Hidroelectrica va câştiga în plus până la 300 de milioane de lei pe an, după ce a renegociat contractul cu Alro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul plătit de Alro pentru energia hidro a crescut de la 130 de lei în medie la cel puţin 180 de lei pe MWh, după renegocierea contractului, a declarat astăzi Remus Borza, partener al firmei Euro Insol, administratorul juridic al Hidroelectrica.

Am agreat un preţ minim sub care nu vom vinde, este vorba de 180 de lei pe MWh, cu TG inclus (taxa de injecţie în reţea – n.r.) şi un plafon maxim, 214 lei pe MWh. La aceste preţuri, Hidroelectrica are în plus venituri între 180 şi 300 de milioane de lei începând cu 2013'', a spus Borza, într-o conferinţă de presă.

Pentru 2012, Alro a fost de acord să plătească 174 de lei pe MWh pentru primele şapte luni, retroactiv, şi 184 de lei pentru perioada 1 august – 21 decembrie, ceea ce va aduce venituri suplimentare de 64 de milioane de lei pentru Hidroelectrica.

El a arătat că, până acum, preţul plătit de Alro a fost 130 de lei pe MWh în medie, însă, pentru că preţul este corelat cu cel al aluminiului la Bursa de Metale de la Londra, din martie a coborât la 114-116 lei pe MWh.

Vă reamintesc că, anul trecut, Alro a avut 53 de milioane de euro profit, iar în primele şase luni din acest an, 24 de milioane de euro profit. În schimb, Hidroelectrica a avut 1 milion de euro profit în 2011 şi pierdere de 30 de milioane de lei în prima jumătate din 2012. Practic, am transferat profitul nostru către Alro”, a arătat Borza.

Ministerul Economiei, băncile şi Fondul Proprietatea au ţinut cu Alro

Borza a explicat de ce Hidroelectrica a preferat să păstreze contractul cu Alro: „În primul rând, este cel mai mare consumator de energie din ţară. Consumă 4 TWh (aproape 10% din consumul naţional – n.r.) din care 3 TWh îi cumpără de la noi, în bandă, adică încontinuu, zi şi noapte la aceeaşi putere”, a punctat reprezentantul producătorului de energie.

Potrivit acestuia, contractul cu Alro asigură anual, pentru Hidroelectrica, venituri de 460-510 milioane de lei.

„Apoi contează pentru bănci, mai ales că, odată cu denunţarea celorlalte contracte, băncile au fost văduvite de garanţii. Am avut joia trecută o întâlnire cu băncile şi toate au cerut menţinerea contractului cu Alro. Ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii acţionarilor, adică Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea, care şi ei au fost de acord să continuăm contractul”, a mai spus Borza.

Preţul va continua să depindă de cotaţiile aluminiului

El a adăugat că, în continuare, preţul plătit de Alro va ţine cont de cotaţiile internaţionale ale aluminiului.

Vă asigur că, în următoarele luni, în toamnă, preţul aluminiului va creşte. Pot să pun pariu cu oricine. În schimb, preţul energiei pe piaţa din România va scădea, pentru că acum e umflat din cauza secetei”, a completat el.

Borza a mai spus şi că în contract este trecută, ca rezervă, şi o formulă de preţ care ia în calcul preţul energiei pe bursa de specialitate OPCOM.

Perioada de valabilitate a contractului a rămas 31 ianuarie 2018, deşi, iniţial, Hidroelectrica îşi propusese să o scurteze.

Negocierile dintre Alro şi Hidroelectrica s-au finalizat în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la fiecare rundă de discuţii a participat şi magnatul rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului din Slatina.
 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite