Plata cu cardul în 2018. Inspectorii ANAF pot amenda firmele care nu deţin POS. Ce sancţiuni riscă operatorii economici şi cum pot scăpa de ele

Plata cu cardul în 2018. Inspectorii ANAF pot amenda firmele care nu
deţin POS. Ce sancţiuni riscă operatorii economici şi cum pot scăpa de ele

Inspectorii din cadrul ANAF pot amenda firmele dacă acestea nu deţin cititoare de carduri, respectiv POS, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor publicat recent în Monitorul Oficial.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Organele de control abilitate de Ministerul Finanţelor Publice pentru aplicarea prevederilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt organele de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, arată Ordinul publicat în Monitorul Oficial în data de 21 februarie, când a intrat automat în vigoare.

Este vorba de toate firmele care au o cifră anuală de afaceri mai mare de 10.000 de euro.

Firmele care nu au POS riscă amenzi, acestea mergând de la 20.000 lei la 50.000 lei.

Consultanţii fiscali îi sfătuiesc însă pe aceşti agenţi economici să se folosească de legea prevenţiei recent intrată în vigoare, pentru a scăpa doar cu avertisment, la prima abatere.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările