Hidroelectrica va înregistra în acest an cel mai mare profit din istoria companiei, de 1,1 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România

Producătorul de electricitate Hidroelectrica, companie controlată de stat şi aflată în insolvenţă, estimează că va înregistra în acest an un profit de 1,1 miliarde lei, cel mai mare câştig din istoria companiei.

Hidroelectrica a anunţat pentru primele primele zece luni un profit record de 943 milioane lei, câştigul fiind mai mare cu 23,6% faţă de cel din aceeşi perioadă a anului precedent. Totodată, în luna octombrie Hidroelectrica a înregistrat cel mai mare profit lunar de la înfiinţarea companiei, respectiv 124 milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei.

În primele 10 luni Hidroelectrica a produs şi livrat 15,5 TWh, compania estimând pentru întreg anul 2014 o producţie de minim 17,5 TWh.

„Rezultatul financiar de excepţie înregistrat până în prezent creează premisele unui profit istoric de 1.100 miliarde lei la sfârşitul acestui an, în creştere cu 22% faţă de rezultatul anului trecut şi de 3 ori mai mare faţă de profitul din anul 2010, când s-a înregistrat cea mai mare producţie de energie electrică realizată vreodată de Hidroelectrica, respectiv 20 TWh“, se precizează în comunicat.

Compania, controlată de Departamentul pentru Energie, este în însolvenţă din luna februarie, a doua oară în mai puţin un an, prima procedură fiind deschisă în perioada iunie 2012 - iunie 2013. Administratorul judiciar al societăţii este Euro Insol, controlată de către avocatul Remus Borza.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 25-30% din necesarul de electricitate, în funcţie de condiţiile meteo.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite