasta a precizat că instituţia a fost notificată în acest sens de către companie.

În documentul transmis Gărzii de Mediu se precizează că instalaţiile vor fi repornite începând de vineri şi că reprezentanţii companiei se obligă să respecte toate procedurile privind protecţia mediului.

Se pare că în urma discuţiilor cu procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani reprezentanţii companiei au asigurat garanţii care pot acoperi prejudiciul de 230 de milioane de euro stabilit în acest dosar.

Pentru repornirea instalaţiilor pe platforma de la Petrotel sunt necesare pregătiri specifice, iar atingerea capacităţii de 100% la producţie poate dura şi două săptămâni, potrivit lui Gheorghe Paraschivoiu, liderul de sindicat al angajaţilor din Petrotel Lukoil. Tot astăzi este ziua în care angajaţii rafinăriei ar urma să-şi încaseze salariile.

Lukoil este cel mai mare grup privat de petrol şi gaze din Rusia, însă fondatorul său – Vagit Alekperov – are mari relaţii la Kremlin, mai ales că în perioada URSS a fost ministru al Petrolului. Alekperov are o avere estimată la 12,8 miliarde de dolari de către revista „Forbes“, iar Lukoil a înregistrat anul trecut venituri de 141,5 miliarde de dolari şi o producţie de 90,8 milioane de tone de ţiţei. Lukoil deţine şi câteva zăcăminte în perimetrul românesc al Mării Negre.

RAFO este o altă rafinărie cu proprietar rus. Rafinăria de la Oneşti a fost cumpărată în anul 2009 de Petrochemical Holding - proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskyi a fost arestat pentru şapte luni după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochmeical Holding în Austria.

Ultimul an în care rafinăria din judeţul Bacău a mai produs motorină sau benzină a fost 2008. De atunci, compania face afaceri din vânzarea de active diverse, inclusiv fier vechi.

În urmă cu o lună, acţionarii RAFO Oneşti au aprobat reducerea capitalului cu aproape 2 miliarde de lei, pentru a acoperi pierderile istorice şi pentru a evita dizolvarea companiei. Astfel, noul capital social al companiei va fi de 228 de milioane de lei, iar valoarea nominală a acţiunilor a scăzut de la 2,5 lei la 0,26 lei pe titlu. Compania Petrochemical Holding, deţinută de Iakov Goldovskiy, controlează 96,5% din capitalul RAFO, acţionarii persoane juridice deţin 3,32%, iar acţionarii persoane fizice deţin 0,15% din capital.

Reducerea capitalului este o alternativă la dizolvarea companiei, cerută de legea societăţilor comerciale în momentul în care activul net scade la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului. RAFO se află într-o situaţie dificilă de foarte mulţi ani, astfel că reducerea capitalului are, probabil, scopul de a compensa pierderile reportate, care se ridicau la 1,92 miliarde de lei (435 de milioane de euro) la finele anului 2013.

De la energie la metalurgie

Alro, cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei, este următorul pe listă. Acesta este deţinut de către oligarhul Vitali Machitski prin intermediul grupului Vimetco, înregistrat în Olanda. Alro deţine şi combinatul Alum Tulcea. Machitski mai are şi Imex Oil, unul dintre intermediarii de la care România importă gaze naturale. De-a lungul timpului, Alro a fost implicată în mai multe scandaluri, între care cel mai important este faptul că a beneficiat timp de ani de zile de contracte preferenţiale de energie ieftină, de la Hidroelectrica. Acestea au fost renegociate de către Remus Borza, administratorul judiciar al insolvenţei Hidroelectrica. Alro este unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică din România. 

Alro Slatina este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est (exceptând Rusia) şi singurul producător de aluminiu şi aliaje de bază din România. Capaciatea de producţie a companiei este de peste 260.000 de tone anual.

Alro Slatina avea la sfârşitul lui 2013 aproape 2.500 de angajaţi, an în care a înregistrat o pierdere de 27 de milioane de euro şi o cifră de afaceri de 441,65 milione de euro.  

Mechel este un mare grup metalurgic şi minier rus. A deţinut până anul trecut un număr de cinci combinate siderurgice în România, precum cel de la Târgovişte, Ductil Steel Buzău, Oţelul Roşu (punct de lucru pentru Buzău), Laminorul Brăila şi Câmpia Turzii. Grupul Mechel a vândut anul trecut toate operaţiunile din România către firma Invest Nikarom, pentru numai 200 de lei. 

Invest Nikarom este controlată de către doi cetăţeni ruşi: Victor Chumakov şi Svetlana Chumakova. Firma, cu sediul social în Bucureşti, a fost înregistrată la Registrul Comerţului în anul 1993 şi are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente. 

Şi Mechel a fost implicată de-a lungul timpului în mai multe scandaluri. Sindicaliştii au acuzat vânzarea produselor realizate în România prin casa de comerţ a grupului, provocând pierderi combinatelor. Altă dată, Mechel a fost acuzat de relocarea unor instalaţii vitale în Rusia. În fine, din 2012 încoace, Invest Nikarom şi Mechel au devenit ţintele protestelor angajaţilor nemulţumiţi de întârzierea salariilor. 

Combinatele siderurgice deţinute de Invest Nikarom se află acum în insolvenţă. Mechel este deţinut de către oligarhul Igor Ziuzin, care are o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari.

TMK este o altă prezenţă rusă din domeniul metalurgic. În România, grupul deţine fabricile TMK-Artrom de la Slatina şi TMK-Reşiţa. Grupul-mamă are peste 50.000 de angajaţi la nivel mondial, conglomeratul fiind extins chiar şi în SUA. TMK este controlat de către oligarhul Dmitri Pumpianski, care are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari, potrivit „Forbes“.

Prezenţă nouă

Gazprom Neft este o prezenţă nouă în ţara noastră. Dacă România importă gaze de la intermediarii agreaţi de gigantul rus de multă vreme, Gazprom Neft este o noutate în peisaj. Grupul şi-a dezvoltat o reţea de 15 benzinării şi vrea ca la finele anului să aibă un număr dublu. 

De altfel, oficialii săi au anunţat că doresc să ajungă la o cotă de piaţă de 10% în ţara noastră, iar oficialii săi au recunoscut că doresc să cumpere o serie de benzinării de la Petrom. 

Pentru a ajunge la 10% din cota de piaţă, este nevoie de 100-120 de staţii de distribuţie. Gazprom Neft este braţul petrolier al gigantului rus şi este prezent în România prin NIS Petrol, o subsidiară sârbă cumpărată de la stat. 

În anul 2011, reprezentanţii Rompetrol anunţau că NIS a dorit preluarea reţelei de benzinării deţinută de compania kazahă, oferta fiind declinată. Gazprom Neft nu este altceva decât fosta Sibneft, al patrulea producător rus de ţiţei, pe care statul rus a cumpărat-o în 2005 de la oligarhul Roman Abramovici.

Gigantul rus Gazprom a dat permanent târcoale României, iar în ultimul deceniu ruşii au încercat fie preluarea Petrom, fie cumpărarea Romgaz, fie achiziţia uneia dintre distribuţiile de gaze privatizate de statul român, însă de fiecare dată a pierdut în faţa altor competitori.

Gazprom a vrut să preia întâi de toate Petrom, atunci când compania a fost scoasă la privatizare. În octombrie 2003, grupurile OMV şi Gazprom au negociat un pact secret pentru a cumpăra Petrom, aflată atunci în plin proces de privatizare. Planul era ca OMV să rămână cu petrolul şi benzinăriile.

Activitatea de gaze ar fi trebuit să fie preluată de către Gazprom şi Marco Group, un holding controlat de oligarhul Vitali Matsitsky, care deţine în România combinatul Alro. Numai că ideea nu a fost continuată, iar OMV a depus singură oferta şi, în final, a câştigat licitaţia pentru compania românească de stat.

Următorul moment a fost în anul 2004, când statul român a scos la privatizare Distrigaz Sud, compania care alimentează cu gaze sudul ţării, inclusiv Bucureştiul.În acel moment, chiar şi Alexei Miller, preşedintele Gazprom, a venit personal la Bucureşti.

În final, licitaţia a fost câştigată de către Gaz de France, care ulterior a fuzionat cu SUEZ şi a devenit GdF SUEZ. Următorul moment a fost în anul 2005, când Romgaz, cea mai profitabilă companie de stat, fusese pusă pe lista de privatizări. 

Un consorţiu format din Credit Suisse First Boston, Linklaters şi FRAI chiar câştigase procesul de selecţie a consultantului pentru privatizarea companiei.

În luna mai 2006, Gazprom îşi declară oficial interesul pentru cumpărarea Romgaz. Numai că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se decide sistarea privatizărilor.

Rosneft are o cotă semnificativă la Pirelli

Pirelli este un nume nou în sfera de influenţă rusă, după ce colosul rus de stat Rosneft – cel mai mare grup petrolier din Rusia –  a cumpărat o participaţie semnificativă la producătorul Italian de anvelope Pirelli. În luna martie, Rosneft anunţa că va deţine 50% dintr-o nouă companie care va prelua participaţia holdingului Camfin la Pirelli. Camfin deţine în prezent 20,3% din acţiunile Pirelli. Pirelli deţine în România o fabrică de cord metalic la Slatina. Grupul italian mai deţine o fabrică de anvelope, tot la Slatina, şi o uzină de filtre pentru motoare diesel la Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj.

Prokhorov a abandonat aurul de la Baia Mare

Grupul Polyus Gold este cel mai mare producător de aur din Rusia şi este deţinut de către oligarhul Mihail Prokhorov. Polyus deţinea la Baia Mare un combinat de procesare a aurului, Romaltyn, dar şi o serie de licenţe de explorare pentru mai multe zăcăminte. Însă, în 2012, şi-a vândut participaţia către o firmă din Kazahstan, SAT&Company. 

Presa a scris, însă, că Prokhorov ar fi controlat în continuare activitatea societăţilor române, dar prin interpuşi. Prokhorov a uimit lumea în 2012, când a candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia contra lui Vladimir Putin. Are o avere estimată la 10,8 miliarde de dolari.  În 2013, „The Moscow Times“ scria că oligarhul şi-a vândut acţiunile deţinute la Polyus Gold pentru 3,6 miliarde de dolari către alţi doi magnaţi - Zelimkhan Mutsoyev şi Gavriil Yushvayev.

Alor Oradea este un alt business peste care ruşii au tras obloanele. Alor a fost o companie producătoare de alumină, singura fabrică de alumină care folosea bauxită autohtonă. A fost cumpărată, la valoarea de lichidare, de Russki Aluminium, în 1998. Paravanul sub care Russki (deţinută de celebrii oligarhi Roman Abramovich şi Oleg Deripaska) a administrat societatea de la Oradea s-a numit Cemtrade. În anul 2001, ruşii au închis fabrica, pe motiv ca nu mai era profitabilă. La momentul respectiv, Alor avea 700 de angajaţi. A fost singura fabrică de alumină tubulară din Europa, produsă în lume la acea vreme doar de concernul american Alcoa şi de Alor.

Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/afacerile-ru-ilor-in-romania" target="_blank">View the story "Afacerile ruşilor în România " on Storify</a>]