Idei de afaceri cu mobilă second hand. Sfaturi pentru cei care vor să se aventureze în domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele cu haine la mâna a doua au devenit ceva obişnuit în România. Dar ce spuneţi de un magazin cu mobilă la mâna a doua? În cazul în care vreţi să porniţi o afacere, dar să fie ceva diferit, atunci aceasta ar putea fi soluţia. „Adevărul“ vă prezintă mai multe idei de afaceri cu mobilă second hand.

Idei de afaceri cu mobilă second hand. Depozit cu produse la mâna a doua

Evident, nu este vorba de vânzarea mobilei vechi de acasă, ci de o afacere în toată regula. Chiar şi când nu suntem în plină criză economică, există numeroase persoane care doresc să dea cât mai puţini bani pe obiecte vestimentare, electronice, electrocasnice, jucării, cărţi sau mobilă, scrie site-ul Ideideafaceri.manager.ro.

Totuşi, pentru că mobila este voluminoasă, deşinerea unui depozit cu mobilă second hand nu este la fel de simplă ca o simplă tarabă.

Orice idee se poate materializa într-o afacere profitabilă dacă beneficiază de o strategie bine pusă la punct înca de la început. Evident, ca oricare altă afacere, şi depozitul de mobilă second hand implică riscuri, astfel că trebuie să aveţi în vedere mai multe lucruri.

Idei de afaceri cu mobilă second hand. Ce trebuie avut în vedere

1) Furnizorii. Trebuie să purtaţi discuţii cu acei furnizori care va pot oferi o gamă diversă de produse la un preţ avantajos.

2) Locaţia depozitului - ar fi indicat să găsiţi un spaţiu într-o zona de interes pentru clienţi. Acest fapt vă ajută ulterior cu reducerea costurilor de promovare.

3) Competitorii. Trebuie să aveţi în vedere găsirea une zone în care alţi comercianţi de mobilă, fie nouă, fie la mâna a doua, să nu existe. 

4) Transportul mărfii. Preţurile pot varia în funcţie de distanţa parcursă, astfel că trebuie să fiţi atenţi de unde o comandaţi.

5) Atragerea clienţilor. Pentru acest lucru este nevoie de prezenţa online, atât printr-un site de prezenatare a companiei, cu posibilitatea de comandare a produselor pe internet, cât şi de pagină de Facebook. 

Idei de afaceri cu mobilă second hand. Ce preferă românii

"Adevărul" scria în anul 2009, că românii încep să prefere tot mai mult mobila second hand. Mobilierul la mâna a doua este preferat pentru calitate, şi mai apoi pentru preţ. În Oradea există mai multe magazine care comercializează mobilă folosită, iar acestea se lăudau că au clienţi fideli.

Preţurile la nu erau cu mult mai mici care pot fi cumpărate din magazinele de profil. Ce atrage însă cumpărătorii este calitatea produselor şi faptul că sunt deosebite de ceea ce se comercializează în general pe piaţa românească. Aduse în special din Germania, piesele de mobilier arată ca noi, având în vedere faptul că acolo persoanele se mută des dintr-un oraş în altul, prilej cu care, în loc să-şi transporte mobila, preferă să o înlocuiască.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite